Începând cu luna februarie 2020, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț este acreditat pentru pregătirea medicilor rezidenți. Ca să obțină această acreditare, spitalul a trebuit să facă dovada, printre altele, că are medici primari și specialiști cu vechimea minim necesară de 5 ani care să poată îndruma rezidenții. Dar și că există dotarea pentru fiecare specialitate, așa încât să se acopere minimul necesar de manopere, proceduri, tehnici de diagnostic și de terapie în fiecare specialitate în care s-a acordat acreditarea.
„Documentația a fost pregătită încă de anul trecut, iar la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an spitalul a primit avizul Ministerului Sănătății. Suntem acreditați pentru 14 specialități, inclusiv medicină de urgență, vom vedea cum se concretizează. Până acum nu s-a înscris nici un rezident, noi suntem arondați Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. Este posibil ca rezidenții să-și aleagă anumite module pentru care să vină să se pregătească la Piatra Neamț. Pentru că majoritatea doresc și aleg marile centre și clinici, chiar dacă sunt suprasolicitate”, a declarat Victor Marghidan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență.
Rezidenții pot alege din cele 14 specialități avizate: anestezie și terapie intensivă, boli infecțioase, cardiologie, chirurgie generală, medicină de laborator, medicină de urgență, medicină internă, neonatologie, neurologie, obstetrică – ginecologie, ortopedie – traumatologie, otorinolaringologie, pediatrie și psihiatrie. Extinderea centrelor acreditate cu încă 14 spitale județene a fost decizia luată de autorități pentru a le asigura medicilor pregătirea. Numărul locurilor la ultimul examen de rezidențiat, din luna decembrie, a fost suplimentat cu 2.448, din care 936 pentru medicină și restul în medicină dentară și farmacie. (C.I.)
Un comentariu
Pai cine sa vina sa daca rezidențiatul in acest spital al groazei/morții,plin de bacterii ucigașe,șpagari incompetenți și pacienți muribunzi???