De astăzi, 31 martie, a devenit oficială transformarea în spital suport pentru pacienții pozitivi la noul virus a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Indiferent ce alte afecțiuni mai au, pacienții infectați cu noul virus vor fi internați și tratați la Piatra Neamț, potrivit ordinului ministrului Sănătății 533 ce a fost publicat în Monitorul Oficial de astăzi. „Față de această situație, informăm populația județului Neamț care nu prezintă suspiciuni de infectare că beneficiază de asistență medicală spitalicească la nivelul celorlalte unități sanitare publice din județ. Adresăm pe această cale rugămintea ca, pentru cazul în care apar simptome ale oricărei afecțiuni, populația să se adreseze, în ordine, medicului de familie sau la centrele de permanență organizate în zonele în care locuiesc sau, după caz serviciului unic de urgență 112 în vederea stabilirii conduitei medicale ulterioare”, a declarat dr. Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Neamț. Nemțenii vor primi asistență medicală la toate spitalele publice din județ: Spitalul Municipal de Urgență Roman, la Spitalul Orășenesc Târgu Neamț și Spitalul Orășenesc Bicaz, la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani și la Spitalul de Psihiatrie Roman. (C.I.)
dsp 31 mar sjuvirus