Situată la 9 kilometri de Piatra-Neamț și la 20 de kilometri de Bicaz, undeva în stânga drumului care duce spre Bisericani, cabana silvică de la Scăricica este locul preferat al vânătorilor străini care vin în România. Direcția Silvică Neamț deține și alte cabane, incluse în circuitul turistic, însă situate în zone în care nu există semnal telefonic și internet. Or, străinii își doresc să poată vorbi la telefon și să poată comunica online pe tot parcursul șederii lor în România. Nu sunt singurele motive pentru care preferă să stea la Scăricica. Construită în 1992 și renovată complet în anul 2012, cabana oferă condiții excelente de odihnă și relaxare, are un spațiu generos pentru servit masa, precum și terase încăpătoare, închise, atât la parter, cât și la etaj. În imobil sunt 7 camere cu baie proprie și televizor, iar în curte mai există o cabană, care a fost folosită la amenajarea de șantier și oferă acum spațiu de cazare pentru 4 persoane.
”Vânătorii străini care vin, precum și auditorii pentru certificarea pădurilor rămân impresionați de frumusețea pădurilor noastre și de bogăția vânatului”, ne-a declarat inginerul Dumitru Munteanu, șeful Ocolului Silvic Vaduri, care administrează Cabana Scărăcica. ”Ne spun, la un moment dat, că au avut și ei așa ceva și au pierdut, pentru că n-au avut grijă când trebuia. Au distrus natura și, implicit, habitatul natural. Și ne dau un fel de lecții, preventiv, ca să nu pățim și noi la fel. Majoritatea vânătorilor vin pentru mistreți. Doar în zonele Borca și Tarcău vin și pentru cerbi. Intră în contact cu oamenii și spun despre noi că suntem calzi și primitori, ceea ce la ei acasă găsesc foarte greu. Cei mai mulți sunt din Germania și din Austria, din Spania și Italia vin mai puțini. Toți colegii noștri vânători știu foarte bine germană și engleză, așa că le este ușor să comunice cu musafirii. Iar musafirii, care sunt interesați strict de vânătoare, își petrec și zilele, și nopțile mai mult în pădure. Își iau doar trofeele, care constau în colți de mistreț, coarne de cerb, craniu și blană de urs, iar carnea de vânat este dusă la centru la noi, i se fac analizele și apoi este pusă în vânzare. Acum, urs nu se mai împușcă decât cu derogare, conform ordinului ministrului Mediului, condiția fiind ca ursul să reprezinte un pericol pentru viața sau proprietatea omului. În ultimii 3 ani, un singur urs a fost împușcat la Ocolul Silvic Vaduri, după ce-a omorât vreo 10 oi în curtea unui sătean. Oamenii nu înțeleg că, totuși, când vine toamna, cam trebuie culese fructele. Merele, de exemplu, în ultima perioadă cam rămân în livezi. Omul nu mai este interesat de ele, nu înțeleg de ce le preferă pe cele din supermarket. Iar ursul, dacă a intrat în gospodărie după mere și mai vede o oiță sau un porc, evident că nu le refuză”.
* Mănăstirea Pângărați – vechea tainiță a Moldovei
La Cabana Scăricica, a cărei destinație este, de fapt, de cabană de protocol pentru Romsilva, se cazează cam 200 de turiști pe an. Spre deosebire de vânătorii din străinătate, românii care vin din București, dar nu doar ei, sunt foarte interesați de mănăstiri. Și încep cu vizitarea celor din apropiere: Pângărați și Bistrița. Iar dacă cineva le spune că Mănăstirea Pângărați a fost tainiță a Moldovei și acolo a trăit sihastrul Simeon, care a devenit primul duhovnic al lui Ștefan cel Mare, interesul lor crește.
Mănăstirea Pângărați este una dintre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din județul Neamț, prima biserică din lemn fiind ridicată în secolul al XV-lea. Biserica din piatră a fost zidită în 1560 de Alexandru Lăpușneanu, având, de fapt, două biserici suprapuse, caz destul de rar, pe care îl mai regăsim la Biserica suceveană ”Sfântul Ioan Botezătorul”. Inițial, biserica de la demisol a fost, de fapt, o peșteră, în care se spune că s-ar fi nevoit ucenicii Sfântului Cuvios Simeon. Ea a fost transformată, mai târziu, în ascunzătoare pentru odoarele de preț ale bisericii, de către voievodul Alexandru Lăpușneanu, iar în jurul anului 1806 – în paraclis. Cele două biserici comunică în interior printr-o scară spirală, aflată în colțul de nord-vest al pronaosului.
