După reevaluarea celor 18 contestații depuse de profesorii care au participat, în județul Neamț, la examenul național de dobândire a dreptului de a preda, doar un singur candidat a reușit să treacă pragul mediei 8.
Din cele 122 de cadre didactice care au susținut proba scrisă din 24 iulie 2019, sunt 27 care au medii între 9 și 10, alți 37 au medii între 8 și 8,99, iar 32 de profesori au medii între 7 și 7,99 potrivit inspectorului școlar adjunct Ioan Milea. Contestațiile n-au modificat partea de sus a ierarhiei mediilor finale, în județul Neamț. Cu note sub 5 sunt tot 6 profesori, doi de educație fizică și sport, un kinetoterapeut, doi învățători și un profesor de religie, care, în ciuda vechimii (unii), vor rămâne tot cu statut de debutant.
La proba scrisă din acest an nici un profesor nu a reușit nota 10. Anul trecut au fost trei note maxime obținute profesorul de sport Ionuț Răzvan Andrei, de la Școala Gimnazială Bălțătești, educatoarea Alexandra Burdulia de la Liceul Tehnologic Petricani și profesoara de arte plastice Ana Brîndușa uscatu, de la Liceul tehnologic Nisiporești au avut 10 pe linie, la toate cele patru probe. Anul acesta, cea mai mare notă este 9,75 și a fost obținută de profesoara de muzică Maria Otilia Badea, care predă la Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra Neamț și are aproape doi ani vechime, de profesoara de biologie Brîndușa Mitronici de la Școala Gimnazială Hangu, cu un an și șapte luni vechime, de învățătoarea Andreea Lidia Pleșca de la Școala Gimnazială Tămășeni, care are un an vechime.
La sesiunea din acest an s-au înscris 143 de profesori, iar 139 au fost admiși, din care 17 au lipsit sau au renunțat la scris și o lucrare a fost anulată. Procentul de promovabilitate este, anul acesta, de 78,51%. Anul trecut, au intrat în examen 191 de profesori, din care 6 au lipsit și 22 au renunțat la proba scrisă din motive de sănătate sau personale. Procentul de promovabilitate, anul trecut, a fost de 79,75%, cu 136 de profesori care au avut note de la minim 7 în sus și 3 profesori cu note sub 5, din totalul de 163 candidați.
(C.I.)