Reprezentanții societății Rossal zona 3 Târgu Neamț au găsit o metodă cu care se speră că îi va împiedica pe romi să mai scormonească prin containerele amplasate pe platforme. Totodată, prin închiderea platformelor de gunoi se dorește și educarea cetățenilor, iar gunoiul să fie colectat și depus selectiv.
”Inițiativa celor de la Rossal este bună. De fapt, scopul închiderii platformei este de a împiedica romii să mai scormonească prin gunoaie, și totodată, gunoiul să fie colectat selectiv. Să sperăm că, în acest fel, nu vom mai vedea gunoaie împrăștiate pe lângă platforme, iar cetățenii vor arunca selectiv gunoiul”, a declarat Mihai Țîmpău, administratorul Asociației de proprietari Brazii.
Despre acest subiect am primit mai multe detalii și de la societatea Rossal zona 3 Târgu Neamț: ”Având în vedere experiența de peste doi ani a societății Rossal în salubrizarea orașului Târgu Neamț, încercăm să ne adaptăm comportamentului utilizatorilor casnici și non-casnici. În prezent, întâlnim situații bizare, în care fie unii cetățeni mai puțin educați scormonesc în containere și aruncă deșeurile pe jos, fie alții, chiar cu pretenții – inclusiv angajați ai unor societăți – depun deșeurile amestecate (rezidual și reciclabil) în afara containerelor. De data asta, am investit în închiderea unei platforme, în care deșeurile reciclabile uscate (carton, plastic, doze aluminiu) să fie depozitate, cu excepția recipientelor de sticlă, care vor trebui depuse, în continuare, în containerele de culoare verde. Exemplificăm cu foto din data de 16 iulie ora 19, din locațiile Pescărie Piață și Hală Carne Piață.
În situația în care investiția noastră se concretizează în a colecta o cantitate mai mare de deșeuri reciclabile uscate din zona Asociației Brazii, vom extinde acest proiect pilot. Sper, în același timp, ca și din partea domnului primar să se concretizeze promisiunea de a achiziționa platformele subterane, care ar rezolva problema în ceea ce privește imaginea din zonă, dar, în același timp, ar exista o responsabilizare mai mare a utilizatorilor care vor fi tentați să arunce în subteran deșeurile neselectate”. (C.T. STURZU)