Astăzi, 9 mai, în Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani mai este doar un loc liber pentru internarea bolnavilor COVID-19. Întfr-o săptămână s-au mai amenajat 40 de paturi și s-a ajuns la o capacitate de internare de 56 de locuri în singurul pavilion dedicat COVID. Au fost internați și angajații confirmați infectați cu noul virus, zilele acestea, de la Centrul de recuperare a persoanelor cu handicap Păstrăveni: „În această dimineață au mai fost aduși 4 pacienți și avem întreaga capacitate de internare atinsă. Mai avem doar un loc liber la etajul doi. La parter, unde sunt primele 16 paturi puse la dispoziție de la început, mai avem 11 pacienți, după ce 5 s-au negativat și au fost externați. Însă nu putem caza pacienți nou veniți, chiar dacă sunt asimptomatici sau cu forme ușoare de boală, împreună cu pacienți care stau de două-trei săptămâni și care poate s-au vindecat. Aceștia urmează să fie testați luni sau marți, din câte am înțeles”, a declarat Maria Anton, managerul sanatoriului Bisericani.
Pentru a putea funcționa ca centru COVID, corpul de clădire a sanatoriului Bisericani, anterior nemodernizat și fără încălzire proprie, a fost reabilitată într-o bună măsură cu această ocazie și cu sprijin venit din partea unor societăți comerciale: „A fost un efort uriaș ca într-o săptămână să facem circuitele împreună cu medicul epidemiolog de la Direcția de Sănătate Publică și să fim pregătiți să primim pacienți. Practic, n-a fost de dat doar un var și de dezinfectat. Au fost schimbate tâmplăria, parchetul, a fost instalată o centrală termică, schimbate caloriferele, am mutat partea administrativă de la ultimul etaj în altă clădire separată. S-au putut face toate acestea și le mulțumesc pentru sprijin primarului Alexandru cel Bun care ne-a dat materialele necesare și muncitori în completarea muncitorilor noștri. Le mulțumesc firmelor Kober, Rifil care ne-au sponsorizat și nu în ultimul rând firmei TCE 3Brazi care oferă de două ori pe lună pacienților COVID, produse lactate și pastramă”, a adăugat managerul Maria Anton. La sanatoriul Bisericani sunt internați pacienții fără simptome și cei cu forme ușoare, potrivit competenței de îngrijire a spitalului.
(C.I.)