Diabetul de tip 2 este o boală foarte comună care este determinată de un nivel prea mare al glucozei în sânge. Este foarte important ca simptomele bolii să fie recunoscute rapid. Astfel, persoana suferindă poate primi tratament și evita riscul unor complicații.
Multe persoane suferă de prediabet fără să își dea seama. Problema este că majoritatea vor ajunge să aibă diabet de tip 2 în aproximativ 5 ani dacă nu se tratează. La început, simptomele nu sunt foarte pronunțate și astfel oamenii nu își dau seama în ce pericol se află.
Iată care sunt simptomele la care trebuie să fii atent:
- Urinezi frecvent
Când nivelul glucozei în sânge este foarte mare, rinichii încearcă să scape de zahărul în plus prin filtrare. Astfel, dacă suferi de diabet de tip 2, vei simți nevoia să urinezi mai frecvent, în special în timpul nopții. Poți începe oricând un tratament naturist pentru diabet. Acesta nu are simptome adverse și îți va stimula activitatea organismului.
- Îți este sete frecvent
Din cauză urinării dese care este necesară pentru filtrarea glucozei din sânge, corpul pierde din apa reținută. În timp, acest lucru poate duce la deshidratare. Prin urmare, îți va fi sete de mai multe ori de cât ți-ar fi în mod normal.
- Îți este foame tot timpul
Dacă suferi de diabet, nu îți iei destulă energia din mâncare. Sistemul digestiv transformă zahărul în glucoză, folosită mai apoi de corp pentru energie. Din cauza bolii, nu este transportată destulă glucoză din sânge la celule. Astfel, te vei simți constant înfometat, chiar dacă abia ai mâncat.
- Te simți foarte obosit
Diabetul de tip 2 îți poate afecta nivelul de energie și te vei simți foarte obosit și lipsit de vlagă. Acest lucru este datorat transportului ineficient al glucozei din sânge la celule.
- Ai privirea încețoșată
Excesul de glucoză în sânge poate deteriora micile vase de sânge din ochi. Astfel poți avea uneori privirea încețoșată, la un ochi sau la ambii. Dacă ai diabet de tip 2 și nu primești tratament, există riscul să suferi de o pierdere permanentă a vederii.
- Rănile se vindecă greu
Nivelul mare de glucoză în sânge poate deteriora nervii și vasele de sânge și astfel împiedica circulația sângelui. Prin urmare, chiar și micile tăieturi se vor vindeca în săptămâni sau chiar luni. Vindecarea greoaie crește riscul de infecții.
- Îți amorțesc mâinile sau picioarele
Deoarece nervii sunt afectați, când suferi de diabet de tip 2 poți să îți amorțească mâinile sau picioarele sau chiar să te doară. Dacă nu te tratezi, există riscul unor complicații.
- Îți apar pete de piele închisă
Dacă suferi de diabet de tip 2 îți pot apărea pete de piele închisă la culoare pe gât, la subraț și în zona genitală. Aceste zone sunt mai moi la atingere comparat cu pielea neafectată.
- Ai mâncărimi și chiar infecții
Glucoza în exces din sânge și urină poate determina apariția unor infecții cu ciuperci. Acest lucru se întâmplă în special în zonele calde și umede de piele precum gura, subrațul și părțile genitale.
Diabetul este o boală care poate fi ținută sub control ușor, mai ales în ziua de astăzi. Dacă te vei prezenta constant la medic și vei avea grijă de organismul tău, respectând toate recomandările, lupta cu diabetul nu va fi una deloc grea.
Sursă foto: Shutterstock.com