Răscolit de ape şi marcat de câteva inundaţii istorice, care au rămas în memoria colectivă, Neamţul nu este considerat un judeţ-problemă din punct de vedere al riscului de inundaţii. O spune un specialist, care deţine funcţii de conducere în domeniul gospodăririi apelor din 1981, de când a devenit director la OGA. Acum, Ion Păvăleanu conduce Sistemul de Gospodărire a Apelor, instituţia care administrează o reţea hidrografică de 2.346 de kilometri, pe care există aproape 150 de kilometri de lucrări hidrotehnice. Spune, ca de fiecare dată, că risc zero nu există nicăieri şi, implicit, nici în privinţa inundaţiilor prin revărsarea cursurilor de apă.
– Spuneţi că nu trăim într-un judeţ problemă, deşi surprize de genul Văleni apar. Ce cursuri de apă mai au puncte nevralgice care pot genera astfel de surprize?
– Nu trăim într-un județ problemă. Pe râurile mari – Siret, Moldova, Ozana, Valea Neagră-Secuieni, Bistriţa, Cracău, Tazlău -, avem lucrări de apărare. În general, în ultima perioadă, probleme deosebite creează cursurile mici de apă și torenții unde nu sunt lucrări. Dar majoritatea cursurilor mici de apă sunt în administrarea riveranilor, în speță a UAT-urilor, care nu au suficiente fonduri, pentru că investițiile în lucrări de apărare sunt costisitoare.
– Cursurile mici nu sunt monitorizate, dar presupun că ştiţi unde pot apărea probleme.
– De fiecare dată, după inundații, comitetele locale pentru situaţii de urgenţă fac niște rapoarte operative, în care sunt centralizate pagubele, dar se precizează, bineînțeles, și din ce cauză provin și, cu ocazia asta, știm dacă inundația s-a produs prin revărsarea unui curs de apă codificat sau este a unui torent. Probleme sunt în zona de munte a județului, pentru că acolo sunt pantele mari și o ploaie torențială duce la o concentrare rapidă a apei, cu efecte imediate. Este altceva să ai un curs mare de apă, cu stații hidrometrice din loc în loc, pentru că ai un timp la dispoziție. În general, stațiile sunt avertizoare, iar stația din amonte îmi spune ce se va întâmpla peste un anumit timp în aval și, atunci, este timp de reacție. La torenți, cum a fost în Văleni, unde a plouat două ore jumătate și, după aceea, în 10 minute a venit apa, efectiv timpul de reacție este aproape zero. Dar pe torenți se întâmplă astfel de inundații la ploi neobișnuite, care depășesc toate pragurile de precipitații.
– Haideți să lămurim încă un aspect, care ne doare pe toți, pentru că pagubele produse de inundaţii sunt suportate de bugetul de stat, implicit, de noi toţi: construcțiile din proximitatea albiilor sau cele care traversează albiile, de tipul punților și al podețelor, în sarcina cui sunt până la urmă?
– Normal, orice construcție care se face adiacent cursului de apă sau cu traversarea cursului de apă se supune unei autorizări. Ca să ajungi la autorizația de construcție, îți trebuie avize, de la avizatorii pe care-i trece primăria în certificatul de urbanism. Dacă primăria vede că respectiva construcție are legătură și cu apele, trimite și la noi. Dar asta este valabil pentru cei care cer, cei care nu cer nu mai vin. Primăriile mai au un instrument, sunt planurile urbanistice generale ale fiecărei localități care, la reactualizare, au nevoie de aviz de gospodărirea apelor, iar noi le cerem să traseze benzile inundabile pe toate cursurile de apă care traversează comuna. De banda inundabilă nu trebuie să se atingă nimeni.
– Știe cineva câte construcții există în aceste benzi inundabile?
– E greu de spus, dar sunt multe și istorice, nu zic că nu sunt făcute și acum. Găsești, constați că sunt în zonă inundabilă, iar legea spune că ori se demolează, ori se dau declarații pe propria răspundere că-și asumă riscul. Și există oameni care declară că-şi asumă riscul. Nu mulți, dar sunt.
– Dar dumneavoastră aveți competență să faceți ceva în privința construcţiilor noi, care abia răsar?
– Când constatăm sau primim reclamații trimitem inspecția – doi oameni că atâția avem – și se dispun măsuri conform legii. De obicei, nu-i lăsăm să se desfăşoare şi, dacă-i găsim într-o fază incipientă, îi oprim. Dacă cineva construieşte într-o zonă care nu prea e în regulă, îl chemăm la reglementare și, atunci, trebuie să facă un studiu de inundabilitate, din care să rezulte că este în afara zonei inundabile, respectiv în afara zonei de protecție a cursului de apă.
– Aveți o situație a măsurilor luate de oamenii de la inspecție anul trecut, de exemplu? Există vreo primărie sancționată că nu și-a trasat benzile sau că a permis ridicarea unor construcții în zona inundabilă? Că de văzut le vedem cu toţii, mai ales în zona de munte, unde sunt grajduri deasupra apei și un gard în albie ca să nu plece oaia la vecin.
– Am amendat Primăria Gheorgheni, care a dat autorizație de construcție fără aviz de gospodărirea apelor, dar a contestat-o în instanță. Amenda a fost anulată, pentru că acele construcții dau frumos în peisaj, deşi au piloni în albie, lângă Lacul Roșu, la Suhardul Mic. Anul trecut, am aplicat o amendă pentru podul de pontoane de la Tămășeni, două avertismente la balastiere, 4 pentru poduri şi podețe, în total sunt 20 de avertismente.
