Poliţist la Londra: ”Nu am avut nevoie să devin cetățean britanic, pe oriunde am mers am fost bine primit ca român”

Cristi Anghel s-a născut la Târgu Neamț, în urmă cu 44 de ani. Absolvent al Facultății de Filosofie din Iași, a fost profesor la un liceu din orașul natal, apoi, de voie, de nevoie, și-a luat soarta și pașaportul în mâini și a plecat în Marea Britanie. Cu tot cu familie. Vorbește cu mândrie și bucurie de cei patru copii pe care îi are. Andrei, cel mai mare, are deja 18 ani și studiază pianul la Guildhall School of Music and Drama, fiind absolvent al unuia dintre cele mai bune licee creştine din Regat. ”E unul dintre acei 3% dintre elevii din UK care au luat A** la bacalaureat, adică vorbeşte engleza mai bine decat 97% dintre englezi. În prezent, a fost curtat de multe universităţi bune, dar el vrea să dea la Conservator”, explică tatăl său. Daria are 12 ani și va urma acelaşi liceu creştin, iar David, 10 ani, la fel. Mezina, Anastasia, are 3 ani.

Cristi Anghel a plecat în Anglia prima dată în 2001 și mereu a revenit în țară. ”Pentru că locurile natale m-au chemat întotdeauna înapoi”.

* ”Ca profesor, câştigam 3 milioane vechi, primul obiectiv a fost să ne punem centrală la apartament, la vremea aia era o realizare”

– Ce te-a convins să pleci din ţară, mai ales într-o perioadă când erai profesor la un liceu din Târgu Neamţ? Şi de ce Anglia?

– Am să-ţi dau un răspuns cât se poate de tranşant. Tu mă ştii, că eu sunt o persoană directă. Într-un fel, dintotdeauna am ştiut că voi ajunge să muncesc în Anglia. Când eram elev, mi-a plăcut mult limba engleză, dar şi elementele de civilizaţie britanică. Foştii colegi de clasă pot să confirme. Mergeam la olimpiade. Am ales limba engleză şi la Bacalaureat. Am studiat limba engleză şi la facultate. Politețea proverbiala a englezilor mă fascina. În 1995, am mers, ca student, în Londra, printr-un program organizat de Liceul Ştefan cel Mare. Am rămas foarte plăcut impresionat de nivelul englezilor de dezvoltare şi de civilizaţie.

Îmi amintesc, în centrul Londrei, am cerut ajutorul unui poliţist pentru a găsi o adresă. Văzând că suntem turişti, poliţistul acela a mers cu noi, tot drumul, până la adresa respectivă. Când am ajuns acolo, ne-a urat o vacanţă cât mai plăcută în UK, ne-a strâns mâna şi ne-a mulţumit pentru timpul petrecut până la destinaţie. Eu rămăsesem gură-cască la cât de amabil putea să fie acel poliţist. Era pentru prima dată când intram în contact cu un alt gen de abordare a autorităţii.

Pe de altă parte, când am plecat din ţară, era ”moda” plecatului. Eu eram tânăr, visam la mai mult, la mai bine, la succes. La vremea aia, ca profesor, câştigam 3 milioane de lei vechi. Banii nu ne ajungeau. Apelam tot la ajutorul părinţilor. Destul de greu. Primul meu obiectiv a fost să ne punem centrală pe gaze la apartament. Poate râdeți, dar, la vremea aia, era o realizare.

– Cu ce te-ai ocupat în primii ani în Anglia? Şi cum ai fost primit de englezi?

– În Anglia, am luat-o de la zero. Am început în restaurante. La bucătărie, apoi ospătar. M-a ajutat Dumnezeu cu un loc de muncă bun, la vremea aceea, unul dintre cele mai bune restaurante din Londra, Signor Sassi, chiar în inima Londrei. Acolo am întâlnit multe personalităţi, precum Pele, Lennox Lewis, Madonna, Cher şi mulţi alţii. Întâmplarea a făcut ca patronul acelui restaurant să practice Wing Chun, un stil de arte marţiale în care eram oarecum expert, căci îl studiasem pe parcursul facultăţii în Iaşi, ceea ce m-a ajutat mult, ajungând să mă antrenez cu el şi chiar să-i predau lecţii de autoapărare. După un timp, dezvoltându-mi un cerc de prieteni britanici, aceştia au început să mă încurajeze să-mi echivalez diplomele şi să devin profesor. Ceea ce am şi făcut. La vremea aia, când mai vorbeam cu alţi amici români, mi se spunea că nu am nicio şansă să ajung profesor, căci românii nu puteau lucra decât în construcţii. M-am încăpățânat şi mi-am echivalat diplomele, am mai făcut nişte cursuri avansate de limba engleză şi am început să-mi caut de muncă în învățământ. Pot să spun, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns să fiu printre primii români profesori în UK. Se întâmpla în 2004. Prietenii mei britanici m-au încurajat tot timpul şi, peste tot unde mă duceam, englezii mă făceau să mă simt apreciat. O societate foarte primitoare. Dacă te vedeau că eşti plin de entuziasm, serios şi că îți vezi de locul de muncă, te susţineau să obţii performanţă.

