Duminică, 8 septembrie, s-au derulat meciurile etapei a doua în cadrul Seriei A a Ligii a IV-a. După un început de campionat mai discret, vicecampioana Bradu Borca s-a dezlănţuit în propriul fief, cu un 11-0 (5-0), în compania Voinţei Dochia. Au înscris: Crengăniş (3), Antim (2), Butnaru, Ioniţă (3), Ciobanu şi Rotaru.
„A fost un prim joc foarte bun al nostru. Am reuşit, în interval de numai o săptămână, să ne cunoaştem mai bine, să închegăm anumite relaţii de joc. Băieţii au răspuns foarte bine şi la recomandările antrenorului nostru, Ionuţ Gavril. Trebuie adăugat că ne-a ajutat foarte mult şi prezenţa lui Marius Onofraş, revenit după o perioadă mai lungă de accidentări. E drept însă că nici adversarii nu au pus foarte multe probleme. Ne-am dori să fie aşa la fiecare meci, dar este clar că vor fi multe alte echipe care se vor mobiliza exemplar cu noi, iar în unele deplasări vom avea probleme serioase şi cu terenurile”, a declarat Răzvan Gorea, reprezentantul formaţiei Bradu Borca.
Un rezultat detaşat a obţinut şi campioana Ligii a V-a din sezonul trecut: Bravo Bodeşti-Viitorul Podoleni 5-1 (3-0). „Veneam după semieşecul de la Ţibucani, unde am obţinut doar un egal, în ciuda celor 7 sau 8 situaţii în care jucătorii noştri au trimis mingea în bară. Scorul putea fi şi mai mare. Meciul a fost la discreţia noastră, am avut şi de această dată foarte multe ocazii. Şi oaspeţii au avut oportunităţi de a înscrie şi chiar au ratat o lovitură de la 11 metri. Noi ne propunem să câştigăm toate meciurile, dar este clar că toate partidele vor fi dificile, deoarece toate competitoarele s-au întărit. Sunt mulţumit de jocul prestat, chiar dacă mai avem de pus la punct unele detalii tehnice. Îi felicităm şi pe cei de la Podoleni, pentru prezenţă şi pentru sportivitate. A fost un meci disputat într-un spirit de fair-play”, a precizat Florin Busuioc, antrenorul echipei Bravo Bodeşti.
Al treilea rezultat detaşat al rundei s-a înregistrat la partida Zorile Urecheni-Flacăra Brusturi 8-2 (3-1). „Din fericire, am început foarte bine campionatul, cu două victorii. Vrem să ne menţinem în această formă foarte bună. De etapa viitoare, vom beneficia şi de aportul ieşenilor Ştirbets şi Tudorache, care au participat la o competiţie de minifotbal în Italia. Ne propunem calificarea în play-off. Şi Ciprian Brighiu s-a reîntors ca antrenor şi jucător, după o scurtă perioadă la Mirceşti. Este un caracter deosebit şi un profesionist desăvârşit. Cu el la echipă se poate face performanţă. Comunică perfect cu jucătorii, ştie să îi aşeze în teren, ştie ce să le ceară”, a menţionat Ioan Tănăselea, organizatorul de competiţii al formaţiei Zorile Urecheni.
Alte rezultate din runda a doua: Speranţa Răuceşti-Stejarul Ţibucani 3-2 (2-0), AS Grumăzeşti-ASF Girov 0-2 (0-2) şi Energia Pângăraţi-Ozana Timişeşti 2-2 (2-1).
1 | BRADU BORCA | 2 | 2 | 0 | 0 | 14 | 1 | 6 |
2 | Zorile Urecheni | 2 | 2 | 0 | 0 | 12 | 5 | 6 |
3 | Speranţa Răuceşti | 2 | 2 | 0 | 0 | 5 | 3 | 6 |
4 | Bravo Bodeşti | 2 | 1 | 1 | 0 | 6 | 2 | 4 |
5 | ASF Girov | 2 | 1 | 0 | 1 | 5 | 4 | 3 |
6 | Flacăra Brusturi | 2 | 1 | 0 | 1 | 9 | 9 | 3 |
7 | AS Grumăzeşti | 2 | 1 | 0 | 1 | 1 | 2 | 3 |
8 | Ozana Timişeşti | 2 | 0 | 1 | 1 | 3 | 4 | 1 |
9 | Stejarul Ţibucani | 2 | 0 | 1 | 1 | 3 | 4 | 1 |
10 | Energia Pângăraţi | 2 | 0 | 1 | 1 | 3 | 9 | 1 |
11 | Viitorul Podoleni | 2 | 0 | 0 | 2 | 2 | 8 | 0 |
12 | Voinţa Dochia | 2 | 0 | 0 | 2 | 0 | 12 | 0 |
Duminică, 15 septembrie, sunt programate meciurile: ASF Girov-Bradu Borca, AS Grumăzeşti-Zorile Urecheni, Viitorul Podoleni-Speranţa Răuceşti, Voinţa Dochia-Bravo Bodeşti, Ozana Timişeşti-Flacăra Brusturi şi Stejarul Ţibucani-Energia Pângăraţi.
