Cândva cea mai căutată instituție de profil, cel puțin pentru confortul de a găsi toți medicii laolaltă, Policlinica Piatra Neamț nu mai face de doi ani examenele medicale pentru permisul auto. Mai exact, din toamna anului 2017, când ambulatoriul integrat de specialitate al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț nu a mai primit autorizația de la Direcția de Sănătate Publică Neamț. Atunci, refuzul s-a legat de lipsa unor documente, de calculul tarifelor. Apoi, timp de doi ani, fără o conducere stabilă, nimeni nu s-a mai preocupat să pună la punct un segment care aduce spitalului venituri sigure și constante.
Indolența cu care sunt tratate asemenea lucruri, din punct de vedere managerial, continuă chiar și acum când s-a încercat reluarea activității. Procedura a fost reluată, dar dosarul de autorizare a fost trimis incomplet la DSP Neamț. De această dată, lipsesc câteva documente ale personalului medical din cabinetele de specialitate. Ar fi vorba de dovada dreptului de liberă practică, în cazul medicilor, dar și a avizului de liberă practică pentru asistenții medicali, în unele cazuri și de asigurarea de răspundere profesională.
Ultima înștiințare a DSP Neamț transmisă spitalului datează din 6 decembrie, când s-a pus în vedere completarea dosarului în vederea autorizării. „Dosarul de autorizare nu este complet, sunt câteva documente care mai trebuie transmise și un aparat medical nu are verificarea metrologică. Nu sunt chestiuni majore, dar nu se poate acorda autorizația dacă nu sunt toate actele obligatorii depuse”, a precizat dr. Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al DSP Neamț.
Dr. Gabriela Bercea, directorul medical al spitalului, singurrul oficial care a rămas pe baricade, dacă facem abstracție de cei baricadați în spatele ușii birului managerului, spune că a preluat ca pe o prioritate problema reautorizării policlinicii și că dosarul tocmai a fost actualizat. „Am întocmit dosarul și l-am transmis la DSP. Mai erau câteva acte ce trebuiau trimise în copie pentru completarea documentației, după înștiințarea de la DSP. Le-am trimis și acum urmează autorizarea”, a precizat directorul medical.
Între timp, spitalul a pierdut, ca imagine în fața clienților, dar și sume consistente bani de care ar fi avut mare nevoie în cei doi ani în care nu s-au putut presta oficial asemenea servicii. (C.I.)