Asociația de locatari nr. 4 din Bicaz a acumulat datorii foarte mari către Apa Serv SA și, din această cauză, blocurile care aparțin de aceasta au fost debranșate. Situația este deranjantă mai ales pentru acei locatari, care și-au plătit facturile, dar care trebuie să sufere alături de rău-platnici.
“Contractul de furnizare a apei este semnat între asociație și Apa Serv, primăria nici nu are cum să fie parte în contract. Datoriile sunt foarte mari, există la un singur apartament o datorie de peste 23.000 lei. Eu stau de vorbă cu cei de la asociație, pe bună dreptate cei care au plătit sunt nemulțumiți, am vorbit și la Apa Serv, ei au spus că s-a achitat o sumă de bani, la nivelul ultimei facturi emise, dar că doresc o situație a datoriilor pe blocuri, ca să le poată branșa pe cele cu sume mai mici de plată. Problema este un pic mai delicată, pentru că s-a ales o nouă conducere la asociație și nu au reușit încă să aibă la dispoziție toate documentele din care să rezulte ceea ce vor cei de la Apa Serv. Vreau să fie foarte clar, nu există problele tehnice în privința furnizării de apă, dacă se plătesc datoriile blocurile sunt rebranșate imediat”, a declarat primarul Nicolae Sălăgean. (M.N.)