Într-o perioadă de supratehnologizare, când ştiinţa a luat-o cu mult înaintea imaginaţiei autorilor de science fiction ai anilor trecuţi, asistăm, din păcate, şi la un nedorit decalaj între nivelul civilizaţiei şi cel al culturii, în detrimentul celei din urmă.
Poluarea e un preţ pe care omenirea îl plăteşte benevol şi inconştient pentru confortul şi facilităţile oferite de tehnologie. Dacă, din cauza gabaritului, dinozaurii au fost incapabili să supravieţuiască unor cataclisme naturale de la sfârşitul Cretacicului, noi oamenii, s-ar putea să ne asigurăm extincţia printr-o paradoxală combinaţie de inteligenţă şi prostie. Dintre numeroasele forme de poluare cu care ne distrugem planeta, ne vom referi aici doar la păgubosul obicei de abandonare a deşeurilor.
Fenomenul e prezent peste tot în lume, nu deţine România monopulul nesimţirii, dar dacă, pentru ceea ce se întâmplă în alte locuri din lume nu putem decât să ne dăm cu părerea, aici, la noi, putem acţiona, putem lua măsuri.
Şi ca să intrăm în subiectul ce face titlul actualului articol, să vedem ce se mai întâmplă în Parcul Naţional Ceahlău, arie natural protejată de primă importanţă pentru judeţul Neamţ, pentru Moldova, pentru România.
Cu sau fără activitate de promovare a turismului, Ceahlăul îşi face singur publicitate, prin frumuseţea şi măreţia sa. Numărul turiştilor care-i străbat potecile creşte constant, de la an la an, fapt îmbucurător pentru cei care au turismul ca obiect de activitate, dar îngrijorător pentru cei care trebuie să asigure echilibrul între turism şi protecţia biodiversităţii.
Simplul fapt că zeci de mii de turişti civilizaţi străbat, anual, potecile masivului are consecinţe negative asupra Muntelui Sfânt al dacilor, parcurgerea traseelor turistice în exces ducând la o erodare accentuată a solului.
Stau mărturie imaginile, una a unui stâlp santinelă amplasat cu vreo 20 de ani în urmă, al cărui fundament de beton a rămas la aproximativ 25 cm deasupra solului, ca martor de eroziune, la fel cum reciful calcaros care alcătuieşte Piatra Teiului a rămas deasupra albiei Bistriţei, ca urmare a acţiunii râului, în graba sa de a-şi duce apele la vale.
Eroziunea solului e un aspect greu de controlat, una din măsurile luate în acest sens pe Ceahlău fiind scara care facilitează accesul pe vârful Toaca, finalizată pe parcursul acestui an, materializată ca proiect al Consiliului Judeţean Neamţ. Prin realizarea ei – criticată de unii, care au văzut-o ca factor de degradare a peisajului -, s-a stopat erodarea solului de pe vechea potecă.
Dacă eroziunea e un fenomen mai greu de controlat şi care se manifestă independent de bunele intenţii ale drumeţilor, nu acelaşi lucru se poate spune despre abandonarea deşeurilor. Stă în puterea noastră, a tuturor, să ne manifestăm respectul pentru munte şi pentru noi înşine, luându-ne înapoi ambalajele şi resturile alimentare, care sunt întotdeauna uşoare şi puţin voluminoase. Clar mai ușoare la întors decât la dus!
Dacă prostul obicei de a arunca la întâmplare orice ambalaj a intrat într-un reflex manifestat cotidian în locurile de baştină ale turiştilor, e greu să schimbăm proastele năravuri.
Depistarea şi sancţionarea autorilor e mai mult decât dificilă pentru Administrarea parcului. Pe parcursul patrulărilor, nu se întâlnesc decât turişti civilizaţi, care condamnă cu vehemenţă nesimţirea celor care murdăresc muntele. Nimeni nu ştie cine sunt, e şi ăsta un mister al Ceahlăului! Având în vedere că cele mai multe pete nedorite de pe trasee sunt şerveţelele, tentația e să crezi că portretul robot al contravenientului nu este o brută cu aspect fioros, ci o firavă domniţă cu chip angelic, exprimare a eternului paradox feminin.
Au existat şi există numeroase critici în mediul online, referitoare la abandonarea deşeurilor în Parcul Naţional Ceahlău. Bine ar fi dacă, înaintea postărilor cu deşeuri abandonate, postări susţinute de câte un emoji cu lacrimi, numeroşii justiţiari ai Facebook-ului măcar s-ar implica în depistarea şi atenţionarea autorilor.
Când nu se reușește depistarea lor, se demarează, cu resemnare, acțiuni de igienizare, la care Administrația parcului e ajutată, din ce în ce mai mult, de voluntari.
Dincolo de ajutorul voluntarilor, care se manifestă pe termen scurt, în curăţarea muntelui, mai importantă este educaţia ecologică, formarea unei atitudini în rândul tinerilor care, după participarea la astfel de activităţi, vor căpăta mult doritele deprinderi corecte privind respectul pentru natură.
Este un fapt deosebit de îmbucurător să vedem entuziasmul cu care tinerii și elevii participă la activităţi specifice ariilor naturale protejate, alături de rangeri, activităţi care nu se rezumă doar la igienizare, ci implică și monitorizarea florei şi faunei, activităţi gospodăreşti, realizare de materiale foto şi video.
Dacă începutul activităţilor de voluntariat l-au făcut elevii sub coordonarea cadrelor didactice de la şcolile din vecinătate – Ceahlău, Grinţieş, Bicaz, Taşca, Bicazu Ardelean -, pe parcurs s-au alăturat elevi ai unor unităţi de învăţământ din alte localităţi ale judeţului şi din zone mai îndepărtate. Ultimii, în ordine cronologică, au fost cei 60 de elevi ai Liceului Tehnologic ”Ovid Caledoniu” din Tecuci, aflaţi în tabăra Art Ed Durău, care, pe 18 octombrie, au participat la o acţiune de igienizare a traseelor turistice din zona Durău.
Prezenţa acestor copii minunaţi, din ce în ce mai numeroşi, sub îndrumarea unor cadre didactice responsabile, ne dau speranţa că tânăra generaţie va avea o atitudine mult mai responsabilă în ce priveşte ocrotirea naturii. Avem toate motivele să fim optimişti în ce priveşte viitorul şi să contribuim la susţinerea şi încurajarea activităţilor de acest gen, cu consecinţe pe termen lung asupra mediului. (Mesagerul de Neamț)
