Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț este într-o continuă zodie a schimbărilor. După ce în 3 luni am avut 6 manageri, a venit rândul consiliului de administrație să sufere modificări.
Numirea lui Radu Firăstrău la conducerea Direcției de Sănătate Publică Neamț a dus la schimbări și în forul de conducere administrativă al spitalului județean. Noul director i-a luat locul Anca Brândușa Movilă, destituită în luna martie pentru deficiențe manageriale și de comunicare, dar nu este singura schimbare. „A fost stabilită noua componență a Consiliului de administrație, potrivit ordinului Ministerului Sănătății care a fost transmis și care stabilește reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Neamț. Astfel, membrii desemnați sunt domnul Radu Firăstrău în locul fostei directoare, doamna Anca Brândușa Movilă, domnul Constantin Oprea în locul doamnei doctor Mirela Grădinaru. Doamna doctor Elena Mucilenița este membru supleant”, a declarat Victor Marghidan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Neamț.
(C.I.)
3 comentarii
Da ‘pe Marghidan nu-l urneste nimeni??
Doar moartea!
Da pe trepadusul asta de pesedist, lipitor de afise nu_l schimba?