În istoria cinematografiei, există un film de referință, ”La vita e bella”, în care un tată, aflat împreună cu fiul său într-un lagăr al fasciștilor italieni, încearcă să-l protejeze de crunta realitate și pornește un fel de joc, în care elementul central este o vacanță inventată pentru copil. Miza este acumularea a 1.000 de puncte, pentru care trebuie să facă tot felul de activități, exact cele pe care le presupunea regimul de detenție. Băiatul trebuia să se ascundă, să nu plângă, să nu ceară mâncare și, la final, ar fi trebuit să câștige marele premiu, un tanc real. Minciuna merge până la capat, băiatul fiind convins că poate părăsi oricând jocul.
În Neamț, ca peste tot în România, se joacă un același joc, doar că în alte timpuri și cu alte mize. Se inventează tot felul de premii, suntem îndemnați să acumulăm puncte, în schimbul cărora primim frânturi de normalitate – câte un drum asfaltat, câte o școală, o grădiniță -, firimituri prezentate cu titlu de glorie, că ni se dau, că ni se fac, printr-o înaltă bunăvoință.
Cum pare că vremea anchetelor jurnalistice a trecut, nu mai rămâne decât să consemnăm fapte și să le transmitem către public într-un limbaj dulce-amar.
* Sfintele Laiu și Moroiu & Preacuviosul Milea
Conștienți că există lacune în pregătirea managerială a colegilor directori, mai-marii Inspectoratului Școlar Neamț au pregătit un proiect, prin care să-i școlească pe împricinați. Au cerut juma’ de miliard lei vechi, au mai făcut rost de ceva sponsorizări educaționale și, timp de două zile, au vizitat Durăul, musai în zona hotelieră unde se îmbină educația cu rugăciunea, adică la hotelul Mitropoliei. Unde nota de plată ține loc de acatiste timp de-un mandat și împacă pe toată lumea. După ce au vizitat stațiunea, devenită, brusc, centru educațional laic, după ce au ascutat prelegeri și s-au rugat să le fie anul spornic și cu multe salarii de merit, o parte din directori s-au pus pe valorificat informațiile acumulate.
Așa că s-au pus pe scris într-un grup al lor, la care, pentru supervizare, au acces și generalii de la Inspectorat. Tocmai de aceea, în loc de concluzii, au început să curgă râuri de mulțumiri. Da’ râuri, nu glumă!
”Îmi amintesc un 1995, când am pășit pentru prima dată în clădirea Inspectoratului Școlar Județean Neamț.
Noblețea, profesionalismul și cumsecădenia de care au dat dovadă domnii și doamnele inspector m-au determinat să mă gândesc la dumnealor ca la sfinții din vechile icoane. Calzi, statornici și mereu lângă noi.
După o vreme, probabil din cauza celor multe tipuri de tulburări de personalitate prin care trec, sfinții din icoanele mele au început plece…
Ziua de ieri împletită cu cea de astăzi mi-au adus sfinții înapoi! Am simțit acel unison care a îmbrățișat bătăile tuturor inimilor prezente acolo.
Felicitări și mulțumiri pentru bucuria pe care ați reașezat-o în noi!”. Inimioare și mâini împreunate – a rugăciune, a mulțumire, a plocon? – încheie această efuziune sentimentală.
Se cade că scopul activității de școlire managerială a fost atins. Iar trei noi sfinți așteaptă canonizarea, dacă nu în calendare, măcar în funcții.
În aceeași simțire de inspirație divine, este și mesajul unui alt director de școală. Bănuim că este bărbat, deoarece vorbește despre o simbioză între doamna inspector general Elena Laiu și toți ceilalți participanți:
”Doamna Inspector Școlar General, ați reușit divina performanță de a ne închega într-un colectiv solid, de a arăta că menirea de dascăl se poate duce la îndeplinire cu bucurie și naturalețe. E o autentică valoare morală cea de a crea simbioza dintre noi și dumneavoastră, lucru demonstrat cu ocazia acestor minunate zile. Am credința unui nou început prin care misiunea noastră să capete sens și semnificație, mulțumită strădaniei dumneavoastră!”
