De astăzi, 8 martie și până pe 31 martie este în vigoare interdicția pentru orice fel de activități, publice sau private, la care participă mai mult de 1.000 de persoane.
Anunțul a fost făcut astăzi, 8 martie, de dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, într-o conferință de presă. Cât privește activitățile cu mai puțin de 1.000 de persoane, decizia privind continuarea acestora aparține autorităților locale, cu avizul Direcției de Sănătate Publică. Cursurile se suspendă în școlile în care apar cazuri de infecție cu coronavirus. „De astăzi intră în vigoare această măsură. După 31 martie se va face o nouă evaluare și dacă vedem că riscul este diminuat, se suspendă, dacă încă există riscul, măsura de prevenire se menține. Este o măsură necesară pentru prevenire”, a precizat șeful DSU. Interdicția este valabilă pentru orice fel de manifestări, sportive, culturale, politice, etc., în spații închise și în aer liber, publice și private.
În județul Neamț, ultimele date, de vineri, arată că erau 352 de persoane izolate la domiciliu și 4 în carantină, cărora urma să li se facă al treilea test, ultimul dinaintea ieșirii din carantină, celelalte fiind negative. Două persoane au fost sancționate, joi, dintre care una cu 20.000 lei, din satul Oglinzi, fiindcă n-au respectat izolarea și au ieșit din case.
La nivel național, până astăzi au fost confirmate 13 persoane infectate, dintre care 4 au fost declarate vindecate și sunt externate. Ultimul dintre acestea patru este elevul de 16 ani din Timișoara, care aseară a fost externat după ce rezultatele au fost negative la cele două teste făcute în decurs de 24 de ore. Primul caz confirmat în București este la un bărbat de 49 de ani, care vineri a acuzat probleme digestive și a sunat la 112, fiind transportat cu ambulanța la spital, apoi sâmbătă a fost testat pentru coronavirus și rezultatul a fost pozitiv. I s-a făcut testul fiindcă s-a întors în 27 februarie din Roma.
Al 13-lea caz confirmat este la un bărbat de 72 de ani, din Galați, care a venit din Lombardia în data de 29 februarie. În data de 6 martie bărbatul a dezvoltat simptomatologie conformă cu definiția de caz COVID 19. În acest context, în data de 6 martie a fost transportat cu izoleta, din locul în care se afla în autoizolare, la Spitalul județean Galați, secția de boli infecțioase, unde se afla în prezent internat. La nivel național sunt 15 persoane în carantină și peste 12.734 persoane în izolare la domicilii.
Actualizare: Comunicatul oficial:
„Începând de astăzi, 8 martie 2020, sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1000 de persoane.
Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată.
De asemenea, evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la Direcțiile de Sănătate Publice locale.
Acceptul sau refuzul organizării va fi transmis în baza unei analize care ține cont de natura evenimentului, grupa de vârstă a participanților, modalitatea în care participanții ajung la eveniment și durata deplasării către eveniment, dacă există posibilitatea ca la eveniment să participe persoane pentru care există posibilitatea să fi fost în zone de risc sau să fi intrat în contact cu persoane contaminate.
Această decizie este valabilă până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul național al României și există posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației.
De asemenea, în aceeași perioadă, nu vor mai fi organizate stagii de practică în spitale pentru studenții la medicină și farmacie, cu excepția situațiilor de voluntariat în sprijinul medicilor.
În aceeași perioada, până la 31 martie a.c., aparținătorii pacienților nu pot efectua vizite în spitale.
Vă informăm că a fost realizată și aprobată procedura de suspendare a cursurilor în unitățile de învățământ în cazul apariției cazurilor de COVID – 19 (coronavirus) în respectivele unități. Procedura este utilă pentru luarea măsurii de suspendare a cursurilor în mod rapid și unitar, prin decizie a comitetului județean pentru situații de urgență.
Reiterăm faptul că nu se eliberează certificate medicale de “om sănătos” și că pacienții care nu prezintă suspiciuni nu sunt testați pentru infectarea cu virsul COVID – 19 (coronavirus).
Până astăzi, 8 martie, la nivel național au fost confirmate 13 cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul României.
Dintre cei 13 cetățeni care au contactat virusul, 4 sunt declarați vindecați și au fost externați.
Starea de sănătate a pacienților internații este bună, iar persoanele în vârstă și care au boli cronice sunt monitorizate cu atenție.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 15 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 12734 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală. Se observă o ușoară scădere atât a numărului persoanelor aflate în carantină instituționalizată, cât și a celor aflate si în izolare la domiciliu, ca urmare a împlinirii termenului de 14 zile de la intrarea în aceste proceduri pentru persoanele care au venit în țară începând cu 22 februarie a.c.
În cursul zilei de ieri, 7 martie, au fost înregistrate 89 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 669 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global, făcând precizarea că România se numără printre statele cel mai puțin afectate de acest virus.
Astfel, până la data de 7 martie 2020, au fost raportate 7264 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
ŢARA | CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI | VINDECAŢI* |
Italia | 4636 (+778) | 197 (+49) | 589 (+66) |
Franţa | 613 (+190) | 9 (+2) | 12 |
Germania | 684 (+284) | 0 | 18 (+1) |
Spania | 374 (+113) | 5 (+2) | 30 (+28) |
Regatul Unit | 163 (+48) | 1 | 18 (+10) |
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 7 MARTIE 2020 | |||
CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI | VINDECAȚI* | |
102132 (+3961) | 3488 (+103) | 59941 (+4078) |
*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 6-7 martie”