Deschiderea oficială a avut loc la ora 12, la Casa Culturii „Ion Creangă”, ce s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei prezenţi. Oficialităţi judeţene şi locale, parlamentari, profesori, elevi şi simpli cetăţeni au apreciat festivitate de premiere a cetăţenilor de onoare şi Pro Urbe, a elevilor cu rezultate excepeţionale la învățătură, a asociațiilor din domeniul turismului şi a cluburilor sportive.
Primarul Daniel Harpa a dorit să transmită auditoriului că singurul lui merit în organizarea acestei ediții, sub un alt format, fără spectacole cu trupe scumpe și fără soliști vedetă, e acela că și-a propus de la bun început să promoveze şi să sprijine oamenii locului.
După festivităţile din casa culturii, publicul s-a mutat în Grădina Publică, unde stand-uri ale producătorilor locali îşi atrăgeau curiozitatea. Obiecte de artizanat autentic, produse apicole bio, produse de lavandă, cărţi de colecţie şi altele, au atras publicul.
Remarca unui distins profesor din Târgu Neamţ este concludentă pentru a ne forma o părere despre această ediţie: „Este o altfel de manifestare, spre deosebire de celelalte ediţii. Este decentă, de bun gust, în care sunt promovaţi oamenii locului. Chiar era nevoie de aşa ceva. Un concept pe care îl agreez. De astfel de manifestări are nevoie oraşul nostru”.
C.T. STURZU