Din prima secundă a zilei de 15 mai echipă managerială a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț își pierdea toate atribuțiile de conducere și, evident, multă lume s-a întrebat, pe bună dreptate, cine conduce spitalul. Toți suntem tentați să spunem că nu există conducere dar, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel. Nu există o conducere numită însă un spital are prevăzute în lege situații de acest gen și lucrurile ar trebui să fie știute și aplicate. Să vedem cum stau lucrurile, pe rând, cu fiecare funcție din echipa managerială.
Dr. Daniela Marcoci, fostul manager, nefiind angajata spitalului, practic nu mai are nici o relație contractuală cu acesta și nu mai are nici atribuții de la terminarea stării de urgență. Din păcate, ea nici măcar n-ar mai trebui să intre în spital decât în interes de serviciu de la DSP! Aici lucrurile sunt clare, după cum este clar că dr. Apostoae, fostul manager numit de Ionel Arsene, nu revine automat pe funcție deoarece el a fost revocat, nu suspendat.
În cazul directorului economic avem o cu totul altă situație. Maricica Drăgan a fost doar suspendată din funcție de ministru pe perioada stării de urgență și de astăzi ea trebuia să revină cu toate atributele postului. Deci avem un director economic cu toate drepturile, inclusiv cel de semnătură! Care nu are nevoie de nici o numire, pentru că are posul asigurat de un concurs cîștigat. Ea poate fi din nou suspendată pe perioada stării de alertă, dar atât.
În privința directorului de îngrijiri lucrurile sunt mult mai simple, printr-o decizie a fost numit un director de îngrijiri, deci avem și așa ceva. Interimar, dar avem.
În cazul directorului medical există o procedură destul de simplă și de clară.. În cazul în care nu avem un director medical valid, (numit, delegat etc.) există o prevedere care spune că atribuțiile sale sunt preluate automat de către un înlocuitor, în cazul nostru cel mai probabil dl. dr. Verzea. Iar în condiții speciale de către șeful gărzii din spital. Deci avem și director medical iar astăzi, dacă se respectă programarea, șef medical este doctorul Ioan Gabriel Manea de la Chirurgie, dacă nu dr. Verzea . Asta dacă cineva a avut grijă să anunțe aceste lucruri.
În privința managerului lucrurile sunt și mai simple. În cazul nostru, când nu există o numire, trebuia ca să fie înlocuit de directorul medical, dacă nu de cel economic, care a fost astăzi la serviciu. Iar în cazul în care nici acesta nu ar fi valid, un membru al comitetului director trebuie să preia temporar atribuțiile acestuia. Cu condiția ca cineva să fie interesat ca toate acestea să se întâmple.
Valentin Bălănescu
Un comentariu
Cu alte cuvinte, spitalul de la cap se împute!