Tribunalul Neamț a hotărât astăzi, 22 ianuarie, să revoce măsura controlului judiciar dispusă împotriva celor 5 medici ortopezi judecați pentru luare de mită. Pe cale de consecință, dacă procurorii nu vor contesta hotărârea instanței, medicii arătați cu degetul de un oraș întreg vor scăpa de toate interdicțiile. Principalele beneficii sunt că vor putea să părăsească țara oricând vor dori și, de asemenea, se vor putea întoarce la serviciu, în secția de Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență Neamț. Este vorba despre Constantin Nanu, Grigore Berea, Florică Guțu și Gheorghe Borș, care din luna iunie a anului 2019 n-au mai avut voie să profeseze în niciun spital de stat.
Singurul care și-a păstrat dreptul la muncă a fost Ghenadie Bucătaru, care s-a aflat și el sub control judiciar până azi, dar avea alte tipuri de obligații. Mergând la serviciu și-a dat seama că poate face față concursului pentru șefia secției din care făce parte.
Singura grijă a medicilor va rămâne procesul penal care le-a fost intentat în urma acuzațiile luare de mită în formă continuată, anchetatorii stabilind că ”inculpații, în calitatea pe care au avut-o de medici, obligați să vegheze la starea de sănătate a oamenilor, s-au folosit de funcțiile lor pentru a obține foloase materiale”.
Decizia luată astăzi de Tribunalul Neamț poate fi contestată, în termen de 48 de ore, de reprezentanții Parchetului, situație în care dosarul ajunge la Curtea de Apel Bacău, unde se va pronunța hotărârea definitivă. Cel mai probabil însă, începerea procesului de fond nu mai justifică măsura controlului judiciar, așa încât este posibil ca de săptămâna viitoare cei 4 doctori să se întoarcă la Spital.
Cristina Mircea
6 comentarii
Betivul asta de (…),are program si la clinica Central.Sa vedeti cum examineaza el solicitantii de fise medicale pentru permis,va faceti cruce cu picioarele
Saracii judecatori, cat mai muncesc ei! Au salarii mari, vor pensii speciale si-au mai luat si spaga din moment ce au dat o asemenea decizie. Actele de coruptie sunt dovedite si ei ii lasa liberi? Niste paraziti cu gura mare!
Rahat de justiție. Nu mă întorc să muncesc în țară sub nicio forma. Sunt din piatra neamț și știu f bine cum se ” învârt” treburile in spitalul ăla, mai ales că am făcut stagii de practica acolo!!! Un rahat de spital plin de nepotism!
Unde ești tu Tepes ?Daca mi-aș exprima părerea în cuvinte ar fi prea urât.De ce probe mai aveați nevoie stimabililor?Îmi este rușine că sunt contemporan cu voi.
Judecătorii sunt niste șpagari și incompetenți notorii,panarame penale toți!
Judecătorii majoritatea dau sentințele in funcție de cine oferă mai mult…., niște escroci ordinari care mână în mână cu infractori de politicieni au distrus și devalizat România. …, trebui deferiți tribunalului internațional și judecați la pachet cu politicieni, interlopii și duși intrun lagăr de muncă forțată. Vor ajunge la judecata poporului roman curând! La ăștia nu le trebuie nici un fel de pensie fiindcă îi plătim și așa cu salarii monstruoase pentru a putorii in jilturi și alua șpăgi imense.Au cu ce trăi încă 100 de ani cu ce au acumulat din salarii și șpăgi , ha, ha ha!