La doar 19 ani, Luca Gabriel Luncașu este multiplu campion mondial la K1 și Muay Thai. La juniori, pentru că abia de curând a făcut pasul spre seniori. Cu rădăcini în Slobozia, Roznov, Luca şi-a început activitatea sportivă în Italia, pe când avea 9 ani, avându-l maestru și îndrumător pe Hassan Yakoound. După un deceniu de activitate, peste 60 de medalii, majoritatea de aur, și 6 titluri de campion mondial la juniori, tânărul s-a întors cu familia în țară. S-a înscris în echipa Scorpions din Piatra Neamț și, pe 6 octombrie, a avut deja prima participare în echipă, la Cupa Republicii Moldova K1, câștigând finala, la categoria de 76 kg. A fost prima victorie de senior.
Următorul meci este programat la sfârșitul lunii octombrie, la Podul Înalt, Vaslui.
– Cum ai început să practici acest sport? De unde vine pasiunea pentru K1?
Am început datorită familiei. Având multă energie de mic copil, părinții m-au dus la mai multe sporturi. De la 7 ani, am tot încercat fotbal, baschet, volei, înot, judo etc… Acestea fiind sporturi în echipă, nu îmi plăceau discuțiile dacă pierdeam meciul. Era și vina mea, mă certam cu echipa… Fratele meu mi-a sugerat să practic un sport solitar. La un moment dat, am ajuns și la Muay Thai, K1, și am ales asta. Adevărul este că acest sport este practicat de puţini și e unul din motivele care m-a determinat să urmez drumul asta. Mă făcea să mă simt diferit şi îmi plăcea.
– Câte medalii ai în palmares și care este trofeul tău de suflet?
Am câștigat la junior două titluri mondiale, în 2014, iar în 2016 un titlu european. În 2018, am câștigat patru titluri mondiale. Pe lângă acestea, am peste 60 de medalii, majoritatea locul I, rar locul al-II-lea. Trofeul meu de suflet este centura câștigată la a-4-a ediție a turneului internațional de K1, Drago D’Oro, la Roma. Dacă astăzi sunt cine sunt și dacă, pe viitor, voi deveni un profesionist, toate se datorează maestrului Hassan Yakoound, un om dedicat artelor marțiale si sporturilor de contact. Singurul care si-a dat seama de potențialul meu și m-a ”educat” să am o disciplină. Acest profesor m-a învățat să fiu auto-disciplinat.
– Ai participat vreodată la un concurs de K1 profesionist?
N-am participat la nicio competiție profesionistă până acum, deoarece am fost minor. Abia m-am mutat în România și abia de acum fac pasul următor. Acum, că am împlinit 19 ani, intru la categoria seniori.
– Cum se desfășoară o zi din viața ta când ai antrenament? Mă refer la program, alimentație, disciplină, la ce trebuie să renunți…
Mă trezesc dimineața, mănânc ceva ușor, mă antrenez singur de două ori pe zi, iar trei zile pe săptămâna merg la sală. Cu alimentația, am foarte mare grijă să am mereu energie, mă ajut cu niște proteine și suplimente alimentare. Am renunțat la dulciuri și fast-food. Când nu mă pregătesc pentru competiții, mai fac câte o excepție și, o dată pe săptămână, mănânc ce doresc. Am fost nevoit să renunț la ieșirile cu prietenii, ca să nu fac excese. Și, oricum, în ziua de azi e greu să găsești un prieten sincer și adevărat, așa că nu-mi pare rău. În schimb, am o prietenă, care are încredere în mine, mă susține și este suficient.
– La ce club ești afiliat și cine îți este antrenor?
Timp de 9 ani, am avut un singur maestru, Hassan Yaakoubd, și am fost afiliat unui singur club, Accademia Del Guerriero. Asta cât timp am locuit în Italia. În prezent, fac parte din echipa Scorpions Piatra Neamț, iar antrenorul meu este Constantin Cumpătă.
– Când vei avea următorul meci și care sunt atuurile tale? Va conta faptul că ai luat locul 1 la Soroca? Ai mai multă experiență acum?
Următorul meci va fi la Podul Înalt, în Vaslui, la sfârșitul lunii octombrie. Chiar dacă reușești să câștigi primul loc, nu contează prea mult. Fiecare meci are strategia lui și nu se aseamănă între ele. Nu e vorba doar de bătaie. Strategia cea mai bună câștigă. Și asta nu e tot! E nevoie de multă pregătire fizică și de rezistență. Antrenamentul constă în mers sală, unde ridic greutăți, atletism, înot, streching… Nu e vorba doar de bătaie.
– Ce luptători de K1 apreciezi cel mai mult?
