Astăzi, 11 mai, dr. Daniela Marcoci, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț a anunțat că s-a primit avizul de la Ministerul Sănătății pentru tratamentul cu plasmă convalescentă. Secția ATI este acreditată pentru administrarea acestui tratament bolnavilor infectați COVID, pe baza protocolului transmis de comisia de specialitate din minister. Conform ordinului 654 din 22 aprilie 2020, plasma convalescentă se poate administra ca tratament „(…) pacienților care prezintă o progresie rapidă a unei pneumonii severe/a unor infiltrate pulmonare (…), în ciuda tratamentului administrat; (…) sunt ventilați mecanic de mai puțin de 10 zile sau în pragul intubației și ventilației mecanice (…)”.
Din acest moment, pacienții gravi din secția ATI de la Piatra Neamț vor putea fi incluși în tratamentul cu plasmă convalescentă. Urmează ca aparatul de colectare a plasmei donat de Florin Hozoc să fie primit de Centrul de Transfuzie Neamț.
(C.I.)