***********************************************************************
Duminică, 8 septembrie, au avut loc meciurile etapei a doua şi în Seria B a Ligii a IV-a. Moldova Cordun continuă evoluţiile foarte bune şi a depăşit Cetatea Gâdinţi cu un concludent 9-2 (4-0). Au marcat: Gugoaşă (2), Aniculăesei (2), Adafinei, Paveluc, Paraschiv, Aruxandei şi Făcăoară. „A fost un joc foarte frumos duminică. Era 4-0 la pauză, am făcut unele schimbări şi, pe fondul unor neatenţii ale noastre, am primit două goluri. Apoi, băieţii s-au mobilizat şi am înscris alte 5 goluri. E bine că avem un lot de 26 de jucători, astfel că avem de unde alege. Băieţii vin meci de meci, le-am mărit şi primele. Vom vedea duminica aceasta, cu WST Oniceni, care este o formaţie ceva mai bună. Momentan, suntem mulţumiţi de rezultate şi de joc, dar aşteptăm şi meciurile cu adversarele puternice ale seriei, Valea Ursului şi Horia”, a declarat Iulian Popescu, preşedintele Moldovei Cordun.
După un început dezastruos de campionat (0-7, acasă, cu Cordun), singura „intrusă” din seria romaşcană pare în revenire de formă: Moldova Pildeşti-Vulturul Costişa 0-3 (0-2). „Eu consider că ne-am revenit cu această victorie. Marea noastră problemă o constituie portarul. Pe termen scurt am găsit pe cineva care ne va ajuta câteva etape. De acum, sperăm să mergem din victorie în victorie şi să ne îmbunătăţim jocul de la meci la meci. La partida de duminica aceasta vom fi în efectiv complet şi sperăm să continuăm evoluţiile şi rezultatele pozitive”, a precizat Dorel Berbecariu, reprezentantul formaţiei Vulturul Costişa.
O victorie detaşată s-a consemnat şi la partida Voinţa Bozieni-Unirea Trifeşti 6-2 (2-2). „Avem un început bun, cu două victorii. Următorul meci însă va fi unul foarte dificil, pe teren propriu, cu Victoria Horia. Este o echipă care a evoluat în Liga a IV-a în ultimele sezoane, o formaţie foarte bine aşezată în teren. Sper să le facem faţă. Avem 4 jucători noi faţă de sezonul trecut, doi de la Bacău şi un portar şi un fundaş de la Unirea Tămăşeni”, a spus Gigel Olaru, preşedintele echipei Voinţa Bozieni.
Alte rezultate din etapa a doua: WST Oniceni-Victoria Horia 1-3 (1-1), Siretul Doljeşti-Voinţa Valea Ursului 0-2 (0-1) şi Stejarul Stăniţa-Voinţa Ion Creangă 2-1 (0-1).
1 | MOLDOVA CORDUN | 2 | 2 | 0 | 0 | 16 | 2 | 6 |
2 | Victoria Horia | 2 | 2 | 0 | 0 | 8 | 1 | 6 |
3 | Voinţa Bozieni | 2 | 2 | 0 | 0 | 9 | 3 | 6 |
4 | Voinţa Valea Ursului | 2 | 2 | 0 | 0 | 5 | 1 | 6 |
5 | WST Oniceni | 2 | 1 | 0 | 1 | 5 | 4 | 3 |
6 | Stejarul Stăniţa | 2 | 1 | 0 | 1 | 3 | 4 | 3 |
7 | Vulturul Costişa | 2 | 1 | 0 | 1 | 3 | 7 | 3 |
8 | Voinţa Ion Creangă | 1 | 0 | 0 | 1 | 1 | 2 | 0 |
9 | Siretul Doljeşti | 1 | 0 | 0 | 1 | 0 | 2 | 0 |
10 | Moldova Pildeşti | 2 | 0 | 0 | 2 | 1 | 6 | 0 |
11 | Unirea Trifeşti | 2 | 0 | 0 | 2 | 2 | 11 | 0 |
12 | Cetatea Gâdinţi | 2 | 0 | 0 | 2 | 3 | 13 | 0 |
Duminică, 15 septembrie, se dispută partidele: Moldova Cordun-WST Oniceni, Voinţa Bozieni-Victoria Horia, Voinţa Valea Ursului-Stejarul Stăniţa, Vulturul Costişa-Siretul Doljeşti, Voinţa Ion Creangă-Unirea Trifeşti şi Cetatea Gâdinţi-Moldova Pildeşti. (M. CONSTANTINESCU)