Ansamblul Mănăstirii Pângărați include și biserica nouă, construită în perioada în care stareț a fost Teofil Lefter, arhimandritul care a preluat funcția în 1996 și a deținut-o până în 2012, când a plecat la Domnul. În biserica nouă sunt părticele din sfintele moaște ale Sfântului Ioan de Kronstandt, cel prețuit pentru bunătatea sa, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, poet, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, din dorința căruia s-a ridicat prima bisericuță pe aceste meleaguri, și ale Sfântului Cuvios Siluan Athonitul, căruia Dumnezeu i-a spus: ”Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”.
* Mănăstirea Bistrița și comorile sale
Mănăstirea Bistrița, considerată un monument istoric de mare valoare, a fost zidită între 1400 și 1402 de domnitorul Alexandru cel Bun al Moldovei și a avut noroc să scape până astăzi fără modificări majore care să-i afecteze stilul bizantin, dacă nu ținem seamă de renovarea completă făcută de Alexandru Lăpușneanu în 1554.
Dincolo de faptul că așezământul în sine este opera a patru voievozi care au pus mâna la ridicarea lui – Alexandru cel Bun (1400-1432), Ștefan cel Mare (1457-1504), Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546) și Alexandru Lăpușneanu (1552-1561) – lucru care-l face valoros din punct de vedere istoric, Mănăstirea Bistrița este bogată și arhitectural. Dar are și alte comori, începând cu ușa de la intrare și continuând cu icoana Sfintei Ana și cu pomelnicul, toate inestimabile. Icoana – una din cele mai vechi din Moldova, primită în dar de doamna Ana, soția domnitorului Alexandru cel Bun, de la soția împăratului bizantin Manuel al II-lea Paleologul, în 1401- este considerată făcătoare de minuni. Pomelnicul mănăstirii, scris pe parcursul a aproape trei secole, în care sunt pomeniți domnii Moldovei începând cu cei din secolul XIV (inclusiv Alexandru cel Bun, ”adevăratul ctitor al acestui sfânt locaș”), dar și reprezentanții de seamă ai bisericii, este păstrat la Academia Română. Mănăstirea Bistrița are și alte repere de valoare: turnul clopotniță zidit de Ștefan cel Mare la 1498, casa domnească a lui Alexandru cel Bun, restaurată de Petru Rareș, și corpul de chilii din secolul XVIII. Prima impresie pe care o creează ansamblul oricărui muritor care-i trece pragul este cea de fortăreață, împrejmuită de ziduri înalte.
Inginerul Dumitru Munteanu, bun cunoscător al istoricului locului, chiar îi îndeamnă pe turiști să nu ocolească cele două lăcașuri de cult. Desigur, este de interes și Mănăstirea Bisericani, unde a luat fiinţă prima tipografie din Moldova (înaintea celei de la ”Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi), adusă de la Kiev în timpul mitropolitului Dosoftei. Aici s-au tipărit ”Scara” Sfântului Ioan Scărarul, ”Vieţile Sfinţilor”, ”Minunile Maicii Domnului”, evanghelii, psaltiri, octoihuri, ceasloave, un volum al ”Filocaliei”. Călugării erau vestiţi traducători de limbă greacă şi slavonă, o parte dintre manuscrisele traduse păstrându-se la Biblioteca Academiei Române.
* Chilia Sfântului Chiriac și icoana din scorbura unui stejar
Din nefericire, însă, acum mănăstirea este închisă, după ce-a fost afectată, ani la rândul, de umezeală, acoperișul fiind deteriorat. Iar chilia Sfântului Chiriac, locul în care s-a nevoit timp de 60 de ani, nu este pusă în valoare în niciun fel. Nu există niciun indicator, însă se poate ajunge ușor din curtea sanatoriului, pe lângă magazinul alimentar, coborând în livadă până în dreptul crucii ridicate peste chilie. Locul este ușor de recunoscut, pentru că este delimitat cu un fel de gard făcut din capete de pat de spital.
Sfântul Cuvios Chiriac de la Bisericani este prăznuit pe 1 octombrie, conform unei hotărâri a Sfântului Sinod din anul 2008. El a trăit la începutul secolului al XVII-lea, într-o obște care, la vremea aceea, număra peste 100 de monahi. La fel ca Sfântul Chiriac de la Tazlău, a optat pentru o viață aspră și s-a retras într-o peșteră din Muntele lui Simon. În ”Patericul Sfinților din Moldova”, datat 1888, este scris că: ”În anul 1660, preacuviosul părintele nostru Chiriac, din tânără vârstă îmbrățișând viața monahicească, în sfânta Mănăstire Bisericani, și sporind întru adâncă smerenie și întru îndelungă răbdare și iubind sărăcia lui Hristos de bunăvoie, s-au îndepărtat cu totul de petrecerea cea împreună cu oamenii și s-au sălășluit prin munți și prin stâncile cele înfricoșate de pe lângă râul Bistrița și acolo, cu trupul gol, s-au nevoit în singurătate, în ger și în arderea soarelui, șasezeci de ani, până la sfârșitul său, și se serbează la 31 decembrie”.
Dacă la chilia cuviosului ajunge doar cine știe de existența ei, paraclisul cu hramul ”Acoperământul Maicii Domnului” este mult mai frecventat, în toate zilele anului, poate și pentru că este exact lângă drum. Acolo există icoana din copac, despre care se spune că a fost găsită în scorbura unui stejar de Cuviosul Iosif și de alți trei călugări cu care voia să plece la Muntele Athos. Mulți credincioși au auzit că icoana ar vindeca bolile de plămâni și poate din acest motiv mușcă direct din lemn, astfel că astăzi este brăzdată de urme de dinți. Paraclisul care adăpostește celebra icoană, dar și o parte din trunchiul stejarului, a fost ridicat în 1998 și sfințit un an mai târziu, când s-au împlinit 500 de ani de la descoperirea făcută de călugări.
”În drum spre Bisericani, este crucea de lângă care se vede superb orașul, dar se văd și codrii în depărtare, precum și cele două lacuri, de la Pângărați și de la Bâtca Doamnei, ambele pline de lebede”, spune inginerul Dumitru Munteanu. ”Este un cadru natural de excepție, care merită admirat și îndeamnă la drumeție. Eu recomand plimbările în zona Cernegura, unde merge mereu multă lume și, fiind zgomot și agitație, animalele sălbatice s-au cam retras. Turiștii pot întâlni cel mult vreun căprior, ceea ce nu cred că le-ar displăcea. Îi îndemn să meargă pe traseul spre cetatea dacică”.
* Ruinele Cetății Petrodava – istorie și legendă
Din Cetatea de la Bâtca Doamnei (antica Petrodava) nu mai există decât resturi ale vechilor construcții. Pentru ca turiștii să aibă idee ce înseamnă acele ”ziduri”, trebuie să știe că este vorba despre fortificația unei puternice cetăți dacice – cel mai vechi monument istoric de pe teritoriul municipiului Piatra Neamț, desfășurat pe o suprafață de mai bine de 20.000 mp.
Locul în care a fost construită cetatea este pe partea nordică a Muntelui Doamnei. Cercetările arheologice au confirmat existența mai multor așezări, încă din perioada epocii neolitice, faza Cucuteni, dar există și urme din epoca bronzului. Rămâne încă în elucidare identificarea făcută de unii experți între Cetatea Bâtca Doamnei și Cetatea dacică Petrodava. Însă există și opinii contrare acestei ipoteze. Oricum ar sta lucrurile, o plimbare până la ruinele cetății merită, din toate punctele de vedere. Iar acele ”ziduri”, care unora poate nu le spun nimic, înseamnă, de fapt, zona de protecție (zidul gros din piatră care înconjura cetatea), urmele unui turn de apărare și sanctuarul – unde se aduceau ofrande zeilor. Mai trebuie spus că, din punct de vedere arheologic s-a confirmat existența a două nivele de locuire, primul datând din secolul al II-lea î.Hr., iar cel de-al doilea între secolele I î.Hr. și I d.Hr. Iar în timpul săpăturilor arheologice au fost descoperite obiecte de ceramică și de podoabă, arme și unelte de fier, care au dovedit existența unui important centru de locuire geto-dacică. Un centru care a fost lichidat odată cu încheierea celui de-al doilea război daco-roman.
Acestea fiind ipotezele istorice, cu mențiunea că nu s-au încheiat cercetările, deci pot apărea oricând completări sau variante, oricine ajunge să stea măcar un week-end la Cabana Scăricica, indiferent că are statutul de simplu turist, de vânător sau de șef al Romsilva, merită să vadă mănăstirile importante și să afle ceva despre istoricul lor, dar și să calce pe urmele unei cetăți dacice, încă nedescoperită în întregime.
Cristina MIRCEA
