La Piatra Neamț a fost trimis un elicopter MAI pentru a prelua trei pacienți critici, care erau în ventilație mecanică în secția ATI de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Cei trei pacienți sunt pozitivi la noul virus și au nevoie de suport respirator, compartimentul de la Piatra Neamț fiind suprasolicitat: „Am cerut ajutor pentru a fi transferați la Iași trei din pacienții critici care sunt în ATI. Am 7 ventilatoare și 6 pacienți, inclusiv aceștia trei și riscam să nu putem interveni cu ventilație mecanică pentru alți pacienți care se decompensau brusc”, a declarat dr. Daniela Marcoci, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Cei trei pacienți, cu vârste de 65, 61 și 72 de ani, sunt transportați cu ambulanțele la Stadionul Municipal din Piatra Neamț și sunt transferați la Clinica de Neurochirugie din Iași. (C.I.)
Am observat un exces de “ego” ca sa zic asa, la noul manager al SJU NT: am x paturi, am x ventilatoare, am atatia doctori,etc.
O fi euforia functiei, sau chiar lucreaza singura ?!
Un comentariu
Am observat un exces de “ego” ca sa zic asa, la noul manager al SJU NT: am x paturi, am x ventilatoare, am atatia doctori,etc.
O fi euforia functiei, sau chiar lucreaza singura ?!