Comparativ cu alte statiuni montane din România, Durău, prin ceea ce nu este, le impune turiștilor să găsească soluții dacă-și doresc o vacanță activă. Practic, ofertele pe timpul verii se reduc la drumeții montane și ceva distracție cu tiroliana. Efortul celor care promovează stațiunile turistice se vede, în privința Durăului, pe site-urile de profil. Ca să nu fie descrisă în doar câteva cuvine, stațiunii de la poalele Ceahlăului i s-au găsit ”calități” pe care le are orice zonă montană:
”Stațiunea Durău este recomandată pentru odihnă și tratament al nevrozelor astenice, al stărilor de slăbiciune, al anemiei, pentru refacerea după eforturi psihice sau intelectuale. Dintre factorii naturali amintim aerul curat, fără praf și particule alergice, atmosfera ozonată sunt principalii factori naturali de cură.
La Durău se afla o mică biserică pictată de celebrul pictor român Nicolae Tonitza. Pe unul din traseele care urcă muntele Ceahlău, turiştii pot admira cascada Duruitoarea (25 m înălţime), cu un impresionant jet de apă şi zgomot asurzitor (de unde îşi trage şi numele).
Exista posibilitatea de a efectua excursii pe Ceahlău (Ocolaşu Mare-1907 m şi Toaca-1904 m) şi de a practica sporturile de iarna (pârtie de schi, cu diferite grade de dificultate)”.
* ”Ca afacere, hotelul merge destul de prost”
Exceptându-i pe cei care vor să se refacă sau să se odihnească pur și simplu, și-și pot împărți timpul între lectură și plimbări, ceilalți nu au ce face în Durău. Tocmai de aceea, stațiunea este animată în weekend, când lumea vine să urce pe Ceahlău, și extrem de liniștită în timpul săptămânii. Lucru confirmat și de administratorii spațiilor de cazare. Marcela Irina Buftea, care lucrează la ”Casa Pelerinului”, fostul Hotel Cascada, ne-a spus că tichetele de vacanță au mai însuflețit, discret, stațiunea: ”Din păcate, Durăul este o stațiune moartă. Doar în weekend este populată. Noi avem 70 de camere, la prețul de 140 de lei o cameră pentru două persoane. În general, avem doar turiști români, familii întregi – părinți, bunici și copii -, care își folosesc tichetele de vacanță. Sezoanele mai animate sunt vara și iarna, foarte puțini turiști vin primăvara și toamna. Dar și în sezoanele prolifice, cererile sunt mai ales pentru weekend. Noi aparținem de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, dar avem o activitate economică individuală, primim turiști de orice natură. O altă formă de turism pentru care oferim cazare sunt taberele și, cumulat cu restul turiștilor, atingem un grad de ocupare de 60%. Ca afacere, hotelul merge destul de prost. Ne menținem cu taberele și tichetele de vacanță. Și cea mai mare problemă este educația. Oamenii nu strâng gunoaiele după ei, suntem nevoiți să curățăm și în incintă și în împrejurimi, iar eu cred că ar trebui să fim mai civilizați și să respectăm atât natura, cât și serviciile”.
Apropo de servicii, unul dintre locurile în care se poate mânca bine și a devenit cunoscut, deși nu are decât câțiva ani de când s-a deschis, este taverna Ceahlău. Deasupra restaurantului, există și spații de cazare, iar, spre deosebire de restul stațiunii, una dintre angajatele cu care am vorbit spune că afacerea merge bine. Patronii sunt, însă, din Republica Moldova și mulți dintre clienții lor vin de peste Prut. Dar nu numai.
”Cam aceiași oameni vin la noi, în fiecare anotimp. Mâncarea este foarte bună, iar ciorbele și șașlâcul – o friptură din carne de berbec – sunt cele mai căutate. Vin și străini, iar cei care nu știu limba engleză se orientează după pozele din meniu și fac comanda. Mie mi-ar place să deschid o cafenea în Durău, una selectă. Nu este niciuna, programul se încheie la ora 22 la noi, la alte restaurante și mai devreme și, dacă aș ține deschis până la ora 24, cred că ar avea succes. Oamenii vor să stea mai târziu, mai ales străinii. Iar la noi vin străini. Și acum două din cele 7 camere pe care le avem sunt ocupate de suedezi. Dacă s-ar repara mai repede drumurile și s-ar reface axialul, care nu este recomandat acum de parcurs, eu cred că ar veni mai multă lume”.
