Mănăstirea Neamț, prin starețul Benedict Sauciuc face un gest deosebit, în contextul în care pe parcursul stării de urgență aici a fost un important centru de carantinare în județul Neamț. Într-o adresă trimisă către primăria comunei Vânători-Neamţ, în data de 7 mai 2020, părintele stareţ al mânăstirii informează oficial că, toate cheltuielile cu persoanele carantinate de la Centrul Social Cultural „Sfântul Paisie de la Neamţ” vor fi suportate de către mânăstire, neexistând nicio pretenţie financiară pentru cazarea acestora. Mânăstirea Neamţ a pus la dispoziţie un număr de 52 de camere, respectiv 104 locuri, în vederea carantinării persoanelor. Suma care ar fi putut fi primită de mănăstire se ridica la 255.300 lei.

„În urma solicitării de către Prefectura Judeţului Neamţ, către ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei de a se pune la dispoziţie mai multe locaţii pentru cei care vin din ţările afectate de coronavirus, în data de 10 martie 2020, am primit telefon de la ÎPS Teofan, să răspundem afirmativ în cazul în care vom fi contactaţi. Am scris în adresa către primăria comunei Vânători-Neamţ, spre ştiinţa Direcţiei de Sănătate Publică, faptul că la nivelul Bisericii Ortodoxe Române s-au făcut colecte, ajutoare în natură şi în bani, acolo unde a fost nevoie, aşa cum a făcut Biserica întotdeauna când ţara a avut nevoie”, ne-a declarat Arhimandrit Benedict Sauciuc, stareţul Mânăstirii Neamţ.
C.T. STURZU
Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți





