După o ședință de lucru la care au participat și Ludovic Orban și mai mulți miniștri, președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, 24 martie, noi măsuri după ce 186 de noi cazuri de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore.
Președintele a anunțat noi restricții de circulație afirmând că „ce a fost până acum o recomandare, devine o obligație, după principiul stăm acasă”. Klaus Iohannis a punctat că oamenii vor putea în continuare să meargă la servici și să facă cumpărăturile necesare.
De asemenea, președintele a anunțat vă „va fi folosită armata pentru a gestiona situația din teren. Armata va pune la dispoziție personal care va suplimenta forțele de ordine”.
Sunt luate măsuri speciale pentru protejarea persoanelor de peste 65 de ani, care prezintă un grad ridicat de risc, în cazul lor fiind introduse restricții speciale. „Vor trebui să stea practic tot timpul acasă”, a spus președintele Klaus Iohannis.