Oamenii spuneau că Maica Domnului le oferă acoperământul Său spre apărare, să îi scape din toate primejdiile, să îi ferească de foamete, de ciumă și de cutremur, să îndepărteze războiul și spre apărare de toate relele pentru a scăpa nevătămați.
Pocroavele, sărbătoare înscrisă în calendarul popular pe 1 octombrie, marca intrarea în anotimpul rece. În calendarul religios, 1 octombrie este praznicul Acoperământului Maicii Domnului. Bătrânii spuneau că acum se acoperă pământul cu zăpadă, iar fetele doresc să primească un acoperământ pe cap (basmaua), ca semn al trecerii la statutul de femeie măritată.
Bătrânii povesteau nepoților lor că sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului s-a născut dintr-o legendă. Povesteau cum Sfânta Fecioara Maria a acoperit un pustnic ce s-a făcut sfânt și trăia pe vârful unui stâlp. Cât a stat acel sfânt pe stâlp, n-a fost plouat, nici nins, nici înghețat, iar pământul din jurul stâlpului era ferit de toate intemperiile.
* Năframa în superstițiile de altădată
Piesă importantă în portul popular de altădată, năframa îndeplinea diferite funcții, de la obiect de îmbrăcăminte, simbol protector, simbol al dragostei, până la monedă de plată pentru diverse servicii.
În noaptea Anului Nou, fetele luau lumânarea rămasă din Duminica Învierii Domnului, se duceau la fântână, se acopereau pe cap cu o basma sau broboadă, aprindeau lumânarea și se uitau apoi în apa fântânii, crezând că, dacă își văd alesul, aveau să se mărite în acel an.
Dăruită de flăcău celei dragi, năframa devenea simbol al dragostei. Schimbul tradițional de cadouri între fetele și băieții de altădată se realiza și cu ocazia logodnei. De cele mai multe ori, fata îi oferă logodnicului o năframă cusută cu flori, simbol al feminității și castității.
Pe toată durata nunții, tânărului soț nu îi era permis să pună mâna pe ceva, ci numai dacă avea mâna acoperită cu o năframă, fiindcă, altfel, se credea că și-ar da norocul și și-ar spurca mâna. A doua zi după nuntă, tânăra nevastă, așezată pe un vas de apă, se lega la cap cu o basma, ca să nască numai băieți.
Se spunea că, atunci când cade de pe cap basmaua unei fete sau unei femei, însemna că e dorită de cineva.
Țărăncile spuneau că nu e bine ca ouăle duse spre vânzare sau cumpărate să fie puse într-o basma și, apoi, basmaua legată cu cele patru colțuri, pentru că, din acele ouă, nu vor ieși pui.
Când cineva visa năframă,însemna că va primi o veste bună. În general, dacă apărea năframă în vis, era considerat un semn pozitiv.
* Hramuri de ”Acoperământul Maicii Domnului”
- Schitul Pocrov, întemeiat la începutul secolului al XVIII-lea, are hramul ”Acoperământul Maicii Domnului”, serbat pe 1 octombrie, dar și Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin (prăznuit pe 14 aprilie) și Sf. Cuv. Atanasie Athonitul (prăznuit pe 5 iulie). Schitul a fost întemeiat de Pahomie Penciu sau Pencovschi, de loc dintr-un sat din Bistriţa Năsăud.
Cuviosul Pahomie a fost starețul Mănăstirii Neamț între anii 1702-1704. La sfârşitul anului 1706, a fost ales episcop al Romanului şi uns arhiereu pe 18 ianuarie 1707. Viața administrativă nu l-a atras foarte mult, astfel că Pahomie s-a întors la rugăciune. Pe 1 martie 1714, a revenit la Mănăstirea Neamţ și, găsind o poiană, care îi poartă până astăzi numele, împreună cu ucenicii Lazăr, Dosoftei şi Ioanichie, a ridicat o biserică. I-au dat hramul ”Adormirea Maicii Domnului” și au sfințit-o pe 15 august 1714, în timp ridicând alături chilii și anexe gospodărești. Astfel a luat fiinţă Schitul Pocrov, cu obşte de călugări. Cuviosul Pahomie și-a petrecut ultima parte a vieții în Mănăstirea Pecerska, de unde trimitea fraților săi cărţi, obiecte de cult şi îndemnuri pentru îndeletniciri şi nevoinţe duhovniceşti, dintre cele mai pilduitoare. A făcut asta până la moartea sa, în 1724.
La Schitul Pocrov, şi-au făcut ucenicia părinţi de frunte ai Bisericii Creștine Ortodoxe Române, precum mitropolitul Iacob Stamate, crescut de unchiul său Lazăr Ursu, egumen la Pocrov şi stareţ la Mănăstirea Neamţ, egumenul Vasian Panait, care a fost 50 de ani egumen la Pocrov, tânărul Nicolae Munteanu din Pipirig, ajuns mai târziu Patriarhul Nicodim.
Ctitoria lui Pahomie din Poiana Raiului, cum denumeşte Mihail Sadoveanu această frumoasă aşezare călugărească, a fost locul unde au trăit călugări și din cei fugiți din Transilvania, după ce, la ordinul împărătesei Maria Tereza, generalul Bukow începuse distrugerea mănăstirilor creștin-ortodoxe. Mulţi din viețuitorii refugiați au ajuns ctitori şi întemeietori de schituri şi biserici în Moldova şi Țara Românească.
Schitul Pocrov a fost întotdeauna sub ascultarea Mănăstirii Neamţ.
- Mănăstirea Bisericani, singura din Țările Române din veacul al XVI-lea în care se slujea neîntrerupt, a fost construită de Cuviosul Iosif. El a organizat rânduiala slujbei neîntrerupte, împărțind călugării în trei cete, fiecare slujind trei ore, după modelul Mănăstirii Studion din Constantinopol. Se spune că numele de Bisericani însemna ”al evlavioșilor”, deoarece monahii se rugau neîncetat, cu post şi lacrimi.
Pe 1 octombrie, Mânăstirea Bisericani își serbează hramurile Acoperământul Maicii Domnului și Sf. Cuv. Iosif și Chiriac de la Bisericani.
Sfântul Iosif este cel dintâi sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor şi întemeietorul mânăstirii cu acelaşi nume. Lui i s-a arătat Sfânta Fecioară Maria, când acesta a ales să părăsească plaiurile Bisericanilor, pentru a merge la Muntele Atos. Sfânta Fecioară l-a îndemnat să nu se lase biruit de greutăți, să rămână pe aceste plaiuri, pentru a sluji Sfânta Treime.
Sfântul Chiriac s-a nevoit la începutul sec. al XVII-lea la Mănăstirea Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări. S-a retras în pustie, într-o peşteră din muntele lui Simon, unde s-a nevoit singur, în aspră osteneală, timp de 60 de ani. Vara şi iarna petrecea pe munte, cu trupul gol, în rugăciune curată, biruind, cu puterea lui Hristos, neputințele firii şi ispitele diavolului.
Dumnezeu să-i răsplătească pe acești slujitori de Dumnezeu de pe plaiurile nemțene pentru mijlocirea la Dumnezeu, ca urmașii lor să se bucure de Darurile Sfântului Duh!