Jucătorii pietreni Lucian Cozma, Bogdan Găucan (Victoria Horia) şi Gabriel Mihai Bordianu (Moldova Cordun) au fost selecţionaţi în echipa naţională old-boys a României. Această formaţie va participa, în perioada 4-6 octombrie, la o competiţie în localitatea Ordu (Turcia). Cei trei sunt componeţi ai formaţiei Old Boys Piatra Neamţ, campioana României în 2017 şi 2018.
”La sfârşitul lunii august, am participat la o competiţie de old-boys la Babadag, împreună cu Bogdan Găucan şi Gabriel Coşa. Am evoluat pentru o formaţie din Braşov şi am cucerit locul întâi. Ulterior, când a apărut propunerea de a se participa cu o echipă la această competiţie din Turcia, am fost contactat de Mihai Guliu, fost antrenor la Farul Constanţa, pentru a mă ocupa de stabilirea lotului. Împreună cu Gabriel Coşa, am selecţionat foşti fotbalişti din primele două ligi, dar şi jucători cât de cât activi, pentru că nu vrem să ne facem de râs în Turcia. Ne-a interesat să fie oameni care să poată juca. Poate eu şi Carabaş să picăm proba cântarului, dar cred că nu ne vom face de râs”, a relatat Lucian Cozma cum a fost pusă la cale această acţiune.
”Pentru mine această convocare înseamnă maximul posibil. Poate o singură dată în viaţă ai ocazia să asculţi imnul României ca sportiv. Reprezentăm România şi se va juca pe teren mare, 11 contra 11. Chiar am primit un filmuleţ de la organizatori, în care, la un meci de old-boys din Turcia, sunt 80.000-100.000 de spectatori. Chiar sunt foarte bucuros că voi participa! În plus, voi fi pe teren alături de jucători importanţi ai ţării, precum Mitu, Carabaş, Iftodi, Pitu, Mozacu sau Aliuţă”, a precizat Bogdan Găucan.
”Este o mare onoare. Faptul că voi purta tricoul naţionalei old-boys şi că va cânta imnul naţional la meciuri constituie şi o mare responsabilitate. De asemenea, mă bucur că voi avea ocazia de a juca alături de foşti mari fotbalişti de la echipe de top precum Steaua, Dinamo, Rapid, Bacău sau Foresta. Sper să avem rezultate cât mai bune şi vreau să mulţumesc presei sportive şi celor care m-au votat în sondajul în care am fost declarat cel mai bun portar al Ligii a V-a. Probabil acest lucru i-a convins pe selecţionerii pentru zona Moldovei – Lucian Cozma şi Gabriel Coşa – să mă convoace pentru acest turneu”, a declarat portarul Gabriel Mihai Bordianu.
În lotul României au fost selecţionaţi şi portarul Gabriel Coşa, actualul antrenor al echipei de Liga a IV-a Speranţa Răuceşti şi mijlocaşul Marius Onofraş, component al formaţiei de Liga a IV-a Bradu Borca. Acesta din urmă nu va putea participa, din păcate, pentru că echipa la care este director sportiv, Politehnica Iaşi, are o deplasare dificilă în Liga I, la Universitatea Craiova.
”E mai curând o selecţionată old-boys, care va reprezenta România, decât o naţională. Va fi o experienţă frumoasă, deoarece vom reprezenta ţara într-o competiţie internaţională. Am căutat să selecţionăm şi nume sonore din fotbalul românesc, dar şi jucători activi sau semiactivi, măcar la nivelul Ligii a IV-a. Nu ne dorim doar o prezenţă onorifică şi sunt convins că va fi o experienţă plăcută. Ştiu ce înseamnă să reprezinţi România la nivel înalt, deoarece sunt campion european la minfotbal, titlu obţinut în 2013. Dacă am început de la juniori cu loturile naţionale, iată că închei la old-boys. Mă bucură şi că sunt mulţi jucători de aici din zonă. Sperăm ca această acţiune să reprezinte un început al unei adevărate naţionale de old-boys a României”, a menţionat Gabriel Coşa.
Între numele cunoscute din lotul României se numără Marian Aliuţă, Daniel Iftodi, Ionuţ Pârvu, Marius Mitu, Stelian Carabaş, Adrian Pitu sau Ciprian Mozacu. Selecţionata română va avea meciuri vineri, sâmbătă şi duminică (4, 5 şi 6 octombrie), adversare fiind selecţionatele Turciei, Bulgariei şi Republicii Moldova. (M. CONSTANTINESCU)