Aceste dovezi de gândire rece-managerială, asezonate cu simțăminte cald-profunde, au fost rapid urmate de o sumedenie de alte mesaje, în același ton, parcă într-un soi de întrecere a adjectivelor, care mai de care mai potrivite unei echipe performante de inspectori generali.
O doamnă director, cu ambiții de viitor deputat sau măcar primar de municipiu reședință de județ, scrie, în viteză, să nu piardă trenul slujului obligatoriu: ”Felicitări întregii echipe ISJ Neamț, pentru un eceniment elitist (!?! – n.red.), așa cum șade bine unei sărbători a școlii”. Apariția literei ”c” în loc de ”v” se poate pune pe seama entuziasmului pe care autoarea a ținut să și-l manifeste, deși, cunoscând personajul cu pricina, e plauzibil și argumentul ”atâta știe, atâta poate”, pe care distinsa doamnă aproape și l-a consacrat pe cartea de vizită. În final, autoarea transmite un sincer ”La mulți ani, formatori de suflete frumoase!”, cu multe inimioare de la sine înțelese, la fel ca faptul că sufletele frumoase supuse procesului de formare ocupă fotolii de directori.
Sub hashtag-urile ”dragoste pură” și ”cuvintele sunt prea puține”, pare evident că un asemenea eveniment merită preamărit și prealăudat, mai ales că oferă posibilitatea (oportunitatea?) de a pleca mai plin de cunoștințe și senzații, inclusiv culinare, pe banii autorității locale. De exemplu: ”Orice diamant trebuie șlefuit pentru a străluci. Meșterul care îl șlefuiește și îl pune în valoare este un adevărat maestru care trudește zi de zi, care este ajutat de calfe și spiriduși”. Nu e prea clar ce diamante ar trebui șlefuite, dar, mergând pe intuiție, s-ar zice că directorii. Ceea ce, metaforic vorbind, face ca Meșterul să fie inspectorul școlar general și echipa sa, calfe și zidari, plus ceva spiriduși, absolut necesari pentru a realiza minunile educaționale pe care le admirăm zilnic.
În concluzie: dacă se poate organiza așa ceva, de ce să nu mulțumim tuturor celor care s-au ocupat? Da’ Ionel? De ce l-ați uitat pe Ionel?
* ”Spune-mi cu cine lucrezi, ca să nu-mi fac iluzii”
Un șef adevărat se cunoaște după cum se poartă, cum vorbește sau cum își asortează costumele la pantofi, șireturi și șosete. Când nu poate fi judecat după aceste aparențe, e de ajuns o privire asupra personajelor cu care se înconjoară și… caracterizarea e aproape gata.
Un adevărat șef este capabil de foarte multe lucruri pentru a clădi o echipă. În primul rând, el reciclează selectiv și ia tot ce-a fost mai bun (ce poate?) de la adversarii politici. Așa au ajuns în echipa lui Ionel Arsene o serie de consilieri care au respirat același aer cu Gheorghe Ștefan, fostul primar al Pietrei.
Valeriu Andrița, un om împătimit de pizza, într-atât cât să cumpere, la preț de nimic, atent pregătit, o pizzerie renovată pe banii municipiului, în timpul mandatului său de consilier și membru în structura de conducere a societății care a vândut. Un astfel de om, care se îngrijea de spital ca un stăpân de moșia lui, și-a pus întreaga competență în a sluji interesele mentorului său în continuare. Ionel Arsene și-a dat seama prea târziu că nu este el acela.
