Drumul reușitei: o tânără plecată de 4 ani din Bârgăuani are salon de înfrumusețare în Leeds

”Când am deschis salonul, mă așteptam să vină controale, ca la noi, să vadă dacă totul este în regulă, dacă avem scurgere, dezinfectant, tot ce trebuie. N-a venit nimeni, cu excepția unui domn de la primărie, care ne-a explicat cum este treaba cu taxele, adică 4 lire pe lună, dar vreme de doi ani suntem scutiți. Nimic altceva. Țin minte când lucram la un salon din Piatra Neamț că șefa a luat amendă pentru că o priză nu avea împământare. Ea nici nu știa dacă priza are împământare sau nu. Era coafeză, nu electrician”.

Ionela Zane este un exemplu de român simplu, care a plecat din țară fără să-și dorească altceva decât să strângă bani pentru o casă și a ajuns proprietara unui salon în Anglia. Se regăsește în orașul în care locuiește, își crește acolo copiii și vrea, în continuare, o casă a ei. Dar în Leeds, nu în România.

* ”Nu pleca! Promit că nu mai vreau nicio jucărie!”

Ionela Zane s-a născut în anul revoluției, pe 15 decembrie 1989. Mama era croitoreasă, locuia în Bârgăuani, dar lucra la Piatra Neamț, iar tatăl era în armată, la București, spre spaima mamei care urmarea cu sufletul la gură relatările despre schimburile de focuri din Capitală. Când a revenit acasă, viu și nevătămat, tatăl s-a angajat la Moldocor. Familia a funcționat normal, ca multe familii de la țară cu doi copii (în 1998 s-a născut a doua fetiță) până în 2005, când a luat foc casa, din cauza unei sobe. Tatăl și cele două fete s-au mutat în șura transformată în spațiu locuibil, iar mama a plecat în Italia, să muncească pentru o nouă casă. Între timp, Ionela a absolvit școala în sat, a intrat la Liceul de chimie, profil croitorie, textile pielărie – dorința mamei -, și și-a crescut, practic, sora mai mică. Era în clasa a X-a când și-a cunoscut viitorul soț, Ionel, cu 12 ani mai mare decât ea.

După un an, timp în care au stat cu chirie și au luat-o de la 3 linguri și 3 furculițe (sora mai mică a Ionelei locuind cu ei) s-au căsătorit. După un alt an, în 2008, s-a născut Ștefania. Soții Zane munceau amândoi, dar cheltuielile nu le permiteau să pună bani deoparte pentru o casă a lor și așa a apărut ideea ca Ionel să plece în Anglia, la muncă. Avea un frate acolo, iar acasă deja doi copii, pentru că, după 6 ani de la nașterea Ștefaniei, a venit pe lume Ianis.

”A plecat în august 2014 și s-a întors la începutul lui decembrie. Aveam 62 de kilograme când a plecat și m-a găsit de 45 de kilograme. Locuiam la etajul IV și căram căruțul pe scări, cu tot cu copil. Nici nu mai aveam grijă de mine. Iar el era slab și tras la față. Atâta chin, iar bani nu reușisem să strângem nimic. Eu aveam cheltuieli în țară, el acolo. Ne-am gândit că nu așa trebuie să fie o familie. Ștefania dormea cu poza lui sub pernă, iar ăsta mic lua un tablou de-al lui taică-su și-l legăna pe picioare. Am zis că ori plecăm toți, ori niciunul. El a plecat înapoi în ianuarie. Ștefania, care înțelesese că tata pleacă la muncă ca să fie bani de jucării, s-a prins de el și i-a spus «Nu pleca! Promit că nu mai vreau nicio jucărie!». Ianis s-a băgat în valiză, să-l ia și pe el. Ne consolam cu gândul că în aprilie urma să plecăm și noi”.

* ”Toți angajații mei sunt români. Am vrut să fie români”

Peste 3 luni, fără să vorbească limba engleză cursiv și cu experiența de manichiuristă de la un salon din Piatra Neamț, Ionela a plecat spre o nouă viață. A început să lucreze acasă. Manichiură. Abia după ce se împrietenea cu clientele, le spunea că știe să vopsească și să coafeze. Problema era spălatul pe cap, la cadă, inconfortabil. După ce s-a mutat într-o altă casă, și-a amenajat un spațiu, sub scări, unde putea face și coafură și manichiură. Și, între timp, a studiat zona și s-a angajat la un salon, pe principiul că un profesionist nu lucrează acasă. Însă, după un an, salonul s-a închis și atunci s-a gândit că cea mai bună soluție este să deschidă ea unul.

”Aveam vreo 5.000 de lire puse deoparte, am zis că găsim un spațiu cu chirie de 600  pe lună și cu restul putem amenaja. Când am dat avansul 3.800 cu chirie cu tot, n-am mai rămas cu mare lucru. Un prieten care are salon de tatuaje ne-a făcut legătura cu un contabil, care ne-a introdus într-o aplicație pentru small business și am putut lua 10.000 de lire credit. Am mai împrumutat de la prieteni încă 5.000 de lire și am început treaba. Doar recepția a costat 1.000 de lire, iar solarul – 3.800. Anul trecut, pe 9 iulie, am deschis. Avem frizerie, cosmetică, manichiură și coafură, plus solarul. La început nu prea intra nimeni în salon. De altfel, am găsit cu greu un frizer bun. Încet, încet, am devenit cunoscuți. Majoritatea clienților noștri sunt români. Am găsit în ianuarie o fată foarte bună la unghii, am găsit și un frizer foarte bun în cele din urmă, avem o fată la cosmetică – Bianca Păun, care este din Bicaz -, și am câștigat teren. Toți angajații mei sunt români. Am vrut să fie români”.

De fapt, cuvântul ”angajat” nu este folosit în sensul propriu. Ionela Zane are contracte de colaborare cu personalul și fiecare plătește o anumită sumă lunar pentru a lucra în salonul ei. Ea lucrează doar coafură și banii de la solar o ajută să ajungă la un profit de 1.400-1.500 de lire pe lună, sumă cu care, în următoarea jumătate de an, va reuși să achite datoriile. Se bucură că lucrurile au evoluat în sensul în care și-a dorit și este foarte mulțumită când agendele tuturor sunt pline de programări. În jur de 90% dintre clienți sunt români, dar la salonul ei vin și englezi, pakistanezi sau polonezi. Unii fac eforturi serioase. De exemplu, o doamnă merge o oră și jumătate cu autobuzul doar ca să ajungă la vopsit și la manichiură.

”Avem un stil diferit, lucrăm mai bine linia de tunsoare față de felul în care o fac alte saloane. Am avut clienți care au venit la noi efectiv sluțiți. Și au venit doamne, englezoaice, care s-au declarat mulțumite pentru că niciodată nu fuseseră tunse așa, cu linie clară. E adevărat, m-am perfecționat. Am făcut cursuri de culoare, pentru extensii de păr și am învățat lucruri noi. Îmi doresc să fie cât mai folositoare pentru clienții noștri. Îmi doresc, de asemenea, să fac cât mai multe pentru comunitatea de români de aici. Sunt foarte mulți, de ordinul miilor. De altfel și orașul este foarte mare, numai zona de centru este cât tot municipiul Piatra Neamț.

Eu mă regăsesc prea bine aici ca să-mi doresc să mă mai întorc în România. Plănuim ca anul viitor să reușim să ne luăm o casă a noastră. Oricum plătim chirie 650 de lire pe lună, iar o rată ar fi între 550 și 600 de lire, deci foarte convenabil. Peste 10 ani mă văd tot aici, urmărindu-mi copiii la facultate. În țară n-am mai fost din 2016. Mama muncește în continuare în Italia, tata nu mai este din păcate, iar sora mea este tot în Italia. Nu știu pentru cine se străduiește mama să facă o casă în Bârgăuani. Noi nu avem de gând să mai venim acasă decât în vizită. România mi se pare foarte în urmă și este păcat, pentru că avem o țară extraordinar de frumoasă, însă oamenii nu fac lucrurile să funcționeze. Aici absolut totul se face online. Nu există să stai la cozi, să mergi cu atenții undeva. Așa ceva este exclus. De ce să te duci cu sacoșa sau cu plicul la spital? Să lași capul plecat ca să nu ți-l taie sabia, cum se spune pe la noi? Aici nu există așa ceva. Nu trebuie să stai cu capul plecat în fața nimănui și peste tot ești tratat ca un om. Am văzut o poză cu Dăncilă, cum stătea cu amândouă brațele întinse și niște biete bătrâne îi pupau mâinile. Nu mi-a venit să cred. Este revoltător! Și în România, din nefericire, sunt foarte multe lucruri revoltătoare”.

Cât despre secretul reușitei, Ionela Zane, are o opinie foarte clară: ”Cred că cel mai important lucru este să ai încredere în tine și să nu renunți la idei și la dorințe. Îi mulțumesc soțului meu pentru că m-a încurajat mereu și mi-a dat atâta putere. Am fost pe punctul de a renunța de câteva ori, dar de fiecare dată el mi-a spus câtă încredere are în mine și așa am mers mai departe. Dacă ai o astfel de atitudine, nu se poate ca, la un moment dat, să nu apară soarele”.

Cristina MIRCEA