După publicarea articolului despre groapa ”privată” de gunoi din Ceahlău (amănunte aici), am primit mai multe semnale la redacție despre un alt depozit de gunoi, situat în zona pârâului Martin, la poala pădurii și la limita cu rezervația din parcul național. Este o zonă frumoasă, unde au apărut vile de vacanță și unde încă se mai construiește. Sau se renovează. De altfel, punctele de reper pentru a găsi ”cele mai recente atracții” din Ceahlău sună cam așa în spusele localnicilor: ” de la vila doctorului cutare, spre vila judecătorului, cu ocolire pe lângă vila directorul cutare.” Adică lume bună, obiceiurile-s proaste. Dovadă fiind grămezile de resturi din construcții, inclusiv un acoperiș de terasă probabil, depozitate în inima naturii. Fără jenă, fără rușine, fără teamă. Și fără minima conștiință pe care ar trebui s-o aibă un cetățean responsabil care știe că plasticul, de exemplu, poluează pentru sute de ani.
În buna tradiție românească, nu contează cât de minunat este peisajul, dacă cineva pune un sac de gunoi undeva, în câteva zile zona este pur și simplu sufocată, iar în (scurt) timp devine un veritabil depozit de deșeuri. Așa se întâmplă și la Martin fără ca nimeni să ia vreo măsură.
Cătălin Gavrilescu, directorul Adiministrației PNC ne-a spus că zona nu este în Parcul Național Ceahlău, deci competența de a acționa este a Primăriei Ceahlău și a Gărzii de Mediu.
Terenul din zonă este proprietate privată. A aparținut unui cetățean din Bacău, care a avut un gater. Omul a murit, iar gaterul a ars. Moștenitorii nu s-au arătat interesați de teren, iar localnicii s-au ”gândit” să-l folosească în scopul cel mai nociv cu putință. Noi am semnalat. Așteptăm reacția salvatoare a instituțiilor competente, până ce ”depozitul” de gunoi nu va ”intra” în parc.
C.M.