Vasile Vișan, fostul secretar al muncipiului Piatra Neamț, omul căruia fiecare pietrean trebuie să-i fie recunoscător pentru că a girat politica de îndatorare o orașului, este, și el, un recuperat de Ionel Arsene de la Gheorghe Ștefan. Prezență discretă, dar decisivă când e vorba de hotărâri pe muchie de cuțit, maestru al mersului pe sârma legii, Vișan își poate face simțită prezența când trebuie găsită calea de a elimina un vice incomod fără a suporta consecințe legale, chiar dacă legea e uitată. Dacă mai este asistat și de o distinsă prezență feminină, la rându-i cu talente deosebite în domeniu, se poate spune că ai o echipă demnă de lucruri mărețe. În acest caz, Ionel Arsene încă mai crede că el este cel slujit.
Vasile Panaite, fost trezorier al PDL sau, mai bine zis, al lui Pinalti, a fost preluat în echipa PSD cu tot cu pilele asumate și afișate din servicii. Era nevoie de un om care, în același timp, putea fi prefect apolitic, intim cu Arsene și devotat total lui Ștefan, om de afaceri și funcționar integru. Panaite și-a dovedit (in)utilitatea când negocia cu Ionel să-i restituie lui Pinalti banii dați de acesta ca ANI să-l dea jos pe Culiță Tărâță. Umil și persuasiv cu ambii interlocutori, se aude întotdeauna mai bine pe microfonul care intercepta, cu mandat, în discuțiile cu cei doi pe care-i slujea. După ce s-a convins că Panaite nu-l slujea în primul rând pe el, Ionel l-a trimis să studieze statutul de la Pro România. Liviu Harbuz l-a suportat destul de puțin și l-a trimis să citească și statutul PNL. În acest moment, Panaite crede că l-a convins pe Cozmanciuc că-l slujește cu devotament, așa că a venit la pachet cu toți oamenii lui Gheorghe Ștefan, ajunși majoritari în organizația PNL Piatra Neamț. Rămâne de văzut dacă mai sunt statute de partid de studiat sau dacă vocea lui Cozmanciuc se va auzi la fel de bine ca a lui Arsene pe înregistrări.
Daniela Soroceanu e un alt fost liberal în gândire, simțire și fapte, fost director la Casa de Asigurări de Sănătate, chiar și când s-a îmbolnăvit din cauza iminenței de încetare a raporturilor de muncă. Aflată în război deschis cu PSD-ul, dna Soroceanu și-a zis că o pace strâmbă e mai profitabilă decât un război drept, așa că, după ce s-a dat în stambă cu Emilia Arcan la Consiliul Județean, a acceptat să-și pună soțul director de marketing la Muzeu și băiatul consilier parlamentar și a trecut, apolitic, de partea PSD-ului. În cazul ei, lucrurile sunt și mai simple: Ionel Arsene știe că, la o adică, nu se poate baza pe serviciile ei, dar nu prea mai are ce face. Și nici timp pentru asta.
Lista reciclaților, din punct de vedere ideologic sau, în fine, a specialiștilor în de toate, este mult mai lungă: Adrian Niță, Oana Bulai, Nicoleta Husaru, Ana Monda, Luminița Vîrlan, Ciprian Șerban. Toți au performat din punct de vedere personal în epoca Arsene și toți se vor adapta rapid când se schimbă stăpânul. Pentru că, dacă Ștefan a excelat la ceva, aceea e în a duce șmechereala la rang de artă. Și, deși nu sunt dotați cu talentul său nativ (și nici cu aceeași inteligență), cei care au bineprofitat sub patrafirul său au împrumutat din capacitatea de adaptare la condițiile de mediu (politic). Ce n-au înțeles unii, inclusiv Ionel Arsene, este că a fi președinte nu e totuna cu a fi șef, iar a fi șef nu e totuna cu a fi lider. Înregistrările dlui Vasile Panaite arată clar cine e Șefu’.
Valentin BĂLĂNESCU
FOTO: Facebook/ Ionel Arsene
