Între o eliberare condiționată, vizite la DNA, înțelegeri cu procurorii, denunțuri, termene în procese sau ecursii și nunți în preajma oamenilor din justiției, Gheorghe Ștefan, fostul primar de Piatra Neamț și fostă vedetă a politicii naționale, a mai încasat o sentință, de 3 ani și nouă luni de închisoare, în dosarul ”Fabrica de timbre”.
Coleg în proces i-a fost Mihai Chebac, omul pe care Ștefan l-a promovat la București și care, multă vreme, a ținut finanțele la fostul PDL Neamț. Dincolo de sentința în sine – în primă instanță, deci poate fi atacată cu apel -, este faptul că Gheorghe Ștefan a găsit 226.000 de euro pentru a achita prejudiciul! Pare să fi un succes al celor care au instrumentat cazul, spre deosebire de alte procese în care a fost implicat fostul primar al Pietrei. Instanței nu i-a rămas decât să ia act că cei 226.967 euro primiți de Gheorghe Ştefan în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă au fost restituiți și să-l condamne la 3 ani și 9 luni de închisoare.
Pe scurt, potrivit rechizitoriului, Gheorghe Ștefan a fost trimis în judecată de procurorii DNA alături de Cosmin Mihăilescu, director al sucursalei „Fabrica de Timbre” din cadrul Companiei Naționale Poșta Română S.A. (C.N.P.R.), omul de afaceri Marian Constantinof, Mihai Chebac, care era director al Direcției dezvoltare din cadrul C.N.P.R., și Dorin Laurian Firuti, administrator al S.C. Romkuvert S.R.L.
”În iulie-august 2009, inculpatul Gheorghe Ștefan, primarul municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte al unui partid politic, i-a propus inculpatului Constantinof Marian că, în schimbul unor sume de bani, își va folosi influența pe lângă reprezentanții Companiei Naționale Poșta Română S.A (C.N.P.R.), astfel încât sucursala „Fabrica de Timbre” – C.N.P.R., să le atribuie unor societăți comerciale, controlate de omul de afaceri, contracte având ca obiect furnizarea de hârtie”, se arată în rechizitoiul DNA.
Procurorii susțin că Gheorghe Ștefan a intervenit pentru numirea lui Cosmin Dragoș Mihăilescu la conducerea „Fabricii de Timbre” și a lui Mihai Chebac la conducerea Direcției dezvoltare din C.N.P.R.
”În data de 02 noiembrie 2009, inculpatul Mihăilescu Cosmin Dragoș, în calitate de director al sucursalei Fabrica de Timbre, a încheiat, cu încălcarea legii, 12 contracte cu societățile comerciale controlate prin interpuși de inculpatul Marian Constantinof. În baza acestor contracte trebuia furnizată sucursalei „Fabrica de timbre”, materie primă (hârtie în role), eșalonat, vreme de un an”, susțin anchetatorii. ”După semnarea contractelor, inculpatul Mihăilescu Cosmin Dragoș a solicitat livrarea întregii cantități de hârtie, iar societățile comerciale furnizoare au emis facturi. (…) De asemenea, inculpatul Mihăilescu Cosmin Dragoș a semnat fraudulos sau a determinat semnarea de către subordonații săi a unor documente de recepție a hârtiei pretins furnizate de firmele inculpatului Constantinof Marian, dar și a unor documente de gestiune privind predarea hârtiei către S.C. Romkuvert S.R.L., în vederea prelucrării. S.C. Romkuvert S.R.L., prin reprezentantul său inculpatul Firuti Dorin Laurian, a confirmat recepția pentru prelucrare a 828.413 kg de hârtie, deși a primit doar o mică parte din această cantitate. În concluzie, s-a constituit un circuit scriptic, fictiv (în mare parte) care atesta preluarea de către „Fabrica de timbre” a cantității de hârtie de la societățile comerciale ale lui Constantinof Marian și predarea ei spre prelucrare la S.C. Romkuvert S.R.L. (…) Prețul de achiziție a hârtiei a fost mai mare decât prețul de piață de la acel moment și, prin denaturarea procedurilor de achiziție publică, sucursala „Fabrica de Timbre” a cumpărat hârtie de la firme interpuse controlate de inculpatul Constantinof Marian și nu de la furnizorii tradiționali. În această manieră prețul de achiziție în baza celor 12 contracte a fost majorat artificial cu 1.643.191 lei, sumă care constituie prejudiciu suferit de C.N.P.R. Pentru a justifica retragerea de bani din conturile celor două societăți, inculpatul Constantinof Marian a simulat în prealabil, prin acte atribuite unui interpus al său, împrumuturi acordate acestor firme. S-a procedat astfel pentru ascunderea adevăratei naturi a provenienței banilor. Din sumele încasate de cele două firme, inculpatul Constantinof Marian i-a remis inculpatului Gheorghe Ștefan, în perioada noiembrie – decembrie 2009, aproximativ 230.000 de euro”.
Despre implicarea lui Mihai Chebac se vorbește în același dosar întocmit de procurori: “Inculpatul Mihai Chebac, numit şi menţinut în funcţia de director al Direcţiei dezvoltare din CNPR cu susţinerea lui Gheorghe Ştefan, a trimis către ‘Fabrica de Timbre’ o notă de comandă pentru furnizarea unei cantităţi nejustificate de hârtie, mult mai mari decât necesarul subunităţilor poştale. Furnizarea acestei cantităţi de hârtie urma să facă obiectul contractelor atribuite clientelar firmelor inculpatului Marian Constantinof. Valoarea comenzii a determinat valoarea contractelor încheiate de ‘Fabrica de Timbre’ cu societăţile comerciale controlate de Marian Constantinof şi, implicit, valoarea foloaselor necuvenite care ajungeau la Gheorghe Ştefan“, susţin procurorii DNA. (V.B.)