În comuna Ceahlău, pe o coastă de deal cu vedere la lac, într-un cadru natural de excepție, cu foarte multă liniște, se află o pensiune care, în doar câțiva ani, a devenit un punct de atracție pentru turiști din toată țara, dar și din Israel, Bruxelles sau Franța. Construcția este, de fapt, o casă bătrânească, modificată în așa fel încât să ofere confort. Ideea de bază este, însă, menținerea tradițiilor locale. Schimbarea de destinație a casei de locuit în casă de vacanță, deci practic actul de naștere a Pensiunii ”Mica”, s-a făcut cu fonduri obținute prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Fonduri de 58.000 de euro, la care s-au adăugat 10.000 de euro, banii soților Maria și Constantin Sâia.
”Noi am ieșit la pensie, și eu, și soția, și ne-am gândit să facem ceva”, spune Constantin Sâia. ”Am început cu casele astea, un fel de căbănuțe de munte (situate într-o grădină mare, de vreo 8.000 de metri pătrați, peste drum de Pensiunea Mica – n.red.). Asta se întâmpla în 2007, când era programul Sapard. Inițial, mi s-a spus să încep cu banii mei, însă, când au apărut cereri, care însumau un miliard de euro, s-au tăiat toate fondurile. Nu doar la noi, cam în toată Moldova s-au tăiat. Am făcut cât am putut cu banii noștri, dar mai sunt cheltuieli mari pentru amenajările interioare și pentru dotări. Însă, deocamdată, avem mulțumirea că Pensiunea Mica e gata și turiștilor le place foarte mult. Comparativ cu efortul, care este considerabil în privința documentelor și avizelor, eu zic că merită să investești în turism. Mai ales că la noi vin oameni de o anumită calitate și 80-90% din ei sunt cei care au mai fost. Luna august este cea mai aglomerată. Bineînțeles, și noi avem grijă ca absolut totul să fie curat și să le oferim tot ceea ce au nevoie pentru un sejur reușit”.
* ”Țin la aspectul rustic, de aceea am optat pentru tâmplăria verde, din lemn stratificat”
Deși mică, așa cum îi spune și numele, pensiunea oferă absolut toate facilitățile pentru ca un grup de 10 persoane să se simtă în secolul XXI. Există centrală termică și apă caldă permanent (vara de la panourile solare), baie cu uscător de păr, televizor și frigider în fiecare cameră, internet wireless, living cu terasă. Bucătăria este dotată cu tacâmuri și veselăpentru 10 persoane, frigider, aragaz mixt (curent și butelie),vitrină frigorifică, filtru de cafea, cuptor electric și cu microunde, prăjitor de pâine, aparat pentru preparat sandwich. Foișorul din curte, spre care există și ieșire directă din bucătărie, are plită și grătar, iar în livada pe marginea căreia există tufe de zmeură este o masă de tenis în mijloc. Pentru cei care vin obosiți după o perioadă agitată, în care muncesc din greu, și nu vor să facă altceva decât să se odihnească, există șezlonguri pe care pot sta la program de lectură sau chiar de plajă montană.
Grija proprietarilor pensiunii pentru clienții lor se manifestă la nivel de detaliu. Nu doar săpunul constituie o prioritate, ci mai ales condimentele din bucătărie și felul în care arată lenjeria de pat. Constantin Sâia merge până la Bacău, traseu pe care-l face prin Târgu Neamț de când se lucrează la drum, doar ca să ducă lenjeriile la o curățătorie ecologică. Avantajul este că tipul de detergent folosit nu atacă materialul și curăță foarte bine, astfel că lenjeriile arată impecabil. Dincolo de condițiile de sejur, cei care vor să aibă o vacanță activă pot opta pentru ascensiuni pe masivul Ceahlău, pescuit sau pelerinaj la mănăstiri.
”Am avut turiști din Israel acum două-trei săptămâni”, spune Constantin Sâia. ”Au avut un sejur de 5 zile și n-au stat deloc, permanent au circulat. Singurul lucru care le-a creat un oarecare disconfort a fost temperatura nocturnă. Era prea rece pentru ei, nu erau obișnuiți cu asemenea temperaturi în miezul verii și, atunci, am făcut foc la centrală. S-au bucurat foarte mult de aspectul pensiunii. Îi atrage un covor, o carpetă, un țol de codițe, o perdea brodată. Am lucruri de la bunici, de acum 100 de ani, am și unele de la mama. Toate sunt foarte admirate. Și mă bucur că străinii le apreciază. Țin la aspectul rustic, de aceea am optat pentru tâmplăria verde, din lemn stratificat. Bunica așa avea tâmplăria – verde – și pereții exteriori ai casei albaștri. Toți care vin pe aici și au case la țară spun că așa își vor face și ei. Simplu, cu bun gust și rustic. Țoale de codițe, e adevărat, se găsesc cam greu. Le-am cumpărat de la Vânători și mai am de la maică-mea o parte. Cergile sunt luate din sat. Carpeta de la bucătărie și perdelele sunt lucrate de bunica. Din tot ce este în pensiune nu-mi doresc decât să înlocuiesc două covoare persane, care nu se potrivesc cu ansamblul. Am mers pe stilul tradițional.Și am vrut să creez un tot. Am pus zmeură, trandafiri și brazi pe margine, brazii i-a luat buldozerul când s-a făcut drumul. Iarna facem foc și la sobă, e mai rustic. De revelion, totdeauna este ocupat. Drumul este imediat desfundat, primarul bagă utilajele, cel mult o zi dacă stă zăpada. La etaj, e o cameră mai mare, cu terasă, în special pentru familii care au copii. Dar nu închiriem decât toată casa. Am încercat și cu turiști diferiți, dar nu merge, nu se înțeleg”.
Orice om de bun simț care vede Durăul, cu câteva acoperișuri albastre care străpung agresiv retina, se bucură când vede pensiuni care sunt ”de-ale locului” din temelii până la acoperiș. Case mici, de munte, în culorile pădurii. Și, la 120 de lei camera, omul obosit de aglomerația marilor orașe chiar apreciază. I se pare inedită – și chiar este – experiența de a merge prin sat, pe la oamenii recomandați, să cumpere ouă proaspete, brânză sau lapte abia muls, pentru micul dejun. Pentru prânz și cină, are la dispoziție restaurantele din zonă sau grătarul și plita din foișor. Iar, din punctul de vedere al lui Constatin Sâia, telemeaua de la Mănăstirea Durău merită încercată. Și cine ajunge până acolo ca să cumpere telemea ar trebui să vadă și biserica pictată de Nicolae Tonitza: ”Eu am avut la mănăstire un atelier de tâmplărie și așa am descoperit zona. Mănăstirea, prin mâna lui Tonitza, aduce toată religia pe plan local. În partea dreaptă, în naos, e pictat Iisus îmbrăcat în costum național, Bistrița este Iordanul și în spate se vede Ceahlăul. Superb!”. (Cristina MIRCEA)
GALERIE FOTO