– Cum te-ai acomodat în primii ani? Ai primit sprijin din partea comunităţii de români?

– Primul an a fost cel mai greu. Mi-era dor de România, de familie şi de prietenii din ţară. Mai mergeam la întâlniri ale românilor, organizate prin Centrul Cultural Român, dar, la vremea aia, comunitatea românilor era destul de mică şi nu prea erau oameni care să mă fi putut sprijini. Eram mai mult pe cont propriu. Asta nu ne împiedica să ne mai ajutăm unii pe ceilalţi, cu câte un loc de muncă sau cu o cazare sau chiar cu ajutor bănesc, dacă era nevoie.

* ”Disciplina, integritatea şi corectitudinea sunt pilonii de bază ai serviciului poliţienesc”

– Cum ai ajuns, totuşi, poliţist? Te-ai şcolarizat în acest sens, ai dat examene? – – Prin 2013, am văzut un anunţ despre locuri vacante în Poliţie. La vremea aia, lucram ca Behaviour Specialist (profesor specialist în comportamentul uman). Lucram cu cei mai periculoşi tineri din nordul Londrei, rulând diferite programe de modificare comportamentală la elevi. Cu alte cuvinte, încercam să reparăm tineri, înainte ca ei să ajungă în punctul extrem de criminalitate sau radicalizare islamică, etc. Aplicam diferite metode psihologice şi programe de cogniţie comportamentală. Îi luam şi la azile de bătrâni, unde copiii englezi puteau să facă diferite activităţi cu bătrânii. Acest program a dat cele mai multe rezultate. Şi rugăciunea. Mă mai rugam pentru ei când puteam. În acest timp, în multe cazuri colaboram cu poliţia.

Şi, uite aşa, am ajuns să contemplu posibilitatea angajării în Poliţia Britanică Metropolitană, care e cea mai vastă organizaţie de stat din UK, cel mai vechi şi mai bun serviciu poliţienesc din lume. Mi-a plăcut foarte mult motto-ul lui Sir Robert Peel, întemeietorul Poliţiei Metropolitane: ”The Police are the Public and The Public are The Police” – ”Poliția este Publicul şi Publicul este Poliţia”. E un concept care mi-a plăcut foarte mult. Aşa că, în 2013, am aplicat pentru un program de colaborare cu Poliţia Metropolitană, ca Special Constable (Ofițer Special). Era o poziţie în care aveam libertatea de a mă duce când voiam eu. Deşi aveam aceleaşi puteri ca oricare alt ofiţer de poliţie, era un fel de part-time, pe bază de voluntariat, cu transport gratuit pe toată Londra şi decontarea cheltuielor de bază. Am fost chemat la un interviu, am dat examen la educaţie fizică, probe sportive, şi am fost acceptat. Apoi am mers la Academia de Poliţie, Peel Centre, Hendon, Londra, în fiecare week-end, pentru 23 de săptămâni, unde am studiat legislaţie britanică, elemente de criminologie, de prim-ajutor, pregătire fizică, tehnici de arestare şi imobilizare, etc. Cu examene şi teste de evaluare la sfârşitul fiecărui modul. După un timp, m-am hotărât să devin ofiţer cu normă întreagă, aşa că am aplicat din nou. Am fost chemat din nou la interviu şi, după aceea, la testări psihologice, de limba engleză, de matematică, testări de rol, bazate pe diferite scenarii şi probe fizice. Le-am trecut pe toate. A fost cea mai grea zi din viaţa mea. Testările au durat peste 8 ore. Un adevărat tur de forță emoţional-intelectuală. La sfârşit, simţeai că nu mai poţi. Eram terminaţi. Mai ales că eu aveam şi o raceală cu temperatură. Vă daţi seama cum mă simţeam!

