Câinii de la Cabana Dochia pot fi împușcați fără autorizație de vânătoare

Interviu cu comisarul șef Constantin Nemțanu, din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase al Poliției Neamț

– Ideea unui interviu cu dvs. a fost generată de o problemă: există câini vagabonzi la Cabana Dochia, în vârful muntelui, într-un parc național, pe un fond cinegetic. Asociația de vânătoare care administrează fondul susține că, dacă i-ar împușca, așa cum, de altfel, prevede legea, există riscul de fi reclamată și de a se deschide un dosar penal, care implică ridicarea armelor. Cum stau, de fapt, lucrurile, din punct de vedere legal?

– Asociațiile de vânătoare, care au contract de gestionare a fondurilor cinegetice, și-au asumat niște atribuții și niște răspunderi prin acel contract. În afară de alimentarea animalelor sălbatice și amenajările de care este nevoie ca să supraviețuiască, legea zice că sunt obligate ”să asigure paza fondului de vânătoare cu cel puțin un paznic de vânătoare angajat cu contract individul de muncă și avizat în acest sens, pe care să îl doteze corespunzător și care să aibă atribuții principale în domeniul ocrotirii faunei de interes cinegetic, prevenirii și combaterii braconajului cinegetic”. Adică trebuie să facă și combaterea, așa cum stabilește legea.

– Chiar vă rog să explicați foarte clar. Faptul că au ajuns câinii vagabonzi la Dochia este o problemă, faptul că nu ia nimeni măsuri este a doua problemă.

– În țară nu a fost o practică unitară în această privință și s-au deschis dosare penale. Însă paznicii de vânătoare au în atribuții să combată câinii și pisicile hoinare și sălbăticite. Ne ducem la definiția din Legea vânătorii, unde spune clar că un câine hoinar este câinele găsit liber în fondul cinegetic, care nu face parte din categoria câinilor de vânătoare și nu poartă semn distinct care să ateste acest fapt. Deci vânătorul sau paznicul de vânătoare trebuie să stabilească dacă acel câine are stăpân sau este hoinar. Tot legea spune că pisica hoinară este pisica găsită în fondul cinegetic la mai mult de 200 de metri de ultima locuință. Văzând că în țară a fost o practică neunitară cu privire la înregistrarea de dosare referitoare la împușcarea de câini sălbăticiți sau hoinari, IGPR, prin Direcția de Arme, a trimis în teritoriu o notă de îndrumare, în care explică exact cum trebuie să aprecieze polițistul atunci când este anunțat de un cetățean că a fost împușcat un câine, ca să vadă dacă înregistrează sau nu dosar penal. Și sunt câteva etape simple: se stabilește locul producerii evenimentului și dacă aparține unui fond cinegetic. La articolul 34 din Legea 407, a vânătorii, este o specificație că pot fi suprafețe din intravilan construit sau împrejmuit, aeroporturi, gări, unități militare, unde recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică, a pisicilor și a câinilor hoinari trebuie să se facă în baza unui contract de prestări servicii, încheiat de gestionarul fondului cinegetic cu consiliul local sau administrația suprafeței împrejmuite. Adică, pe masivul Ceahlău, dacă sunt câini în zona cabanei Dochia, unde este rezervație, cei de la asociația de vânătoare ar fi bine să aibă un contract de prestări servicii cu Administrația Parcului Național și, în baza contractului, pot interveni. După ce s-a stabilit clar locul unde s-a produs evenimentul, se verifică dacă animalele împușcate fac parte din categoria câinilor hoinari și a pisicilor sălbăticite, apoi se trece la verificarea legalității împușcării animalelor, conform ordinului ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale 353/2008, unde spune clar, la art. 17, că paznicii de vânătoare pot împușca fără autorizație de vânătoare aceste animale hoinare.

– Acum să facem un scenariu: cineva vede că-i împușcă și face o reclamație, cum procedați?

– Se merge la fața locului și se stabilește exact ce am discutat până acum și, dacă toate condițiile sunt întrunite, nu se deschide dosar penal. Se face, într-adevăr, un proces verbal și se iau niște declarații, dacă a existat sesizare, dar se înregistrează la petiții. Însă, în situația în care sunt anumite suspiciuni, că s-a acționat în afara fondului sau din autovehicul sau pe timp de noapte, atunci se deschide un dosar și se apreciază, sub supravegherea parchetului, dacă este faptă de natură penală. Obligația paznicului de vânătoare este, însă, să nu lase cadavrele acolo, ci să le îngroape undeva sau să le predea unui agent economic care se ocupă cu distrugerea lor.

 Excepții prevăzute în Legea vânătorii

– Legea vânătorii a fost modificată recent, pe 9 ianuarie 2020. Care sunt noutățile pe care oamenii încă nu le știu și aspectele de care vă loviți în activitatea dvs.?

