Tribunalul Bacău l-a eliberat astăzi, 7 noiembrie, pe Bogdan Mararu, care se afla în executarea unei pedepse de 9 ani și 3 luni de închisoare. Instanța a respins contestația procurorului, astfel că sentința Judecătoriei Bacău, pronunțată cu mai bine de o lună în urmă, a devenit definitivă și executorie.
Bogdan Mararu va fi liber, fără niciun fel de obligație, dar cu singura grijă de a nu comite vreo infracțiune până ce se împlinește durata pedepsei. El a fost condamnat, în martie 2017, la 11 ani și 3 luni de închisoare, dar, după un alt proces, pedepsele cumulate au fost reduse la 9 ani și 3 luni. După scăderea tuturor perioadelor de detenție (frații Mararu au stat aproape 3 ani în arest preventiv după atacul din Vitan), comisia de liberare din penitenciar a constatat că două treimi din pedeapsă au fost executate și, în consecință, Bogdam Mararu s-a adresat instanței și a avut, firesc, câștig de cauză. Dacă în următorii 3 ani proaspătul eliberat mai comite vreo infracțiune, el riscă să execute atât restul de pedeapsă, cât și un spor de până la 5 ani de închisoare.
Răzvan Mararu, care a fost condamnat și el în martie 2017, la 8 ani și 3 luni de închisoare, a fost liberat din luna iunie. Ambii frați au fost anchetați și judecați pentru că l-au angajat pe moldoveanul Vitalie Proca să-l asasineze pe Ioan Dumitru Mironescu, numai că asasinul plătit l-a confundat cu Răzvan Mircea Isăilă, un tânăr care n-avea nicio legătură cu răfuielile interlope. Autoturismul tânărului a fost ciuruit de gloanțe, Isăilă a suferit mai multe plăgi împușcate, dar a scăpat cu viață datorită telefonului mobil pe care-l avea în buzunar și a oprit un glonț, care altfel i-ar fi pătruns în inimă.
Vitalie Proca a fost condamnat la 21 de ani și 8 luni de închisoare, în iunie 2016. El nu poate depune, încă, nicio cerere de liberare condiționată.
Și apropo de comparația care se face tot timpul între drepturile infractorilor și drepturile victimelor. instanța a stabilit ca Mircea Isăilă să primească despăgubiri în valoare de 300.000 de euro și 53.000 de lei. Atât Bogdan, cât și Răzvan Mararu au contestat executarea silită, iar ultimul proces s-a judecat până în luna august a anului în curs. Probabil nici acum tânărul ciuruit din greșeală nu a primit vreun ban, dar măcar i s-a făcut dreptate. Pe… hârtie. (C. MIRCEA)