După aceea, am mers din nou la un curs intensiv, la Academia de Poliţie, Peel Centre, în Hendon, Londra. Cursul meu a durat aproape 5 luni. Pe parcursul celor 5 luni, am studiat din nou legislaţie britanică, Drept Penal, elemente de criminologie, tehnici de prim ajutor, tehnici de imobilizare şi control, pregătire fizică, etc. Pe timpul cursului, eram testaţi şi evaluaţi continuu. Stricteţea era foarte mare. Îmi amintesc, mă prezentasem într-o dimineaţă nebărbierit. Când m-a văzut un sergent, mi-a adus pe loc un aparat şi m-a trimis să mă bărbieresc. Ce after-shave? Iar aparatul era tocit şi vechi. Acum râd, dar atunci nu a fost plăcut, mai ales că a făcut-o în fața întregului pluton, la prima oră a dimineţii. Ştiam, însă, că disciplina, integritatea şi corectitudinea sunt pilonii de bază ai serviciului poliţienesc, aşa că nu m-am plâns.

– Cum e să fii poliţist în Anglia? Ce asemănări şi diferenţe există între poliţiştii din Anglia și cei din România?

– Munca nu e diferită. Infractorii sunt la fel peste tot. La Londra e doar un pic mai riscant. Sunt infractori din toate părţile lumii. Unii stau ascunşi cu anii. Alţii sunt deosebit de periculoşi şi violenţi. Singura diferenţă la care m-aş putea gândi acum ține de pregătirea profesională a poliţiştilor. În Londra, cel mai mare accent se pune pe pregătirea profesională şi psihologică a poliţistului. Eşti obligat să mergi regulat la cursuri de pregătire fizică, cu elemente de auto-apărare, de imobilizare şi control, la cursuri de prim-ajutor. O dată pe an, fiecare poliţist este testat fizic şi trebuie să treacă un anumit barem. Nepregătirea fizică îţi poate afecta cariera de poliţist, pentru că se consideră că e obligaţia lui să aibă grijă de corpul său, pentru a putea face față anumitor situaţii de criză. În acelaşi timp, fiecare poliţist britanic are acces la consiliere psihologică sau pastorală, când trece prin momente grele. Fiecărui poliţist i se pune la dispoziţie un psiholog sau un preot dacă are nevoie.  Sincer să fiu, cred că statul român ar trebui să facă mult mai mult pentru a-i echipa pe poliţiştii români cu toate cunoştinţele necesare, pentru a-şi face munca la un nivel de maximă eficienţă şi siguranţă. E trist să vezi atât de mulţi poliţişti români care au de suferit pentru că statul nu le acordă pregătirea şi motivaţia de care au nevoie în a aplica legea în siguranţă, atât pentru viaţa lor, cât şi a altora.

* ”Târgu Neamţ a avut o evoluţie spectaculoasă în ultimii ani”

– Financiar, eşti mulţumit acolo, în Anglia? Dar profesional?

– Să ştiţi că salariile poliţiştilor în UK nu sunt mari. În medie, un poliţist câştigă cam 1.900 -2.500 de euro pe luna. Raportat la cheltuielile din Londra, unde o chirie ajunge si 1.400 de lire sterline pe lună, faceţi un calcul şi vedeţi cu cât mai rămâneţi după alte cheltuieli. Satisfacţia nu o reprezintă banii, ci faptul că faci parte dintr-o familie care se luptă să menţină ordinea socială. A fi poliţist în UK e o vocaţie, mai puţin o simplă meserie. Majoritatea poliţiştilor din UK au ajuns poliţişti tocmai pentru că au un sistem de valori foarte bine definit, un anumit set de credinţe şi convingeri personale. Pentru ei, banii sunt pe ultimul loc. E o onoare să lucrezi într-un asemenea serviciu, unde corupţia este taxată extrem de rapid şi eficient.

– Ai refuzat cetăţenia britanică. De ce?

– Am refuzat să aplic pentru cetăţenie pentru că nu am avut nevoie să devin cetățean britanic. Pe oriunde am mers, am fost acceptat şi bine primit ca român. Vreau să schimb anumite percepţii şi prejudecăţi cu privire la români.

– Vii rar acasă. Cum ţi se pare oraşul Târgu Neamţ, de când ai plecat, şi cum arată acum, de când ai revenit acasă? Vezi vreo schimbare, vreo evoluţie a oraşului în ultimii ani?

