După tentativa se scumpire a apei în Neamț, picată la vot în ADI Aqua Neamț, urmează o nouă lovitură pentru buzunarele celor care încă mai aleg să trăiască pe aceste meleaguri. În ședința ordinară a Consiliului Județean, la propunerea ADI Eco Neamț, au fost promovate câteva proiecte de hotărâre privind modificarea tarifelor pentru operatorii de salubritate din Neamț. Cine are curiozitatea să citească cele câteva zeci de pagini, în care ne sunt prezentate motivele acestei creșteri, se încurcă sigur în HG-uri, directive și normative europene. Pentru cetățean, important este finalul, iar acesta e că prețurile cresc brusc.
Exemple sunt în cele trei zone unde există contract încheiat cu operatori privați, adică Rossal Roman pentru zona Roman și Târgu Neamț și Edil Industry Iași pentru zona Valea Muntelui. La o simplă privire, în unele cazuri, creșterile ajung la peste 300%!
Pe scurt, fără a prezenta motivele toate, unele întemeiate, situația se prezintă în felul următor:
Zona 2, care include și municipiul Roman
Mediul urban, 5,74 lei/ persoană/lună preț actual, 9,87 preț propus
Mediul rural, 2,39 lei/persoană/lună preț actual, 8,96 preț propus pentru colectarea la platformă și 11,61 pentru colectarea la poartă
Prețurile sunt fără TVA.
Zona 3, care include și orașul Târgu Neamț
Mediul urban,6.95 /persoană/lună preț actual, 11,39 preț propus
Mediul rural, 2,93/persoană/lună preț actual, 6,69 preț propus pentru colectarea la platformă și 8,64 colectarea la poartă
Prețurile sunt fără TVA.
Interesant este că tarifele se aplică deja Târgu Neamț.
Zona 4, care include orașul Bicaz și comunele de pe Valea Muntelui
Mediul urban, 7,25 lei/personă/lună preț actual, 14,19 lei preț propus
Mediul rural, 3,10 lei/persoană/lună preț actual. 6,01 preț propus
Prețurile sunt fără TVA.
Pentru ca prețurile să devină valabile și aplicabile de la 1 septembrie, este nevoie de votul tuturor membrilor Eco Neamț, adică toate UAT-urile și Consiliul Județean să își împuternicească delegații cu mandat de vot pentru sau împotrivă.
Valentin Bălănescu