-Domnul primar, au trecut patru ani de mandat în fruntea comunei…
– Au trecut, dar cu rezultate foare bune. Acum patru ani am promis electoratului borleștean o abordare nouă privind conceptul de administrație public locală. Informez că încă de pe vreamea când eram viceprimar am fost mandatat de membrii Consiliului local de atunci să mă ocup de sistemul investițional comunal. Am fost, la acea vreme, singurul viceprimar de comună care se ocupa de acest domeniu, care este apanajul primarul și nu al celui aflat la comanda secundă a comunități. Într-un fel, mi-a prins bine, pentru că în cei patru ani de mandat ca primar am reușit să atrag investiții cu fonduri europene și guvernamentale pentru circa 35 de proiecte, altele fiind în curs de finanțare.
– De la ce nivel ați plecat la drum?
– Zestrea pe care am preluat-o s-a limitat la doar 3-4 drumuri comunale asfaltate. În rest, era dezastru peste tot. În aceste condiții, am luat-o metodic, cu asfaltarea drumului din satul Puriceni (Dealul Mărului), trasarea unui drum între Ruseni și Mastacăn, pe cursul pârâului Măstăcănoasa, drum care nu a existat niciodată. În acest moment, comuna dispune de un sistem de alimentare cu apă, rețea de canalizare în satul Borlești, lucrări de extindere la canalizare în satul Ruseni, care se execută în present, construirea unui nou cămin cultural în satul Nechit, modernizarea celui de la Borlești, a școlilor de la Mastacăn, Ruseni III dar și construirea a două grădinițe, una cu program normal la Borlești, iar cealaltă, cu program prelungit, la Ruseni. Așa cum bine își aduc aminte locuitorii, dumnealor știu că în comuna Borlești grădinițele funcționau în școli și nu aveau sedii proprii. Cu eforturi foarte mari am reușit să atragem fonduri pentru construirea celor două grădinițe, obiective cu care nu se mandrește orice comunitate rurală din județul Neamț.
Apoi, infrastuctura mare era aproape inexistentă. În comună funcționa doar un kilometru de rețea de alimentare cu apă, iar de canalizare nici prin vis nu le trecea localnicilor. Nu mă laud, dar am reușit să atrag fonduri pentru foarte multe proiecte care ating elemente esențiale pentru o comună aflată în plină dezvoltare. Dacă ne ajută Dumnezeu, vom înființa și rețeaua de gaz metan, investiție foarte importantă în dezvoltarea economică din viitorii ani. Toate au un anumit curs, pe care trebuie să-l parcurgem fără mari sincope.
– Cât privește drumurile ?
-Sistemul rutier comunal are o lungime de aproape 150 de kilometri. Pentru anii pe care îi parcurgem ar fi o minune să-i asfaltăm pe toți în viitorii 4-5 ani. Până acum, am asfaltat multe drumuri comunale, iar în acest moment se lucrează la una dintre cele mai importante artere comunale, respectiv Mastacăn – Balanu. Dacă această lucrare va fi terminată în acest an, pot să afirm că 90 la sută din drumurile principale ale sistemului rutier local sunt rezolvate. Ne așteaptă o perioadă în care vom derula alte investiții, și mă refer la locuinîe finanțate de ANL, apoi, o cantină socailă, casele sociale și multe altele. Toate au un singur scop, de a ajuta oamenii, de a fi alături de ei în orice moment.
-Dacă ar fi să mulțumiți cuiva?
-Mulțumesc celor care au fost lângă mine în acest mandat, celor din primărie care au lucrat pentru comunitate cu toată silința și, nu în ultimul rând, membrilor Consiliul local.
De asemenea, mulțumesc liderului Consiliului Județean Neamț, domnului Ionel Arsene, pentru tot ceea ce a făcut pentru comuna Borlești, pentu sprijinul acorrdat în acești ani.
(Rep.)
Proiecte finalizate
- “Modernizare Grădinița nr. 3, din satul Ruseni, comuna Borlești, județul Neamț”:
- sursa de finanțare: Programul Național de Dezvoltare Locală;
- valoare: 462.998 lei.
