Cătălin Chiței, fostul administrator public al județului: ”NU s-a dorit sistem de pontaj și restricționarea accesului”!

pietricica turism
Codruț Munteanu, fostul manager care a încercat introducerea sistemulul de pontaj și de restricționare a accesului în spital

Fostul administrator public al județului,  are o poziție de care trebuie să se țină seama în momentul în care se vor căuta cauzele profunde ale tragediei căreia i-a căzut victimă Anca Daniela Patriche, directoare de îngrijiri a spitalului. În momentul în care a încercat introducerea unui sistem de pontaj și de restricționare a accesului în spital opoziția a fost incredibilă. Atunci s-au făcut liste pentru a fi blocată introducerea sistemului.  (M.N.)

Iată postarea lui Cătălin Chiței:

”Ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț nu poate fi descris în cuvinte.

Însă, pentru că în spațiul public au început să apară deja opinii despre măsurile de securitate și procedurile de acces în Spitalul Județean de Urgență, cred că se impun niște precizări.

În orice spital accesul vizitatorilor este permis doar între anumite ore. În restul timpului, accesul este permis doar în cazuri speciale și cu asistența unui angajat.

SJU este un spital pavilionar. Între clădiri există un flux continuu de personal medical și pacienți. Dar soluția există și spitalul o are.

Sistemul de pontaj este obligatoriu completat de sistemul de control acces. Prin implementarea lui ne-am dorit limitarea riscului transmiterii de infecții intraspitalicești, dar și limitarea liberei circulații a bunurilor și a persoanelor.

Opoziția a fost incredibilă. Dacă în cazul pontajului au fost invocate motive religioase, în cazul restricționării accesului au fost invocate motive de securitate la incendiu.

Lt. Colonelul Mihai Mitrea poate confirma discuția pe care am avut-o și în care am clarificat acest subiect. Cu bună credință, acesta a comunicat două condiții pentru ca sistemul să nu interfereze cu o intervenție în caz de incendiu. Nu a fost de ajuns. Ing. David, șeful serviciului tehnic din SJU, a afirmat că nu va implementa sistemul fără confirmarea scrisă a ISU. Între timp sunt convins că a venit și confirmarea scrisă. Totodată, accesul în SJU Piatra Neamț și în acest moment este nerestricționat.

Cel mai probabil tragedia de aseară ar fi fost greu de prevenit. Dar este datoria noastră sa facem tot ce ne stă în putere să generăm siguranță pentru pacienți, aparținători și cadrele medicale.

Gândurile mele merg către familia și prietenii doamnei director. Condoleanțe!

P.S: Absolut adevarat.In numai 3 zile opoziția a strîns 550 de semnături anti control si securitate acces spunând că managerul este anticrist.”

2 COMENTARII

  1. Mda… chițăitul continuă… De data asta, cu cățăratul pe o tragedie… Nu, nu a fost nimeni împotriva introducerii sistemului de pontaj electronic sau a restricționării accesului. Așa cum nu a protestat nimeni când s-au instalat camerele de luat vederi. Salariații au fost împotriva scanării biometrice și a stocării acestor date. Chestie de nuanță dar care schimba total datele problemei. Chitei &Co nu au auzit de GDPR și nu-i doare capul ca ar fi încălcat un drept statuat la nivelul UE. In momentul de față, pontajul electronic există și este folosit deja de câteva luni. Varianta fără scanare biometrică și stocarea datelor respective fiind acceptată de toți angajații. Așa ca afirmația e o mizerie. Legat de restricționarea accesului, sunt multe secții in care se practică deja asta. Problema a fost a impotenței conducerii (din care, cu onor, Chitei a făcut parte, cred, până la ședința din ziua crimei) de a asigura un control al fluxului de vizitatori (accesul acestora fiind reglementat clar) cu respectarea cerințelor epidemiologice. Personalului medical îi este mult mai comod să existe acces controlat. Așa că, din măreață postare, rămâne gestul. Oribil… domnilor din PNL, primiți-l odată și propriți-l pe undeva că poate ne scutește de exercițiile astea de imagine…
    PS chiar dacă personalul din spital s-a opus, legal, scanării biometrice și stocării datelor, echipamentul achiziționat și instalat este cel capabil de respectivele scanari, la preț premium pentru ce face. Bani aruncați. Și pentru ca echipamentele sunt deja achiziționate și funcționează, legarea restricționării accesului de refuzul personalului de a permite scanarea/stocarea datelor biometrice este o inepție.

  2. Chiar isi doreste sa devina penibil acest domn care (…) despre neregulile din spital. Decenta, daca stie termenul, il obliga sa taca. A fost parte importanta a sistemului care a gestionat declinul sistemului medical local si nu numai. In spital, daca nu te ucide vreun descreierat ai sanse sa pleci mai bolnav decat vii, sau netratat corespunzator, sau cu diagnostice care-i fac pe medicii specialisti din alte spitale universitare sa se cruceasca de incompetenta autohtona. Spitalul judetean Neamt este acelasi spital in care o tanara complet nevinovata a murit pentru ca si-a dorit sa devina mama. Este spitalul in care reabilitarea sectiei de pediatrie a costat cat o cladire noua. Este spitalul in care se schimba organigrama in fiecare sedinta de CJ. Este spitalul al carui presedinte de CA a fost un ilustru nimeni, boulet, care promitea functii asistentelor in schimbul unor favoruri indecente. Tot in mandatul marelui mic administrator s-au alocat 21 milioane de lei pentru niste desene despre un posibil viitor spital care pare mai degraba un sediu al NASA. Iar materialele din presa sunt graitoare. Amintiti-va doar https://mesagerulneamt.ro/2019/01/analiza-avem-un-spital-ce-facem-cu-el-brambureala-investitionala/ un articol relevant despre dezmatul investitional. Se investesc zeci de milioane de euro in modernizari de sectii care nu vor mai fi folosite dupa prezumtiva dare in folosinta a unui spital nou, un spital care va concura un alt viitor spital regional de la Iasi, construit pe fonduri europene. De fapt, totul este o vrajeala ieftina si un furt generalizat. De ce nu a iesit sa (…) cand se infrupta din bucatele de la masa bogatilor unde a stat? Chiar ne crede prosti, crede ca nu stim cine si ce interese a urmarit cu adevarat? Ne aducem aminte ca nu a reusit sa castige propriul concurs decat dupa interventii si modificari de comisii. Asa ca ar trebui sa nu fie ipocrit si sa isi vada de rulalul lui. Sa o lase pe japoneza sa vina din nou la butoane pentru a ne scoate (iarasi) din anonimat. Cu totii au castigat niste salarii nesimtite pentru nivelul de incompetenta cu care au prestat in functii. Iar legat de acel sistem de acces si pontaj nu am inteles de ce trebuie intrebati instalatorii si ceilalti daca si-l doresc. Daca era manager, stia ca nimeni, niciodata, niciunde nu si-l doreste. Sistemul trebuie sa fie eficient, sa nu incalce drepturile si libertatile personalului si apartinatorilor si sa fie implementat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.