– Cum ai ajuns să cânți împreună cu trupa legendară Phoenix?
Din postura de organizator la un eveniment din Ploiești, pentru ajutorarea unui spital de copii. O strângere de fonduri, mai exact. A avut loc evenimentul, după care l-am cunoscut pe Nicu Covaci la o bere. Ne-am plăcut din prima, eu am cântat piese de la Phoenix împreună cu el și s-a ajuns la ce suntem acum. A fost absolut întâmplător… La sfârșitul serii mi-a spus că eu am să cânt în Phoenix.
– Când ai intrat oficial în trupă?
În februarie 2014, făceam deja parte din trupă.
– A fost greu să-i convingi că merită să faci parte din colectiv?
Eu, în afara faptului că am cântat cu ei la o bere, nu am mai făcut nimic. Nicu m-a convins pe mine că sunt omul potrivit pentru ce aveau nevoie.
– Mai ești implicat și în alte proiecte? Mai cânți cu alte formații?
În momentul ăsta, eu țin în viață formația Nexus, pe care am format-o în 2003. Apropo de Piatra-Neamț, împreună cu Adi Rugină, am fost membri fondatori. Am fost, de fapt, suntem foarte buni prieteni, pentru mine nu va dispărea niciodată. Ca să revin la Nexus, trupa încă există, dar, după tragedia din Colectiv, nu am mai avut activitate. Sigur vom mai avea concerte.
– Poți să-mi spui, în mare, de câte ori ai urcat pe scenă cu Phoenix?
Greu de zis, hai să rotunjim la 100.
– Cunoscându-te la un festival de motoare, vreau să te întreb dacă ești motociclist.
Da, sunt motociclist si prospect în Carpat Bikers Piatra-Neamț.
– Știu că ești ploieștean, cum ai ajuns să aparții unui club de moto din Neamț?
Da, sunt din Ploiești… De fapt, acum pot să spun că sunt de peste tot, pentru că umblu în continuu. Am ales clubul ăsta, pentru că, de când i-am întâlnit pe băieți, cu toții m-au impresionat, de la Lorel, președintele clubului, şi ceilalți, Dacul, Diesel, toți frații. I-am iubit de la început, se pare că și ei pe mine, a fost o chestie naturală. Imnul clubului este cu mine la voce și face parte dintr-un proiect care nu are neapărat o formă. El a fost creat fix pentru Carpat Bikers și, de aceea, imnul și, să zicem, proiectul se numesc la fel, ”Frații Carpați”. Vreau să completez că suntem trei care am lucrat la piesă: Valentin Ștefan, Dan Albu și eu versuri și voce.
– Există vreo diferență între a cânta într-un club sau pe o scenă mare?
Nu este nicio diferență. Oriunde cânt cu Phoenix mă simt la fel și cântăm cu aceeași plăcere. Indiferent de câți spectatori avem, noi dăm 150% de fiecare dată.
– Ai compoziții proprii de când te-ai alăturat formației?
Da. Sunt două. O piesă pe versuri de Alexandru Macedonski, care se numește ”Ștefan” și am mai lucrat la ”Decebal către popor”. Cu idei proprii, am contribuit la ”Ștefan” și ”Mihai”, care este o altă piesă de pe ultimul nostru disc, ”Vino, Țepeș!”.
– Care sunt piesele tale preferate la Phoenix?
Piesele mele preferate sunt cam toate, în afară de primele albume, care nu prea mă ating. Eu sunt mai metal, mai rock în suflet. Tot ce înseamnă de la ”Mugur de fluier”, din ’74, și până azi le iubesc în mod egal. Albumul ”Cantafabule” este pe primul loc în toate topurile, este absolutul rock-ului românesc.
– Lucrați la ceva nou?
Da. Și spun în exclusivitate, încă nu știe nimeni: lucrăm la ”Rapsodia română”, de George Enescu. O sinteză între ”Cei ce ne-au dat nume” și ”Rapsodia română”. Odată cu această piesă, vom reedita și niște hituri, pe care le cunosc toți, de atâta amar de ani, dar în noua formulă, și cu mine la voce.
– Îți dorești ceva mai mult de la cariera ta muzicală?
Întotdeauna e loc de mai bine, întotdeauna e loc de mai mult, dar ce-mi doresc deja s-a întâmplat: sunt cu Nicu, sunt cu trupa și îmi doresc să continuăm așa.
– Dacă ai avea o ofertă de la o trupă mai cunoscută decât Phoenix, ce ai răspunde?
Sub nicio formă! După cum am zis, ceea ce-mi doresc deja s-a întâmplat!
Bogdan CĂLIAN
