Dispeceratul integrat ISU-Ambulanță, care funcționează la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Piatra-Neamț a fost lovit de Covid, odată cu pozitivarea testului unei angajate a Serviciului Județean de Ambulanță. Rând pe rând, toți cei care au lucrat în aceeași tură cu ea sau au intrat în contact cu ea s-au autoizolat la domiciliu, ca să evite răspândirea infecției.
”Au intrat în autoizolare în funcție de ziua în care au avut tura cu ea, unii mai demult, alții mai recent, iar ea lipsește de vreo săptămână, cred că mai sunt 15 în autoizolare și săptămâna asta ies toți”, ne-a declarat colonelul Cătălin Leonte, șeful ISU Neamț. ”Reușim să acoperim activitatea și dacă am ajunge în situația în care să avem deficit de dispeceri putem completa de la subunități sau cerem sprijin de la județele învecinate, sunt variante pe care le avem în atenție. Am fost și eu în autoizolare două zile, pentru că am intrat în dispecerat în ultima decadă a lunii martie. Zilnic facem dezinfecție, nu ne jucăm cu așa ceva în condițiile în care un caz confirmat trimite acasă zeci de oameni. De asta am și făcut dizlocarea forțelor în teren pentru că dacă se întâmplă ceva cu un anumit punct, cade numai punctul respectiv. Am împărțit ambulanțele și mașinile de intervenție peste tot, în tot județul, ca să fim cât mai puțini într-un loc și dacă se întâmplă ceva să fie cât mai puțini oameni afectați”.
Colonelul Leonte a mai precizat că nu are niciun fel de informație vizavi de personalul de la intervenție. Zilele trecute, un bărbat din Rediu și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința. Omul abia se întorsese din străinătate și era în autoizolare. Pompierii care au stins incendiul au acționat cu echipament de protecție și nu sunt semnale că vreunul dintre nu s-ar simți bine.
C.M.