Compania Județeană Apa Serv SA vrea majorarea prețului la apa potabilă și la canalizarea menajeră. Are deja avizul ANRSC (încă de pe 3 iunie), iar acum solicitarea se află în faza obținerii acordului ADI Aqua Neamț, asociație care reunește toate comunitățile locale care primesc apă de la Apa Serv, inclusiv Consiliul Județean Neamț, ca entitate distinctă și acționar majoritar al companiei.
Vlad Angheluță, directorul Apa Serv, a explicat că solicitarea majorării prețului este motivată de mai multe lucruri: cheltuielile cu munca vie (creșterea salariului minim), influența inflației, toate creșterile cu cheltuielile materiale pe sectorul de mentenanță și, cel mai important, influența redevenței pe investițiile făcute prin celebrele proiecte, investiții exploatate de Apa Serv. Mai mult decât atât, directorul Apa Serv SA anunță că majorarea dorită acum e doar încă una, dar nicidecum ultima. Vlad Angheluță a precizat că, până la sfârșitul acestui an, se vor preda toate investițiile finalizate în noiembrie 2018, iar asta înseamnă că, în 2020, va mai fi operată o ajustare a tarifelor. Tot în sensul scumpirii.
În această perioadă, consiliile locale ale UAT-urilor din ADI Aqua Neamț stabilesc ce mandat să dea propriului reprezentant la ședința Colegiului Director al ADI Aqua: pentru sau împotriva scumpirii.
La Piatra Neamț, bunăoară, consilierii locali se vor întruni pe 25 iulie, ca să-l mandateze pe Vasile Popescu. Dată fiind configurația politică a consiliului, cam jumi-juma putere-opoziție, e greu de spus dacă municipiul va fi de acord sau se va opune scumpirii apei. Sigur este că partea liberală a legislativului local, cu portavoce în primarul Dragoș Chitic, se declară cu totul împotrivă. ”Cu această scumpire, prețul apei la Piatra Neamț ar ajunge al patrulea cel mai mare din țară!”, spune Dragoș Chitic, declarându-se ”indignat de această propunere”.
”Este nefiresc ca, în Piatra Neamț, în condițiile în care suntem deja în top 10 național în privința prețului mare al apei, compania județeană Apa Serv, o societate a Consiliului Județean Neamț, să solicite o nouă majorare de preț. Există deja o nemulțumire generală a locuitorilor județului Neamț față de calitatea serviciilor oferite de Apa Serv, față de tarifele practicate pentru apa furnizată și pentru serviciile de canalizare menajeră. Mă declar indignat de această intenție! Atât eu, cât și colegii mei liberali din Consiliul Local ne vom opune acestei majorări. Solicit președintelui Consiliului Județean Neamț să ia atitudine în privința dorinței companiei subordonate instituției pe care o conduce! Nu e normală majorarea prețului apei, în condițiile în care veniturile nemțenilor sunt cele mai mici din țară, iar prețul apei ar ajunge al patrulea cel mai mare din țară”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
Consiliul Județean Neamț, care este reprezentat de Miron Radu Tudorel în ADI Aqua Neamț, nu a decis încă mandatul cu care îl va împuternici pe acesta să voteze propunerea de majorare a tarifelor la apă și canalizare. Potrivit adresei expediate de ADI Aqua Neamț la toate UAT-urile, însoțită de un model de hotărâre ”pentru” și unul ”împotrivă”, consiliile locale au 30 de zile la dispoziție să își trimită decizia, adică până pe 9 august, în caz contrar ”se prezumă că UAT-urile au acceptat tacit delegarea atribuțiilor lor”. În adunarea Aqua Neamț, este nevoie de votul a două treimi din membri, special împuterniciți în acest sens, prin mandat special, și de votul majorității celor prezenți.
Apa Serv solicită majorarea cu aproximativ 25% a prețului la apă, de la 3,8 lei/mc la 4,82 lei/mc, și cu 30 de bani în cazul canalizării, de la 3,5 lei la 3,8 lei/mc. (D.O.)