– Garda de Mediu are vreo atribuție privind cursurile de apă? Că instituții avem, dar nu știu cum reușesc să-și facă treaba, pentru că județul e plin de construcții neautorizate şi albiile de gunoaie.
– Garda de Mediu înglobează absolut tot ce ține de mediu, dar numai gestionarea deșeurilor ce problemă mare este. Când era un gater la două case, s-au dat amenzi pentru rumeguș. Acum avem PET-uri, dar aici e foarte greu. Legea spune că trebuie să-l prinzi în fapt pe cel care a aruncat. Cum? Pe cine? Ajungem, până la urmă, la om, că, dacă omul strânge gunoiul și când vine firma de salubrizare îl ia, e totul în regulă. Noi, primăvara, facem niște acțiuni de salubrizare și să știți că, de la an la an, se constată, totuși, o îmbunătățire a situației. Lentă, dar este, totuși, o îmbunătățire și cursurile de apă arată altfel.
– Și mai avem o problemă cu exploatarea albiilor. Există un regim strict de monitorizare a balastierelor?
– La ora actuală, eu nu spun că nu mai este câte unul care se duce cu căruța și încarcă cu lopata, dar nu există firme care să nu fie reglementate. Reglementarea, pentru o societate, înseamnă să închirieze perimetrul de exploatare, prin licitație, de la Apele Române, să obțină aviz de gospodărirea apelor, să obțină acord de mediu, permis de exploatare de la ANRM, autorizație de construcție, că așa spune legea, pe urmă autorizațiile, un contract abonament încheiat cu Apele Române pentru cantitatea exploatată… Și asta doar în mare, pentru că mai sunt o groază de avize și de studii. Sigur că o reglementare de genul ăsta durează și 5-6 luni.
– Și, după ce încheie exploatarea, firma are obligația să lase albia în starea în care să nu creeze niciun fel de probleme. De exemplu, au fost numeroase cazuri de oameni care s-au înecat în Moldova și în Siret, mergând prin apă mică și, la un moment dat, cădeau într-o groapă rezultată în urma exploatării.
– Știu unde s-au întâmplat, au fost exploatări istorice. Acum, firmele n-au voie să exploateze în albie, doar depunerile din stânga sau dreapta cursului de apă se pot extrage, nu se sapă în adâncime sub nivelul talvegului. Asta se verifică: la încheierea exploatării, se fac profile post-execuție și, când se face predarea înapoi, se merge la teren și se preia perimetrul. Iar acolo unde nu e în regulă trebuie adus la starea de siguranță.
– Dacă vă gândiți la ultimii ani, care credeți că au fost inundațiile istorice?
– În 1991 au fost inundații generalizate în tot județul, Cuejdiul a ieșit la pod, la spital și în piață, iar în față la pompieri a ieșit pe sub ziduri și a făcut fântână arteziană. Atunci s-a activat și alunecarea de la Cuejdel. La Crăciunul din 1995, s-a revărsat Bistrița, la revelionul 2002-2003 din nou Bistrița. Atunci a fost cea mai mare nenorocire, când au murit copiii ăia, în cabana de la Galu. Acum, acolo se lucrează la dig. Investiția a început la Dreptu, la Borca, la Soci, la Săvinești și acum la Galu. Anul trecut, s-a lucrat pe Sabasa, s-a refăcut la Borca, s-a făcut digul de la Soci, cele mai multe investiții sunt pe Borca. Pe zona îndiguită, niciodată apa n-a depășit lucrările. În 2005, au fost inundaţii în zona Roman și în bazinul Bistriței. A fost anul când s-a deversat cea mai mare cantitate din lacul Vaduri – 800 mc/s. În 2008 şi în 2010, s-a revărsat Siretul. Inundațiile care au fost pe Moldova şi Siret au afectat satele Rotunda şi Buruienești, din comuna Doljești, și Gâdinți. În 2012, s-a terminat digul Rotunda-Buruienești și zona a fost scoasă de sub efectul inundațiilor, iar Gâdinți a fost scos anul trecut. Au mai rămas lucrări de făcut la Ion Creangă, unde există o propunere de investiții, și la Recea. Iar pe Bistrița sunt investiții în curs. Sunt prevăzute 9 diguri de contur la fiecare localitate şi mai avem o propunere de lucrare, care înseamnă amenajarea râului Bistrița în aval de Barajul Bicaz până la ieșirea din județ. Deşi Bistrița, până la ieșirea din Bacău, are debitul controlat prin acumulări, deşi şi riscurile sunt controlate. Problema este că, la deversări, se produc eroziuni, eventual trebuie făcute apărări de maluri, pe ici, pe colo, ca apa să nu ia din pășunea comunală sau din terenul oamenilor. În schimb, rămâne o problemă pe cursurile mici, care sunt greu de stăpânit, pentru că plouă o dată torențial și apa e în sat deja. Pârâul e atât de liber, încât nu suportă o albie dreaptă, dar noi, oamenii, ce avem cu pârâul? De ce-l sufocăm? De ce ne ducem peste el? Se întâmplă toate lucrurile când te duci peste natură, în momentul în care deranjezi natura, ea reacționează. Mâine, poimâine, peste 6 ani, dar cândva va reacționa și te aduce la adevăr.
Cristina MIRCEA
