Primăria Piatra Neamț a găzduit marți, 23 iulie, momentul festiv al semnării actului constitutiv al Asociației ”Moldova se dezvoltă”. Prin iscăliturile lor, șapte primari de municipii din județele Moldovei au pus bazele acestui proiect, care se dorește a fi, în egală măsură, o oportunitate pentru dezvoltarea celei mai sărace regiuni a României și un demers pentru luptă deopotrivă administrativă și politică.
Actul constitutiv al asociației poartă semnăturile lui Dragoș Chitic – primarul de Piatra Neamț, Lucian Micu – primarul de Roman, Mihai Chirica – primarul de Iași, Ion Lungu – primarul de Suceava, Ilie Boncheș – primarul de Vatra Dornei, Cătălin Flutur – primarul de Botoșani și Mihăiță Negură – primarul de Câmpulung Moldovenesc.
În calitate de gazdă, primarul Dragoș Chitic a făcut și primele declarații. El a precizat că ținta este atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea regiunii și a comunităților membre: ”Este un moment important astăzi și vreau să le mulțumesc colegilor mei, primarii unor municipii importante, pentru prezența la Piatra Neamț în momentul în care oficializăm ceea ce am gândit împreună încă de la sfârșitul anului trecut – Asociația «Moldova se dezvoltă». Primul pas a fost făcut în luna decembrie, când am semnat împreună acordul-cadru de înființare a asociației. Al doilea pas, în 23 ianuarie 2019, la Iași, și-i mulțumesc domnului primar Mihai Chirica pentru găzduirea de atunci, în care am realizat împreună actul constitutiv și statutul. A urmat o perioadă în care, în fiecare din cele șapte consilii locale, au fost aprobate aceste documente și înființarea asociației. Iată-ne ajunși astăzi la un moment important, în care, practic, am consfințit punerea bazei Asociației «Moldova se dezvoltă». Este un moment important, iar eu sunt foarte încrezător în faptul că, prin intermediul acestei asocieri, vom reuși, împreună, să dezvoltăm regiunea Moldovei și, implicit, fiecare din localitățile pe care le conducem. Suntem 7 membri fondatori, dar este o asociație care rămâne deschisă și sunt convins că, pe parcursul timpului, se vor alătura și alți primari. Unii dintre ei deja și-au exprimat intenția de a fi membri în asociație. Obiectivul nostru principal este atragerea de fonduri, pentru a dezvolta regiunea și comunitățile. Ne vom orienta cu prioritate spre fondurile europene din exercițiul financiar următor, 2021-2027. Există promisiuni de programe care vor finanța asociațiile de dezvoltare intercomunitare, așa cum este și asociația constituită astăzi. Mulțumesc colegilor mei pentru că au acceptat ca Piatra Neamț să fie gazdă pentru acest moment important. Urez mult succes acestei asocieri! Să fie într-un ceas cu noroc! Dumnezeu să ne ajute să ne îndeplinim tot ce ne-am propus!”.
Spusele primarului de Piatra Neamț au fost întărite și de declarațiile omologilor săi. Mihai Chirica, care este și primul președinte al asociației, a vorbit despre acest demers ca fiind ”un moment istoric al unirii într-un scop comun a 7 municipii, într-o platformă de luptă deopotrivă politică și administrativă”.
Președinția Asociației ”Moldova se dezvoltă” este rotativă, fiecare din primarii fondatori urmând să dețină funcția pentru un mandat de șase luni.