Cinci membri ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Neamț au înălțat Tricolorul și au montat o placă omagială pe Vârful Toaca, din masivul Ceahlău, pe 26 iunie, de Ziua Drapelului Național.
”Militarii veterani și-au respectat jurământul depus față de tricolorul României. Cei care au trecut prin războaie iubesc cel mai mult pacea, iar cei care au stat cu arma în mână, pentru a-și cinsti țara și apăra camarazii înțeleg cu adevărat ce înseamnă dragostea de neam”, este textul de pe placa montată pe stâncă.
”La stația meteorologică Ceahlău Toaca, situată la 1897 de metri, s-a dat ONOR la TRICOLOR fiind arborat Drapelul Național”, a declarat Mihai Sumănaru, președintele AMVVD Neamț. ”Muntele leagă oamenii și dezvoltă prietenii de durată, la fel ca și armata. Fiecare avem grijă unii de alții, trăim momentele frumoase împreună și ne ajutăm în situațiile dificile.
Sub devizele „Sacrificiul impune respect” și „Împreună suntem mai puternici”, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – sucursala Neamț a parcurs un traseu în Masivul „Muntelui lui Dumnezeu”, cu punct final VârfulToaca, pentru a amplasa o plachetă în semn de respect şi adâncă preţuire pentru cei care de-a lungul timpului au apărat cu sânge și şi-au dat viaţa, pentru Drapelul României”.
La sosirea în Piatra-Neamț, cei 5 membri ai AMVVD au fost așteptați de președintele Mihai Sumănaru la Curtea domnească, la Turnul lui Ștefan, și au primit câte o diplomă și un drapel.
C.M.