Candidatul din Caracal, posesorul unei copii a spadei lui Ștefan cel Mare primită de la Piatra Neamț, autorul unei campanii abracadabrante, undeva la limita dintre paranoia și prostie, are o postare extrem de interesantă din punctul de vedere al unui candidat iepuraș.
Alexandru Cumpănașu ne spune, direct și fără să se mai teamă că pierde sinecurile de la PSD ( și cu gîndul că poate va primi altele de la PNL), că a avut, doar la nivel declarativ sprijinul PSD, care l-a trădat, mințit și care i-a trimis în poală consultanți pe care-i numește ”scursuri umane”!
Subliniem în textul postat de acesta pe rețeaua sa de socializare câteva pasaje, care s-ar putea să aibă, încă o dată, legătură cu județul Neamț, de unde a primit sprijin în privința consultanților.
Pe scurt, Cumpănașu cere, nici mai mult, nici mai puțin, decît dispariția Vioricăi Dăncilă.
”Tupeul unora nu are limite!!! Am aflat astăzi cine a fost în spatele atacurilor furibunde împotriva mea din ultimele 3 luni, cine a impus blocada media, ce personaje odioase au făcut înscenarea cu găsirea prostituatei care a susținut că ar fi fost fata din filmulețul din Italia: o prefăcută, perfidă și mincinoasă cronic! O analfabetă care sper să ajungă foarte rapid în lada de gunoi a istoriei.
Am declarat deja public că NU voi merge duminică la vot, întrucât pentru mine alegerile s-au încheiat pe 10 Noiembrie 2019. Dar dacă aș merge, aș trimite-o pe individa asta unde îi este locul: departe de orice funcție publică. M-a atacat prin scursuri UMANE pe post de consultanți, a retras protecția familiei mele, s-a folosit de clanuri interlope și idioți pentru a arunca fumigena cu PROSTITUATA lezată în onoare de apariția la TV. Imediat după campanie voi demonstra științific, și nu eu, ci specialiști, MINCIUNA uriașă din acea seară și răul făcut la adresa mea și a SPARTANILOR de către o individă incultă, rea și prost-crescută.
Cred că PSD merită ceva mai bun. Are oameni de o mie de ori mai buni. Și după alegeri această ființă odioasă va dispărea politic pentru totdeauna. A lovit atât de mult în mine și în cauza noastră încât o voi “BÂNTUI” mult timp după aceste alegeri. Iar SCLAVII, “CONSULTANȚII” și “PROSTOVANII” care au primit bani de la ea și avantaje să se gândească bine la ce urmează. De ipocrita asta și slugile ei de prin ministere (unii chiar foști miniștri) mă voi ocupa personal. PSD trebuie să se trezească la realitate. Dar este treaba lor. Pe noi, votanții Cumpănașu, parșiva asta nu ne mai duce cu vrăjeala! Nici slugile ei mai tinere, vremelnici miniștri pe la anumite ministere ce cred că au scăpat… Acum știu TOTUL, iar tupeul sociologilor aserviți de a spune că – “noi votăm Dăncilă” – este MAXIM.
NOI NU VOTĂM sau VOTĂM ÎMPOTRIVA acestei individe care s-a ocupat de cele mai murdare lovituri la adresa mea și a susținătorilor mei. Voi dovedi după alegeri măgăria făcută la adresa mea cu PROSTITUATA din ITALIA sau ROMÂNIA (nici ea nu mai știa), care a intrat timid să spună că am mințit eu.”
Va fi extrem de interesant de văzut momentul în care caracaleanul care și-a bazat campania electorală pe crimele de la Caracal va începe să dea nume, cifre și să le și explice. (V.B.)
Un comentariu
Daca am inteles bine…Cumpanasu vorbeste de un consultant de la Piatra Neamt, trimis de PSD…se refera la Halabagiu cumva?…”Sherloc Holmes” de Piatra…
Acesa este un pamflet…tratati.l ca atare.