20 de viziere confecționate de liceenii de la Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra Neamț au fost donate medicilor de familie. Este un alt mod prin care conducerea colegiului sprijină foștii elevi în aceste vremuri, când materialele de protecție necesare sunt extrem de greu de procurat. „Aș vrea să mulțumesc, dar cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima starea de bine pe care mi-a creat-o minunatul gest al conducerii colegiului „Petru Rareș” și al laboratorului de informatică. Au confecționat și au pus la dispoziția Patronatului Medicilor de Familie Neamț 20 de viziere de protecție. Mulțumim pentru acest sprijin și, ca absolvenți ai acestui colegiu, suntem mândri că tot cei care ne-au educat s-au gândit la noi…”, a declarat Dr. Mihaela Covrig, președinta Patronatului Medicilor de Familie Neamț. Până de curând, medicii de familie n-au primit nici un fel de echipament sau materiale de protecție ori dezinfectanți de la autorități și fiecare a trebuit să se descurce.
(C.I.)