Au apărut primele cazuri de infecție cu noul virus într-un azil pentru vârstnici din județul Neamț. Rezultatele pozitive au venit de la Bucureștii pentru 10 dintre cei 23 de drezidenți și 4 persoane din cele 6 care sunt personal de îngrijire. Este vorba de singurul centru pentru bătrâni care funcționează în comuna Gîrcina, la Almaș. Persoanele confirmate în urma testelor sunt internate în spital și cel puțin până astăzi, 4 mai, nu au mai fost confirmate alte cazuri. Am vrut să aflăm cum s-a organizat activitatea în focarul de la Almaș și am sunat la numărul de telefon publicat pe site-ul azilului. Administratorul centrului, după ce a vrut să știe clar și a întrebat de două ori cu cine vorbește, a spus sec: „La mine, în centru, nu sunt cazuri. Spuneți-mi dumneavoastră unde ați văzut, că eu n-am văzut nici unul?! Nu știu în care centru există cazuri, că eu n-am nici un caz aici de COVID”. Răspunsul dat de administratorul azilului este corect, în principiu, dat fiind faptul că toți cei care au fost confirmați infectați până astăzi sunt deja internați. Ce se întâmplă cu cei rămași în azil, din maxim 28 de persoane câte pot fi cazate, cu siguranță au fost informați cei care plătesc pentru ca bătrânii lor să aibă unde trăi și să fie îngrijiți, la vârstele lor venerabile.
Până acum, situația de la Almaș este singura dintr-un azil particular apărută în județul Neamț: „Așa cum s-a stabilit de Ministerul Sănătății, de săptămâna trecută s-a început testarea personalului din centrele rezidențiale, conform metodologiei, recomandată de două ori pe lună. Am mers în teren și am prelevat probe atât în centrele rezidențiale de stat, cât și în cele private. Activitatea de testare va continua, cu mențiunea că trebuie să prioritizăm, sunt foarte multe centre de copii și adulți, este foarte mult personal, rezultatele pozitive declanșează automat ancheta epidemiologică și la noi, ca și în alte județe, nu sunt suficienți medici epidemiologi”, a declarat Radu Firăstrău, șeful Direcției de Sănătate Publică Neamț.
Actualizare: Am primit un mesaj de la o persoană care ne dă amănunte importante în acest caz: ”Bună ziua! Una din persoanele internate la căminul din Almaș este bunica mea. Este in spital de pe 29 aprilie. Este asimptomatică, primește tratament, zice că mâncarea e buna și personalul e foarte atent.
La căminul din Almaș s-au interzis vizitele din luna martie, administratorii fiind foarte preocupați de riscul de infecție. Curățenia este exemplară acolo, de altminteri și condițiile de care beneficiază bătrânii.
Știu că s-au rotit angajații in ture de câte 2 săptămâni, iar lunea trecută se făcuse schimb de tură.
Din “gura satului” mai știu că unii din angajați și-au dat demisia, dar e doar un zvon.
Teoretic, nu am ce să le reproșez administratorilor și angajaților, cu atât mai mult cu cât cei infectați sunt asimptomatici. Dacă nu ii testau, poate nici nu aflau.
Practic, însă, mie mi-e clar că cineva din personal a “adus” virusul.
O zi bună!”
(C.I.)