Îl apreciez foarte mult pe Andrei Stoica, pe care l-am cunoscut personal. Pentru mine, a fost o onoare să-l cunosc și să mă antrenez în sala lui. Pot spune că este de treabă și am primit cu încredere sfaturile lui.
– Ai vreo deprindere înainte de meci sau o superstiție?
Mă încarc cu energie ascultând muzică și simulând tehnicile de luptă. Nu sunt superstițios.
– După un an 2019 excelent, ce aștepți de la 2020?
Îmi propun să fie un an mai bun, mai performant, să nu mă accidentez… Și sper să fiu pregătit să fac pasul spre profesionism.
– Se poate trăi din acest sport?
Toate deplasările pentru competiții – mănușile, motorina, hoteluri, etc. – totul a fost pe cheltuiala noastră. Familia mi-a fost aproape, m-a susținut mereu și m-a încurajat. În special fratele meu, care încă mă motivează foarte mult.
Dacă ajungi unde trebuie, se poate trăi foarte bine din acest sport. Îți trebuie și un pic de noroc, iar cu multă suferință și perseverență se poate. În Italia, am căutat sponsorizări, dar cred că, din cauza numelui meu străin și a maestrului marocan, n-a vrut nimeni să ne sponsorizeze. Toți cei pe care i-am contactat au preferat să ajute fotbalul sau alte sporturi. Oamenii nu conștientizează că fotbalul este mult mai violent decât artele marțiale, pentru că, la un meci de fotbal, se aduc cuțite, petarde, se spun înjurături etc. În artele marțiale, e diferit. Ne batem, dar, la sfârșit, ne luăm în brațe și ne mulțumim. În timpul luptei şi la sfârșit, există respect.
– Ce spune familia despre pasiunea ta?
Familia mă susține, din toate punctele de vedere, financiar, moral etc. Mama are grija de alimentația mea, ea îmi gătește orice am nevoie. Ne-am mutat în România, definitiv, în urmă cu 8 luni. Aici am găsit echipa Scorpions din Piatra Neamț, care mi-au acordat încredere din prima clipă. Mi-au oferit șansa de a primi un loc în echipa lor. Odată cu meciul de la Soroca, pe 6 octombrie 2019, la ”Cupa Republicii Moldova K1”, am confirmat locul în echipă, câștigând în finală, la categoria 76 kg, contra unui adversar din Moldova.
– Care au fost cele mai interesante momente trăite în cariera ta până acum? Și bune, și rele.
Momentele mai interesante au fost când m-am pregătit în Thailanda… am stat 2 săptămâni în cantonament. Momente grele au fost de la început. La 9 ani, m-am apucat de contact și, după o perioadă bună de antrenamente, în 2013, am început să particip la competiții. La început, le pierdeam pe toate, eram prea gras, iar adversarii erau mai în vârstă decât mine. Am pierdut foarte multe competiții la început şi nu am avut nicio victorie. La un moment dat, m-am ambiționat și am început să slăbesc. În 2014, am avut primele victorii, deoarece slăbisem foarte mult, iar adversarii mei erau de aceeași vârstă. La mondialul din Massa-Carrara, am luat 2 medalii de aur la categoria K1 și MuayThai, plus 3 medalii pe locul 2, una la full contact și două de kickboxing. Ușor, ușor, în timp, cu multe antrenamente și sacrificii, am ajuns, în 2016, la o competiție europeană, unde am câștigat titlu de campion, contra unui adversar ungur. După această victorie, au fost multe altele, majoritatea câștigate.
Un moment de cumpănă a fost la 17 ani, când începeam să mă maturizez. Am început să ies cu fetele, cu prietenii, ieșeam tot mai des, lipseam de la antrenamente și mi-a scăzut nivelul foarte mult. Pot să zic că, un an jum’ate, am fost total pierdut și, din cauza asta, au scăzut și performanțele. A fost o perioadă în care am vrut să renunț, însă fratele meu mi-a fost alături, m-a susținut. Îmi spunea mereu că nu există un lift spre succes, dar există scara care trebuie parcursă, treaptă cu treaptă.
Pe la 18 ani, am început să-mi dau seama că pierdeam tot ce învățasem până atunci. Singur mi-am revenit, mi-am dat seama că nu vreau să fiu ca toți ceilalți. Am reușit să mă ridic din nou. Am lut-o de la capăt, cu multă transpirație și cu multă dăruire din partea maestrului, am reușit să câștig la mondialele din toamna lui 2018, de la Massacarara, Italia. Am urcat de 4 ori pe cea mai înalta treaptă a podiumului K1 și MuayThai.
– Te vom vedea în vreo gală în România în perioada următoare?
Cu siguranță…
– Vrei să le transmiți ceva fanilor?
Dacă am fani… sper să nu-i dezamăgesc.
Bogdan CĂLIAN
