Avocatul soţilor Ceauşescu: ”În decembrie 1989, am fost figuranţii istorici ai unei lovituri de stat”

Generalul Constantin Lucescu, cel care a deținut rolul avocatului pentru soţii Ceauşeascu, în procesul din decembrie 1989 de la Târgovişte, ne-a povestit, în exclusivitate, câteva aspecte legate de evenimentele de acum 30 de ani, dar şi despre ceea ce el denumește ”un simulacru de proces”.

”În 25 decembrie 1989, nu am fost niciun moment avocat, întrucât nu aveam niciun fel de delegație din oficiu. Nu a fost proces, pentru că nu a fost rechizitoriu. Nu a existat dosar și, neexistând sesizare, nici nu poți să ai de-a face cu un act de justiție. De altfel, dosarul Ceaușescu, judecat în 25 decembrie, poartă numărul 1 din 1990”, declară fostul avocat al apărării, al Elenei și al lui Nicolae Ceaușescu, precizând că ”am fost singurul care nu am fost de acord cu condamnarea la moarte a soților Ceaușescu”.

La eterna întrebare ”cine a tras în noi după 22?”, rămasă încă fără răspuns oficial, generalul Constantin Lucescu, fost procuror militar înainte de 1989, spune: ”Luând-o cronologic, astăzi, putem deduce că evenimentele din ’89 a avut, inițial, scopul unei Perestroici, cu păstrarea structurilor de partid și de stat. Abia după declarația de la Timișoara, executarea soților Ceaușescu și perioada 10-13 ianuarie 1990, cu demonstrațiile din București, a apărut ideea de «Jos comunismul!». De pe 16 până pe 22 decembrie 1989, oamenii strigau în stradă «Jos Ceaușescu!», nu «Jos comunismul!».Veșnica întrebare ce rămâne nedezlegată și apare cu acuitate în preajma alegerilor sau numai în luna decembrie ale fiecărui an este cine a tras în noi în 22? Pentru o parte din morți, au fost încheiate dosare și trimiși oameni în judecată, dar aceștia sunt numai cei din armată. Mă întreb și astăzi cum s-au soluționat vinovățiile cauzate prin activitățile gărzilor patriotice și ale civililor înarmați în afara structurilor militare? Mă întreb cine i-a omorât pe militari? Cine a creat panica prin simulatoare, determinând consumarea unei mari cantități de muniție, ce se apropia cantitativ de un consum pe timp de război. La o cantitate așa de mare de muniție consumată de militari, ar fi trebuit ca astăzi să nu mai avem nici un milion de civili. Considerând evenimentele din decembrie ’89 ca induse şi impuse din afară, categoric că autorii reali ai Revoluţiei române doreau să găsească, să constituie şi să condamne vinovaţi din interior pentru vărsarea de sânge. Cât de cinică a fost această proclamare, puteţi observa din modul în care presa, dar cu pregnanţă radioul şi televiziunea, anunţau deja omorârea a peste 60.000 de oameni la momentul 25 decembrie 1989, vorbindu-se peste tot de Securitatea şi Armata lui Ceauşescu, care se opuneau voinţei populare de dărâmare a regimului. Sub acest aspect, perfidia modului de discutare a numărului de morţi arată sinistra gândire despre pierderile colaterale în realizarea unui program mondial de schimbare a zonelor de influenţă. De asemenea, producătorii, regizorii şi actorii principali ai acestei revoluţii fabricate era normal să nu-şi decline autoratul şi să-şi asume responsabilitatea faţă de moartea a peste 1.000 de români, din care cei mai mulţi, respectiv 600, au fost militari. Sloganul «cine a tras în noi în 15-22?» s-a menţinut ca armă principală de adiţie de voturi în preajma campaniilor electorale, care erau exact în timpul comemorării acestor evenimente. Cine putea trage în noi, dacă nu producătorii scenariului, care şi acum probabil regretă că numărul morţilor a fost atât de mic”.

Generalul Lucescu este tranşant şi spune că revoluţia a fost, de fapt, o lovitură de stat: ”Eu nici astăzi nu cunosc adevărații instigatori ai bulversării populației din ’89 ce, în mod inconștient, au realizat o revoluție în folosul altora, o mare pierdere de sânge, atât din partea militarilor, cât și a civililor. Cât privește deontologia profesională, ca și actul de justiție, prin hotărârea de condamnare, consider și cred că orice om responsabil este de acord că nu poate exista proces acolo unde nu sunt respectate normele de procedură penală și dreptul material. Dacă, totuși, e considerat proces, înseamnă că și hotărârile staborului țigănesc sau execuțiile clanurilor mafiote pot fi și astăzi considerate ca acte de justiție. Ca să afli un adevăr, ar trebui să ştii cine l-a gândit, cum l-a aplicat şi ce-a rezultat. Despre ce adevăr putem vorbi sau ce vrem să aflăm, dacă, în 1989, românii au fost numai figuranţii istorici ai unei lovituri de stat, concepută, elaborată şi aplicată de străini? Şi, aşa cum am mai spus, pe lângă figuraţia noastră inconştientă, la acel moment, străinii au mai folosit şi una-două conserve pregătite, care au concurat la realizarea scenariului. Ce vă pot spune cert – şi am mai spus-o în repetate rânduri – este că procesul Ceauşescu nu este un proces juridic, în sensul normelor constituţionale române, neîndeplinind niciun criteriu jurudic, astfel că el apare ca ilegal. El poate fi justificat ca act justiţiar istoric, dar nu juridic”.

Despre rolul său, de avocat apărător al soţilor Ceauşescu, are un singur lucru de spus: ”Şi astăzi îi mulțumesc lui Dumnezeu că am fost singurul care m-am opus condamnării la moarte, solicitând să fie condamnați să trăiască în condițiile pe care ni le creaseră ei. Exegeților care critică condamnarea și executarea soților Ceușescu în ziua de Crăciun, trebuie să le recunosc că, într-adevăr, alegerea zilei de Crăciun pentru judecarea și executarea Ceaușeștilor nu a fost fericită”.

Ciprian Traian STURZU