În contextul extinderii epidemiei de coronavirus și al măsurilor restrictive care implică inclusiv interzicerea slujbelor religioase în lăcașurile de cult, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei s-a adresat preoților, cu gând de binecuvântare, îmbărbătare și nădejde, îndemnându-i la rugăciune.
”Trăim vremuri grele. Marii duhovnici ne-au avertizat de mult timp, dar noi nu am luat aminte întocmai. Este vreme de întoarcere către Dumnezeu, cu cuget smerit și duh de pocăință, cerându-I iertare pentru păcatele cele multe și grele săvârșite de noi, arhierei, preoți și popor. Puterea noastră în această perioadă izvorăște din Dumnezeiasca Liturghie. Deși săvârșită în condiții speciale, Dumnezeiasca Euharistie rămâne Cale, Adevăr și Viață, adică totul. Vă adresez rugăminte stăruitoare să așezați Psaltirea, Canoanele de pocăință, Acatistul și Paraclisul Maicii Domnului, în centrul preocupării Sfinției Voastre, a familiei proprii și a enoriașilor. Rugăciunea să cuprindă în inima ei pe cei bolnavi, pe medici, asistente medicale și infirmiere, pe toți care luptă cu această molimă. Ajutorul material, după putința fiecărei parohii, să nu lipsească pentru cei în mare nevoie”, se arată în mesajul mitropolitului, care poate fi urmărit video aici.