– Au fost discuții printre vânătorii care au înțeles, din interpretarea legii, că li s-a dat voie să folosească dispozitive de iluminare pe timp de noapte, pentru a fi puse pe armă. Vorbesc de dispozitive cu infraroșu sau cu termoviziune, care sunt total interzise prin Legea armelor. Nu știu de unde au înțeles ei că au voie să le folosească, dar au înțeles greșit. Probabil au făcut o confuzie cu ce prevede o modificare a articolului 39, unde se precizează interdicțiile, cu excepția utilizării dispozitivelor de iluminare a țintelor pentru vânarea speciilor de mistreț, șacal și vulpe. Adică li s-a dat voie vânătorilor să ilumineze ținta, dar cu o lanternă, nu să monteze camere cu termoviziune pe armă. Ei au înțeles că pot să-și cumpere dispozitive, deși una din regulile de bază ale vânătorii spune că trebuie să-i dai și vânatului o șansă, nu să-l detectezi cu astfel de dispozitive. Și mai este o modificare la braconajul cinegetic, unde se precizează că este interzisă vânătoarea la lumina farurilor, cu excepția situațiilor de urgență, stabilite prin derogare acordată de autoritatea publică centrală la specia mistreț, în vederea prevenirii pagubelor sau pentru combaterea epizootiilor. Excepțiile au apărut după problema cu pesta porcină. Dar este necesară derogarea, nu o simplă autorizație.

– Mai avem un subiect, apropo de spusele unor vânători despre granița dintre vânătoare și braconaj, care este extrem de sensibilă. De exemplu, se obține o autorizație de vânătoare pentru 4 mistreți, se duc mai mulți vânători și împușcă 6, fără ca nimeni să știe de celălalt și fără să vrea, fără să se poate stabili care și când a împușcat și cine este cel care a ieșit din litera autorizației. Ce se întâmplă? E braconaj?

– Din punctul meu de vedere, este vânătoare fără respectarea condițiilor din autorizație. Dacă este involuntar, ei se află la o distanță de 2 km unul față de celălalt și nu știu care și când a tras, se poate anunța din timp directorul sau reprezentanții asociației și, atunci, se scade din cota de recoltă și se mai emite o autorizație. Totdeauna este un organizator acolo care coordonează activitatea vânătorilor și el trebuie anunțat imediat.

”Un om cerebral nu se duce la braconaj”

– Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac vânătorii?

– Nu respectă niște reguli. Se execută foc în vânat doar după ce acesta a fost foarte bine identificat. Trebuie să vezi dacă este vânatul trecut în autorizație și tragi numai dacă ești suficient de sigur că-l poți împușca letal, nu doar răni. Ca să numai spun că, dacă nu se asigură în privința țintei, există riscul să tragă într-un coleg vânător sau într-un alt om care se află în pădure. Este o problemă cu adrenalina asta a vânătorului. Am avut o situație la o vânătoare de iepuri. Vânătorii erau așezați în linie, iepurele n-a fost nimerit din primul, nici din al doilea foc, iar până când vânătorul a încărcat, s-a apropiat de linia trăgătorilor și, când a tras al treilea foc, o alice a ajuns în ochiul vânătorului vecin. A mai fost o situație, în care un vânător a tras într-un posibil vânat după ce s-a terminat acțiunea de vânătoare, s-a dat semnalul de încetare, iar el a auzit într-un tufiș foșnind și a tras. Era un coleg vânător și l-a împușcat. Spre norocul lui, n-a murit, dar l-a împușcat, a suferit o traumă și a fost accident de vânătoare. Și totul din cauza unei neglijențe, pentru că n-a respectat o condiție elementară: să identifice foarte bine vânatul. Iar a doua condiție elementară, valabilă în orice situație, inclusiv în cazul câinilor de la Dochia, este să tragi de la distanța eficientă, astfel încât să te asiguri că este letal. Nu să creezi suferințe suplimentare și să lași animalul să agonizeze.

– Este braconajul un fenomen în județul Neamț?

– Nu pot să zic că este un fenomen, sunt cazuri izolate și cele mai multe fapte de braconaj au fost constatate de polițiști în urma exploatării unor informații, a unor patrulări, a unor acțiuni organizate de ei. Foarte puține au venit prin reclamații că s-au auzit focuri de armă. Deci valorificăm noi informațiile obținute prin căile noastre și avem cam 20 de dosare de braconaj pe an, în condițiile în care există 2.000 de posesori de arme letale în județ. Unii văd vânătoarea ca un mod de a face profit. De regulă, faci braconaj ca să vinzi bucăți dintr-un animal și să obții bani. Oamenii care au educație precară fac asta, un om cerebral nu se duce la braconaj.

– Dar oameni care dețin arme ilegal există.

– Mai sunt, dar să știți că majoritatea armelor deținute ilegal sunt arme neletale, pistoale de autoapărare în general sau arme de tir cu aer comprimat, care, de cele mai multe ori, se cumpără din alte țări doar în baza unui act de identitate. Mai sunt și arme de pe timpul războiului, care funcționează și pot fi folosite în acțiuni de braconaj. Am avut o situație de genul acesta la Tarcău. Am avut date, informații, ne-am dus la percheziție, am găsit în casa respectivă arma, carne provenită din braconaj, iar inculpatul este la închisoare în momentul de față. Deci nu tolerăm. Și se dau pedepse cu executare, pentru că intră în concurs mai multe infracțiuni, inclusiv deținerea ilegală de armă, care nu este trecută ușor cu vederea, și uzul de armă fără drept. Sunt lucruri grave și sunt tratate ca atare.

Cristina MIRCEA