- „Grădinița cu program normal cu 3 săli de grupă, sat Borlești, comuna Borlești, județul Neamț”:
- sursa de finanțare: parteneriat cu Ministerul Educației și Culturii și cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei’’;
- valoare: 830.363 lei.
3.”Reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale Ștefan cel Mare din localitatea Mastacăn, comuna Borlești”:
- sursa de finanțare: Programul Național de Dezvoltare Locală I;
- valoari: 546.475 lei.
- “Înființare sistem de alimentare cu apă în satele Ruseni și Borlești, comuna Borlești, județul Neamț“:
- sursa de finanțare: Programul Național de Dezvoltare Locală;
- valoare: 5.725.811 lei.
- “Modernizare Aleea Dispensar și Aleea Trandafirilor”:
- sursa de finanțare: bugetul local;
- valoarea: 528.504,00 lei.
- “Modernizare strada Luncii și strada Speranței”
- sursa de finanțare: Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR Iași- fonduri europene);
- valoarea: 504.431 lei.
- ”Extindere iluminat public în comuna Borlești, județul Neamț: Aleea Sondelor”:
- sursa de finanțar: bugetul local;
- valoarea: 44.625 lei.
- ”Extindere iluminat public în localitatea Ruseni, județul Neamț: zona PT2 Ruseni – strada Aleea Salcâmului”:
- sursa de finanțare: bugetul local;
- valoarea totală: 37.842 lei.
- “Montaj stații de autobuz pe traseul DJ 156 A”:
- sursa de finanțare: bugetul local:
- valoare: 28.650 lei.
- “Modernizare drum vicinal Borlești – Poiana Mărului KM ^000-3^133 comuna Borlești, județul Neamț”:
- sursa de finanțare: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice:
- valoarea investiției: 2.332.149,73 lei.
- “Demolare, înființare și dotare gradiniță în sat Ruseni, comuna Borlești, județul Neamț:
- sursa de finanțare: Agenția pentru Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR);
- valoare: 2.589.766 lei.
- „Renovarea, modernizarea și dotarea căminului cultural din sat Borlești, comuna Borlești, județul Neamț”:
- sursa de finanțare: Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR);
- valoare de 2.667.576,59 lei.
13.“Construire cămin cultural în sat Nechit, comuna Borlești, județul Neamț”;
- sursa de finanțare: bugetul local;
- valoare: 528.504,00 lei.
- „Construire pod Borlești – Poiana Mărului, în comuna Borlești, județul Neamț”:
- sursa de finanțare: Programul Național de Dezvoltare Locală 2;
- valoare de 4.763.645 lei.
- “Sistem de iluminat public în comuna Borlești, județul Neamț”:
- sursa de finanțare: Grupul de Acțiune Locală „Drumurile Bistriței”;
- valoare de 229.757 lei.
16.“Construire cămin cultural în sat Nechit, comuna Borlești, județul Neamț”;
- sursa de finanțare: bugetul local;
- valoare: 528.504,00 lei.
- “Sistem de iluminat public în comuna Borlești, județul Neamț”:
- sursa de finanțare: Grupul de Acțiune Locală „Drumurile Bistriței”;
- valoare: 229.757 lei.
- Refacerea Monumentului eroilor, din satul Borlești.
Proiecte în curs de derulare
- “Reabilitarea, extinderea și dotarea funcțională a spațiului educațional aparținând Școlii Gimnaziale din comuna Borlești, județul Neamț”:
– sursa de finanțare: Programul Național de Dezvoltare Locală 2;
– valoare: 5.424.956 lei.
- “Înființare rețea de canalizare în satele Borlești si Ruseni, comuna Borlești, județul Neamț”:
- sursa de finanțare: Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR);
- valoare: 5.375.789 lei.
3. ”Modernizare străzi în satele Ruseni și Mastacăn, comuna Borlești: Aleea Ciocârliei, Aleea Lunii, Aleea Recoltei, Aleea Rușilor, strada Complexului, strada Drumul Codrului, strada Hoanga și strada Blancului, comuna Borlești, județul Neamț”‘:
- acest proiect prevede modernizarea drumurilor de interes local, în lungime totală de 4.095 m, după cum urmează: Aleea Ciocârliei – 0,218 m; Aleea Lunii – 0,219 m; Aleea Recoltei – 0,437 m; Aleea Rușilor – 0,554 m; Aleea Complexului -1,060 m; strada Drumul Codrului – 0,430 m; strada Hoanga – 0,801 m; strada Blancului – 0,376 m;
- sursa de finanțare: bugetul local.
- “Modernizare a infrastructurii rutiere de interes local în comuna Borlești, județul Neamț”:
- proiectul include următoarele străzi: Aleea Muncii – 0,537 km, în sat Borlești; Aleea Parcului – 0,187 km, în sat Mastacăn; Aleea Rapsodiei – 0,335 km, Aleea Cimitirului – 0,706 km în sat Ruseni; strada Obeni – 0,925 km, în sat Mastacăn; strada Părului – 0,255 km, strada Morii – 0,981 km, în sat Borlești; strada Poiana Lungă – 0,785 km în sat Borlești; strada Calistrat Hogaș – 0,087 km în sat Nechit; Aleea Bisericii Mastacăn – 0,305 km în sat Mastacăn.
- scopul: modernizarea sistemului stradal din comuna Borlești.
5. “Servicii sociale pentru persoane defavorizate în comuna Borlești, județul Neamț”:
- sursa de finanțare: Grupul de Acțiune Locală „Drumurile Bistriței”;
- valoare: 675.781 lei.
6. ”Construire pod Borlești de Sus, în comuna Borlești, județul Neamț”
- sursa de finanțare: Programul Național de Dezvoltare Locală;
- valoare: 2.885.572 lei.
- “Modernizare infrastructură rutiera de interes local în comuna Borlești, județul Neamț”pe o lungime de 10.000 m.l.:
- sursa de finanțare: Programul Național de Dezvoltare Locală;
- valoarea: 10.016.630 lei.
- ”Reabilitare str. Ștefan cel Mare, str. Luminii și str. Balanu, în comuna Borlești, județul Neamț”:
- valoare: 6.917.880 lei.
- scopul: modernizarea legăturii rutiere pe ruta Borlești – Mastacăn – Balanu.
- Construire Cantină Socială.
Proiecte în curs de finanțare
- “Construire grup social la Școala Gimnazială I.G. Teodorescu Ruseni”
- investiția este susținută financiar de CJ Neamț;
- valoare: 500.000 lei, cu TVA.
- “Modernizare Dispensar în comuna Borlești, județul Neamț”
- ”Reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale Ruseni, din comuna Borlești, județul Neamț”:
- sursa de finanțare pentru acest obiectiv de investiție este Programul Național de Dezvoltare Locală;
- obiectivul de investiție are o valoare de 11.214.071 lei.
- ”Extindere rețea apa uzată, comuna Borlești, județul Neamț”:
- sursa de finanțare pentru acest obiectiv de investiție este Programul Național de Dezvoltare Locală;
- obiectivul de investiție are o valoare de 16.577.143 lei.
- “Modernizarea și extinderea sediului Primăriei din comuna Borlești, județul Neamț”:
- sursa de finanțare pentru acest obiectiv de investiție este Programul Național de Dezvoltare Locală;
- proiectul are valoarea de 1.225.843 lei.
- Construire Complex sportiv pentru tineret în sat Borlești, comuna Borlești, județul Neamț.
- Sală de sport.
- Construire bloc ANL.
- Înființare rețea gaze naturale.
- Proiect de modernizaer drumuri comunale în lungime de 20 km.
- Construire de locuințe sociale.
- Refacere drumuri calamitate, cu finanțare de la Compania Națională de investiții.
- Modernizarea iluminatului public în comuna Borlești.