Situația din cartierul Văleni, Piatra-Neamț, despre care Mesagerul de Neamț a scris recent aici, se regăsește în aproape toate localitățile de munte, unde nu sunt niciodată bani pentru proiectele de regularizare a cursurilor de apă. A celor mari, care țin de Sistemul de Gospodărire a Apelor, pentru că cele mici sunt administrate, teoretic, de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) – o altă instituție care nu are fonduri pentru lucrări. Și tocmai cursurile de apă mici reacționează cel mai rapid la ploile torențiale și provoacă pagube importante.
Așa s-a întâmplat, acum o săptămână la Bistricioara, comuna Ceahlău, unde pâraie mici, care de regulă au un debit nepericulos, s-au revărsat în 25 de gospodării, după o ploaie de Cod roșu.
”A plouat grozav, nu știu cât a fost, dar cred că aproape 100l/mp în timp foarte scurt”, ne-a declarat primarul Dumitru Coroamă. ”A fost afectat în 4 locuri drumul județean, au fost colmatate vreo 4 podețe care erau tot pe drumul județean, după care au ieșit din matcă pâraiele astea mai mici, care sunt în administrarea ANIF și au intrat prin gospodării. În satul Bistricioara a intrat apa în 25 de gospodării, a trecut apa prin case, am avut o situație la o locuință, omul a făcut o gaură în perete cu drujba, la miezul nopții, ca să aibă pe unde se scurge apa din casă, s-o poată direcționa și să nu ajungă prin toate camerele. Foarte urât. În unele locuințe a fost apă de 20- 25 de centimetri, chiar i-a afectat pe oameni, au scos pardoseala, tot. A venit comisia de la Prefectură, a trecut pe la fiecare, vor primi bani din ce-am înțeles, s-au făcut niște evaluări, sunt familii care vor primi 2000 de lei și altele care vor primi 1000 de lei. Noi ne-am făcut datoria, banii vor fi virați în contul bancar al fiecăruia, nu trec prin primărie sau prin prefectură. Li se vor da cât de urgent până în august, septembrie. Oamenii să nu credeți că stau degeaba până atunci, s-au apucat de treabă, să repare cum poate fiecare. Problema este că pâraiele se colmatează, vin din pădure și aduc pietriș, se depune și apa se revarsă și o ia pe unde găsește loc. Am băgat excavatoare pe albii, le-am decolmatat până sus, am găsit înțelegere chiar la cetățenii afectați, care ne-au lăsat să facem cursul pe direct, văzând ce se poate întâmpla, ne-am dat tot interesul. Probleme avem și cu râul Schit, care a ieșit din matcă și avem ziduri de apărare surpate, rupte, a ieșit apa și pe carosabil, ne-a afectat și acolo. Râul este cadastrat, este al Apelor Române, la toate guvernele m-am plâns, este proiect făcut, dar nu este finanțare. Până nu dă la știri că o apă a ras o bucată de sat, nu se găsesc bani niciodată”.
C.M.