Mult așteptata rectificare bugetară a Guvernului Dăncilă a venit fără mari surprize pentru orașele din Neamț. Ca de obicei, Târgu Neamț a luat fața municipiilor Piatra Neamț și Roman, iar Roznov a primit bani pe măsura conflictului dintre primar și PSD, luând în calcul aici și (in)activitatea organizației social-democrate din localitate.
La modul declarativ, rectificarea se face pentru a sprijini activitatea UAT-urilor pe sfârșit de an, mai ales la partea cheltuielilor de funcționare și la cofinanțarea unor proiecte. Rămâne de văzut cu ce va alege fiecare consiliul local, mai ales că se prefigurează niște bani și de la Finanțe, care așteaptă cererile UAT-urile cu nevoile lor de funcționare.
Revenind la rectificarea abia operată, în Neamț, cei mai mulți bani îi va primi orașul Târgu Neamț – 3.049.000 lei, care, spune primarul Daniel Harpa, vor merge în cea mai mare parte spre investiții. La Piatra Neamț, s-au alocat 2.679.000 lei, iar reacția primarului Dragoș Chitic este pe măsură: ”Este o sumă mult mai mică decât ne așteptam și față de necesitățile municipiului. Să nu uităm că, prin noul Cod Fiscal, Piatra Neamț a pierdut bani și cei de acum nu acoperă sub nicio formă pierderea. Vom căuta să folosim banii cu maximă eficiență”.
Municipiul Roman poate fi considerat perdantul acestei rectificări, chiar raportat numai la numărul de locuitori. Suma alocată romașcanilor este de 679.000 lei, de patru ori mai mică decât cea de la Târgu Neamț. Primarul Lucian Micu, evident nemulțumit, ne-a declarat că banii ”vor merge la cheltuieli de funcționare, unde sunt probleme mari; de exemplu, sunt unități de învățământ care au rămas fără utilități”. Speranțele primarului de Roman se leagă de posibila suplimentare a sumelor pe care le-ar putea primi municipiul, din impozitul pe venit, via Direcția de Finanțe.
Orașul Bicaz primește 391.000 lei, bani care vor fi direcționați spre funcționarea instituției, după cum spune primarul Nicolae Sălăgean. Și el speră în suplimentarea sumelor din impozitul pe venit.
Orașul Roznov a primit la rectificare 45.000 lei, adică aproximativ 5,5 lei/locuitor. Primarul Ionel Ciubotaru, aflat în conflict deschis cu PSD-ul condus de Ionel Arsene, a declarat că ”Nu este corect ca orașul Roznov, care are instituții de interes zonal – vorbesc aici despre căminul de bătrâni și Serviciul de Evidență a Populației -, să primească de 5 ori mai puțin decât Borlești și de 9 ori mai puțin decât Bicaz. Nu înțeleg ce vină au locuitorii orașului că cineva s-a supărat pe primarul de Roznov. Vă aduc aminte că în primăvară a fost la fel”.
Consiliul Județean Neamț a primit doar 818.000 lei. (Valentin Bălănescu)