Cel puțin 6 angajați, asistente medicale și personal administrativ, din cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț au fost confirmați pozitiv la noul virus. Inevitabil, alți câțiva angajați au fost trimiși acasă, în izolare pentru două săptămâni. Noua situație vine să pună capac peste profunda criză de medici epidemiologi și, de unde Neamțul a pornit cu 5 medici la începutul crizei aduse de noul virus, acum instituția mai are doar doi în activitate. Sunt situații de sănătate mai deosebite prin care trec doi dintre cei mai vechi și experimentați epidemiologi, iar întoarcerea lor în activitate nu se poate anticipa. Un alt medic, care coordona exact partea de supraveghere în contextul COVID, încă se recuperează după un episod de epuizare. Iar, mai nou, dr. Daniela Marcoci a fost numită manager la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț.
Dificil de gestionat este noianul de anchete epidemiologice care trebuie făcut: numărul persoanelor confirmate aproape s-a dublat, săptămâna aceasta și astăzi a ajuns la 265 de cazuri; în spitalul județean sunt trei focare – la ORL, dializă și ATI – la care trebuie verificat fiecare contact al celor cel puțin 10 cadre medicale infectate. În plus, personalul din direcție are de sunat zilnic pentru monitorizare sute de persoane din carantină, izolare, contacți direcți și apropiați ai cazurilor până acum confirmate. Situațiile trebuie comparate, analizate, persoanele pozitive care decedează au regim aparte de raportare, iar orice element se cere transmis la centru. Dacă până acum în sprijinul DSP-ului au fost aduși asistenții medicali școlari, noua situație poate duce instituția la un posibil blocaj. „Trecem printr-o situație dificilă, pentru că nu sunt epidemiologi în țară, iar cei care sunt, nu vin la DSP, unde salariile sunt mici. Cel mai mult avem nevoie de medici epidemiologi, am rămas în perioada asta fără trei specialiști importanți, însă sunt cazuri obiective. Nu ne plângem, dar este greu în aceste condiții”, a declarat Radu Firăstrău, directorul DSP Neamț. La toate acestea se adaugă și anchetele epidemiologice ce trebuie făcute în cazul angajaților confirmați.
4 comentarii
Chemați în ajutor din medicii epidemioligi pensionari ..Poate doresc sa dea o mână de ajutor.
Avem geniul managementului, Firastrau. In consultare cu valoarea inestimabila in ale medicinii, Marcoci, viitorul suna bine. Sta cu emotii sa nu se afle despre “aportul” pe care l-a adus la Suceava unde, pana si medicii militari s-au infectat prin circuitele ei.
Sa le tripleze salariile.
Cadrele medicale din cabinetele scolare din județ aparțin de DSP.De pe 12 martie când s-au suspendat cursurile stau acasă si primesc salariu.De ce nu-i cheama?