Terasa tavernei era cel mai aglomerat loc din toată stațiunea într-o zi obișnuită din săptămână. În rest, mai erau câțiva turiști la mănăstire, și mulți care nu se opreau nicăieri și urcau spre zona de unde pornește traseul spre Duruitoarea. Treceau fără să se uite aproape la ofertele comerciale: un cort în care erau expuse căciuli din blană, un chioșc cu suveniruri și produse de artizanat și un altul cu vată de zahăr și kurtoș. Toate trei erau în atenția unul băiat de vreo 18 ani, care-și ajută nașii în timpul vacanței de vară.
* ”Dacă aș fi primar în Ceahlău, aș face o piscină publică undeva și o sală de sport, cu un teren de fotbal”
Adrian Nacu studiază informatica, este în ultimul an de liceu și vine la Durău, de vreo trei ani, în fiecare vară și câte două-trei săptămâni iarna. Cunoaște foarte bine stațiunea și spune că nu merită să ai o afacere de tipul celei în care este el implicat: ”Turiștii nu prea se opresc, doar se uită, în trecere. Dar este explicabil. Uitați-vă câți oameni sunt acum pe drum! O singură doamnă. Pe o stradă principală dintr-o stațiune montană!. Asta spune ceva. În fiecare vară e la fel. Oamenii care vin urcă pe munte sau stau la terasă, altceva nu au ce face. Iar chioșcurile nu prea au succes. În afară de parcul Aventura, unde te leagă și mergi cu tiroliana, nu este nimic de făcut. Acum se lucrează la pârtie, la telecabină, la teleschi, dar ăsta e un plan pentru la iarnă sau peste doi ani, depinde când se termină lucrările. Dacă aș fi primar în Ceahlău, aș face o piscină publică undeva în Durău și o sală de sport, cu un teren de fotbal. Singura sală de sport este în sat și nu prea știe lumea de existența ei. Oricum, stațiunea este departe de aglomerația obișnuită în locuri de acest gen din țară. Eu deschid la 7,30-8 și închid la ora 21 și nu am mai mult de 30-40 de clienți. Oamenii vin cu un scop clar. Dimineața pleacă pe munte, seara se întorc obosiți, pleacă acasă sau se retrag în camere și cam asta este viața stațiunii”.
Aproape de poarta mănăstirii, la o tarabă la umbră, o femeie din județul Bihor are expuse produse remedii naturiste. Lumea se oprește, se uită la ceaiurile și la tincturile din plante, dar nu prea cumpără.
”Eu vin de 4-5 ani, dar ca anul acesta, mai ales în luna iulie, când a plouat foarte mult, n-a mers niciodată așa de slăbuț”, spune Viorica Popa. ”Probabil este lume puțină și pentru că se lucrează la drum de la Bicaz încoace și pentru că axialul nu e încă făcut. Apoi, sunt oameni care acordă importanță plantelor medicinale, dar sunt și oameni pe care nu-i interesează. Există zile în care nu am niciun client, nici măcar nu vin să întrebe. Deși avem produse bune, toate prelucrate manual, cu buletin de analiză. S-au ocupat bunicii, părinții și acuma noi, este o tradiție de familie. Plantele sunt din flora spontană, nu importăm absolut nimic, totul este natural și totul este românesc. În fiecare zonă și în fiecare țară sunt leacuri pentru bolile oamenilor locului, dar oamenii nu prea știu să le căute. Sunt multe lucruri pe care le știm de la părinți, de la bunicii noștri, când eram copii adunam plante pentru ei, acum adunăm pentru noi. Am făcut și studii în domeniul plantelor medicinale, dar tot ce ne-a predat acolo noi deja știam. Ne-am mai aprofundat un pic cunoștințele și am avut încredere mai mare când am văzut că tot ce știam noi era corect. Pentru taraba asta, plătesc taxe la primărie și mi se oferă, în plus, o căsuță din lemn, unde pot să-mi depozitez marfa. Pe noi ne ajută faptul că stăm aici, chiar dacă nu facem vânzare, pentru că sunt turiști care ori n-au bani la ei, ori nu sunt dispuși să transporte produsele, dar eu le ofer câte un pliant și, după aceea, ei fac comandă și le trimit prin poștă. Ne convine faptul ăsta, că ne facem publicitate și trimitem de acasă produsele. Venim în jurul datei de15 iulie și stăm și luna august, cam așa o lună jumătate. Iarna nu venim niciodată. Mie îmi place aici, mă încarc cu energie pozitivă. E un loc liniștit”. (Cristina MIRCEA; Bogdan CĂLIAN)
GALERIE FOTO:
