Părintele Bogdan Frăsilă, de la parohia Podoleni II, este noul protopop de Roznov, funcție în care a fost instalat oficial joi, 12 decembrie. Ceremonia a fost, de fapt, o întâlnire a preoților din cadrul Protopopiatului Roznov, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
În ziua de 28 octombrie, părintele Vasile Țoc, care a deținut funcția de protopop vreme de un sfert de secol, a împlinit 65 de ani, vârsta de pensionare. Ca semn de apreciere, el a primit „Crucea Moldavă” și mulțumirile Mitropolitului Teofan pentru întreaga activitate, pentru implicarea benefică în viața fiecărei parohii, dar și pentru înființarea unui centru social care ajută oamenii aflați în nevoie.
Noul protopop, părintele Bogdan Frăsilă a fost până acum inspector eparhial la Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, calitate în care a avut o colaborare strânsă cu IPS Mitropolitul Teofan. De altfel, înaltul ierarh a menționat în cuvântarea sa dorința ca noul protopop să se implice în cât mai multe proiecte misionar-culturale, evenimente pastorale și activități duhovnicești. (C.M.)