– Târgu Neamţ a avut o evoluţie spectaculoasă. Nu cred că voi înţelegeţi pe deplin ce aveţi acolo. Eu ţin, în general, pasul cu toate noutăţile locului în care m-am născut, dar, sincer, nu mă aşteptam să arate atât de bine şi de frumos. Dumnezeu a făcut în aşa fel că am avut parte şi de o vreme frumoasă la Târg, dar oraşul mi s-a părut nespus de frumos şi îngrijit. E un oraş cu un mare potenţial, o adevarată perlă turistică. Fața de ultima oară când am fost, cu mulţi ani în urmă, acum am văzut multă mişcare şi freamăt economic. Spre exemplu, un prieten bun de-al meu din Bacău, director la un liceu de prestigiu, a vrut să vină să ne întâlnim la Târg şi nu a găsit niciun loc liber la nicio pensiune din zonă, semn că Târgul a primit o mare recunoaştere în plan turistic. Ştiu că mai sunt unele probleme, cu câinii vagabonzi, dar sunt absolut sigur că, în timp, toate se vor rezolva. Din păcate, unele ONG-uri care luptă pentru drepturile animalelor fac munca actualului primar foarte dificilă.

În orice caz, opinia mea e că, în Târgu Neamţ, se vede totuşi o mână de om gospodar la lucru. E un oraş plin de copii, cu multe locuri de joacă şi cu parc central foarte frumos. Oraşul nu e niciun caz pustiu şi gol, aşa cum scria cineva pe Facebook. E un oraş viu şi plin de oameni buni. Desigur, întotdeauna vor fi lucruri de îmbunatăţit, dar ştii cum se zice: ”Fii tu mai întâi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. E uşor să ne plângem şi mai greu să ne facem fiecare treaba în dreptul nostru. Aşa cum spuneam mai sus, oraşul nu e în niciun caz pustiu, gol sau mort. E o mare nedreptate şi o mare răutate pentru oricine să spună aşa ceva. Am văzut dascăli minunaţi, şcoli bune, copii frumos educaţi, părinţi preocupaţi să le ofere ce e mai bun copiilor lor, am văzut drumuri decente, oameni care, încet-încet, îşi fac treaba, la standarde foarte înalte. Am văzut o casă a culturii frumos îngrijită şi primitoare, care se poate bate cu orice altă instituţie similară europeană. Aşa cum îţi spuneam cu altă ocazie, a te salva pe tine mai întâi a devenit o obligaţie morală, pentru că, abia pe urmă, poţi începe să salvezi pe ceilalți. Deci, înainte de a ne plânge, să ne facem treaba cu integritate în dreptul nostru.

– Ce te-ar convinge să vii de tot acasă cu familia? Iei în calcul să revii acasă pentru totdeauna?

– Întotdeauna am considerat că va veni momentul când va trebui să mă întorc în România, pentru a pune umărul la modernizarea sănătoasă a României, prin împărtăşirea tuturor cunoştinţelor din diferite domenii, pe care le-am acumulat în anii când am fost plecat. Pentru mine, faptul că am lucrat în străinătate, în domenii atât de diverse, a reprezentat nu doar un proces de autocunoaştere, ci şi un fel de ”stagiu de pregătire” în vederea unei viitoare contribuţii la modernizarea sănătoasă a locului în care m-am născut. În plus, la un moment dat, va trebui să mă întorc, pentru a-mi ajuta părinţii, care sunt destul de bătrâni. Dumnezeu să le dea sănătate, căci au făcut multe sacrificii pentru mine!

– În România, ce meserie ai alege să faci? Cea de profesor sau cea de poliţist?

– O întrebare grea, pentru că am fost printre primii români care au făcut aceste meserii în Occident şi sunt legat emoţional de amândouă, mai ales că ambele mi-au dat satisfacţii mari. Cred că aş avea mai multe de oferit ca poliţist, dar, desigur, asta nu  ar trebui să mă împiedice să rulez diferite programe educaţionale de pe acea poziţie. În Londra, poliţiştii lucrează inclusiv în şcoli, ţinând un contact permanent cu părinţii şi copiii, pentru a menţine un serviciu cât mai transparent în slujba comunităţii, dar şi pentru a avea o imagine cât mai clară asupra nevoilor comunitare vizavi de fenomenul infracţional. Pentru mine, ar fi o onoare să pot contribui cumva la îmbunătăţirea acestui serviciu. (Ciprian Traian STURZU)

GALERIE FOTO: